Pagina principală ➢ Ziua 6
Cuprins

Ziua 6

În 4.760 de cuvinte


Sunt așa disperat să te rog

-

Gemetele tale reținute mă desfată

-

Dorința masculină e teribilă când se manifestă

-

Deja am rău de bani

În unele dimineți mă scol mai jucăuș ca în altele. Sunt relaxat, este joi, deci se apropie sfârșitul de săptămână, nu că aș lucra cumva, stau numai după prințesa mea. Contează și cât mănânc, și cum dorm, nu știu, sunt mai mulți factori. Nu sunt la fel în fiecare zi, am momente când sunt obsedat la tot pasul, și momente când nu mă interesează. Și între ele nu e o linie, e o ramificație cu linii.


Am visat că sunt în patul Liei, că mă rog de ea să mă atingă cu tălpile, dar nu am niciun control, doar mă rog, nu am putere în astfel de vise. Din ele mă trezesc cu anumite dorințe care afară de rarele perioade când sunt cu cineva, rămân așa, neîndeplinite. Doar mă rog și îmi doresc, dar nu obțin.

Mă trezesc primul, mă ridic în fund, îmi sticlesc ochii. Azi, acum, am pe cineva, sunt cu cineva. Lia nu doarme, dar stă în pat. Pun mâinile pe marginea patului.

- Lia, vreau să te ling. Vreau să mă pui să te ling. Vreau să nu pot să te ling când mă pui să te ling. Vreau să te implor să-mi dai voie, dar să nu vrei. Și vreau să râzi de mine că sunt așa disperat să te rog să-mi dai voie să te ling.

Îmi lucesc ochii când spun asta, știu că este în regulă să zic ce gândesc, doar am avut discuții serioase în această privință. Uneori sunt disperat cu chestia asta cu linsul, rugatul și refuzatul, nu știu să o explic.

Lia deschide ochii, îi ținuse închiși.

- Bine. Pe noptieră este un ghem de sfoară. Trece ghemul pe sub pat, în lung, și dă-mi-l în mână, un capăt la mine un capăt la celălalt cap al patului.

Mă execut.

- Du-te unde am picioarele și leagă-ți sfoară cu laț, de cuc, sub cap.

- Am legat.

- Pune limba pe talpa mea.

- Am pus.

Lia, care vrea să mai doarmă, înfășoară cu o mână sfoara pe după piciorul patului, și o scurtează până când simte că nu o mai ating pe tălpi.


- Acum vreau să simt cum te întinzi după tălpile mele cu limba, vreau să aud cum te chinui să ajungi. Vreau să simt cum te doare cucul când tragi, mormăie ea cu ochii înapoi închiși.

Sfoara este tare, nu pot nici să o întind, nici să o rup. Sunt disperat să ajung la ea, când și când mai mișcă piciorul și reușesc să pun un vârf de limbă răzleț pe degetul ei mare. Dar îl mișcă repede, nu mă lasă să-l am.

"Te rog prințesa mea, te roog, dă-mi voie să-ți ating degetul, numai puțin, te rooog, întinde-l înapoi, haide, dă-mi voie, puțiiin, te roooog" îmi plânge mintea. Am momente când sunt disperat. Nu mă rog de ea cu voce tare, că poate vrea să mai doarmă, și oricum mă simt mai chinuit așa, rugându-mă în gând. Uneori îmi place să mă chinui, să sufăr, să nu obțin.

Să fiu legat de cuc la capătul patului ei și să mă întind stând în genunchi cu disperare spre picioarele pe care le ratez cu o lungime de limbă, nu este o acțiune care să producă o plăcere deosebită, dar produce satisfacție cât o sută de plăceri. Unii oameni preferă altceva, o penetrare normală e frumoasă, dar e prea facilă, este ca și cum pleci în excursie în grădina blocului, nu prezintă nici o dificultate și deci nici o recompensă, e mai interesant când te chinui.


Cred că de două ore mă tot întind spre degetele ei fără să le am și ea fără să se miște, cu mici excepții și mici atingeri. Iarăși o să ziceți că sunt nebun, dar la mine mușchii trag cât zic eu, iar mie când îmi place ce fac, de acolo nu mă dau la o parte.

Lia se întoarce pe spate. Se trezește. Se uită la mine cât de disperat sunt să o ating.

- Azi doar ocazional mă vei atinge cu vârful limbii, și asta din întâmplare. Îmi place să refuz dacă te simt disperat.

Continuă să stea în pat, pe spate, nu are chef să se ridice. Mă tot întind spre tălpile ei, dar nu ajung.

- Fie-ți milă Lia, dă-mi ce-mi doresc, te rog ... de câteva ore tot jindui la picioarele tale ... te rog frumos, doar un pic ...

- Milă? Hi hi hi, nu o să vezi niciodată milă pentru așa ceva, milă pentru dorință? Niciodată! Dorește-ți până la leșin și tot nu o să primești. Ai să te bucuri de ele doar când nu le dorești, doar atunci o să le ai. Când nu le vrei o să ți le vâr până în gât, dar nu astăzi. Astăzi nu, nimic, să te văd cum ți se face rău de poftă.


Doritul la un moment dat ajunge ca o durere de piept. Poate este încordarea anticipării, poate este și altceva. Pe un om care a stat mult timp în încordare îl vezi că se ține de piept. La fel și în cazul dorințelor în așteptare, începi să duci mâna în aceeași zonă.

Astfel de jocuri au sens doar câtă vreme nu le și finalizezi. Dacă ești un partener isteț îl lași pe celălalt să moară de poftă, să se țină cu mână de piept, și îți iei ca indicator al succesului tocmai asta, ținutul de piept.

Lia știe să se joace, mă doare pieptul și probabil arăt rău la față de atâta încordare, dar nici pomeneală să cedeze.


- Lia mea, te rog frumos, doar puțin să-ți sărut picioarele ...

- Și apoi să nu te mai intereseze? Eu ce câștig dacă o fac, te eliberezi tu pierd eu, mie îmi place așa cum este acum.

- Lia, fac orice ca să mă lași ...

- Nu, ți-am spus, ador să te refuz când ești disperat, e un deliciu. Nu o să-ți dau niciodată nimic, mai ales azi când îți dorești așa mult.

- De fapt, ia vino încoace, o să facem un mic joculeț, vino cu sfoara aici.

Lia strânge sfoara, o pune în două, și face un laț la capăt.

- Stai în genunchi puțin și dă mâinile la spate.

Îmi bagă mâinile prin laț, strânge. Capetele sforii le leagă de gambele mele. Sunt în genunchi cu mâinile la spate, legate de picioare, din poziția asta nu mă pot ridica.

- Uite, acum ești liber să-mi pupi picioarele, mergi după mine și când mă ajungi, le pupi cât vrei.


Lia începe să umble prin casă, se apucă să facă curat. Are o fustiță frumoasă, scurtă, de vară.

- Îți jur că dacă încerci să te uiți dedesubt îți învinețesc și celălalt ochi. Să nu zici că nu ți-am zis.

Mă tot chinui să mă țin după ea, dar în genunchi merg încet. Cu mâinile la spate nu am echilibru nu am nimic. Mă necăjește când o ajung, sunt împins cu vârful piciorului într-o parte ca să mă dezechilibrez.

- A ... ce păcat, nu ai reușit, mai încearcă ...


Își ia cravașa de zilele trecute, merge cu ea în bucătărie, vrea să mănânce.

- Dacă te apropii cât mănânc mai fac un rând de vărgi pe tine, o să arăți ca pepenii, ha ha ha!

Nu îndrăznesc să mă apropii. Mănâncă salam cu pâine, nu-mi dau seama ce altceva mai este pe masă.

- Poftim, pe ăsta poți să-l lingi, zice, și aruncă o feliuță pe jos, direct pe gresie.

Îl iau cu limba și îmi închipui că e piciorul ei.

- Vino mai aproape.

Mă apropii. Mă plesnește cu cravașa, fug împiedicat, râde. În cap mă obsedează o singura idee. Râde de mine de cât de disperat sunt. Mă amăgește cu ele, mi le arată, după scaun.

- Le vrei? Vino să le iei ...

Încerc să mă apropii dar mă plesnește tare, prea tare, încep să reconsider.

- Dacă vii lângă ele le ai. Poftim, eu nu-l mișc, zice și îl pune pe podea.

Încerc de câteva ori dar dă prea tare ca să pot face ceva.


Am nevoie la toaletă, cum sunt legat nu pot merge, mai ales că-mi stă fix vertical. Lia înțelege chestiunea și se prăpădește de râs. Lasă apa să țârâie într-o farfurie din chiuvetă și nu se mai satură de râs.

- Dacă îmi uzi bucătăria, nu doar că o să o lingi pe toată, dar 100 de cravașe primești pe acolo pe unde faci. În baie e la fel, dar acolo vor fi numai 50.

- Lia nu doresc să ling așa ceva de pe jos, ajută-mă te rog, trebuie să fac, nu mai pot să mă țin. Te roog.

Îmi este ceva frică, neîndoios e că ar face ce a spus.

- Bine, pentru că sunt fată bună te ajut, treci încoace.


Mergem lângă toaletă. Ridică capacul cu cravașa. Mă dau aproape. Îl îndreaptă pe băiat cu vârful cravașei unde trebuie, spre interiorul vasului. Pune capacul peste el. Este prins acum. Râde iarăși și se așază pe capac.

- Poftim, fă.

Mă cuprinde cu mâinile de față.

- Îmi placi când ești așa legat, cu mâinile la spate ...

Se dă spre înapoi puțin și se uită printre picioare, înăuntru, la el.

- Faci? Ia să văd.

Prins de capac, este mare, roșu și cu vene dilatate.

- Cum se simte, îți place? zice și îl lovește peste cap cu cravașa. E bine? e bine așa? întreabă și continuă să-l lovească.

Doare, este inconfortabil, dar nu ceva major pentru un tip care este circumcis total de la 12 ani, îți pierzi unele sensibilități acolo, la câțiva ani de la operație puteam purta blugii direct pe piele, pe capul expus permanent de acum. Este rău, dar nu este teroare.

- Lia, nu mă mai bate acolo, te roog, nu-mi place.

- Nu? De ce să nu te mai bat acolo, că mie îmi place? Și gemetele tale reținute mă desfată, mai fă așa, mai fă! zice repede și mă plesnește la fel de repede, în ritmul vorbelor.

- Vreau să văd cum plângi în fața mea, haide, spune și continuă să mă plesnească pe capul care de la capac, încordare și atingeri, este ridicol de mare, cravașa aterizează perfect pe suprafața lui. Vreau să-ți văd lacrimile, trebuie să fie lacrimi de iubire, ha ha ha!

- Voiai să te rogi de mine, fă-o acum, imploră-mă și poate îți dau drumul.

- Lia, nu mă mai ține în genunchi în fața toaletei tale ... nu-mi mai ține băiețelul prins sub capacul pe care stai ... nu mă mai bate peste vârful lui, dă-mi drumul te rog ...

- Mmm, dar mie îmi place exact așa, mai ales să te bat peste vârful lui, cred că aici rămânem o vreme. Ți-am spus că îmi place cum gemi așa înăbușit? Chiar mă desfată, o faci fericită pe mami acum, să știi ...


Gem înăbușit, că mă doare. În general sunt reținut, nu fac zgomote doar ca să fac ceva, fac doar când nu le mai pot ține. Lia își ajustează loviturile după zgomotul meu, nici prea tare să fie tortură, dar nici încet să fie joacă. Mă încordez în legături și gem frustrat că nu mă pot elibera, că nu pot ieși din situația asta. Bărbații nu au controlul mișcării penisului cum au controlul mișcării unui deget, acesta odată prins sub capacul Liei și ploaia ei de atingeri, nu poate fi mișcat absolut nicăieri, trebuie să simt și atât, chiar nu pot face nimic. Gem și de frustrare. În copilărie am fost lipsit de atingeri și am rămas cu unele particularități, ca și Lia, că a spus că și ea are.

Nefiind atins în general, de-a lungul vieții, am dezvoltat o afinitate spre situațiile imposibile, în care sunt atins și nu pot face nimic, în care sunt forțat să simt fără să am controlul. Nu este o chestie care îmi place, e un lucru care mă chinuie, e o caznă, o tortură, de la suprafață evit așa ceva, dar undeva adânc, foarte adânc, este ceea ce caut și am nevoie de fapt.


Lia se reazemă de bazinul toaletei cu spatele. Își urcă picioarele pe capac, apoi le sprijină pe umerii mei. Îmi atinge obrajii cu degetele mari.

- Dacă mă ajungi cu limba le poți atinge. Haide, să văd cât ești de disperat.

- Dă-mi voie să te ating Lia, știi cât îmi doresc, zic eu și întind limba după ele cât pot.

- Mda, știu, dar mi-ai zis asta de când m-am trezit, a început să mă plictisească să te aud cu rugăminți, ia ridică-te, zice și se dă jos.

Îmi dezleagă gambele de mâini, dar mă lasă legat la ele.

- M-am săturat să te aud, azi pentru fiecare rugăminte pe care o mai enunți spre picioarele mele, și vezi că o să fiu atentă toată ziua, o sută de plesnituri iei aici, zice și mă mai lovește o dată acolo, de mă retrag un metru în spate. Când sunt liber nu stau să fiu atins, nu sunt obișnuit, nu poți pune mâna pe mine, mângâiere sau altceva, paradoxal am oroare de atingerile care mi-au lipsit și pe care le caut.

- Vreau să te văd cum suferi așa în tăcere, cum le dorești și nu zici nimic, asta îți este permis acum, să fii disperat doar din privire.


Mergem înapoi în bucătărie, este vreo zece ceasul. Îmi dă să mănânc, se așază pe un scaun mai departe de masă și își pune picioarele pe ea, unde mănânc eu. Mă uit la ele și suflu greu, ca la oftat, căci cu ochii acolo uit și să mai respir. Cum am zis, nu sunt la fel în fiecare zi, e un multitudine de posibilități, azi mă obsedează tălpile ei suficient de mult cât să se vadă din afară. Aș putea să mă abțin, am făcut-o în tot restul de zile când m-am trezit cu dorințe și am fost singur, am făcut-o în tot restul de zile când m-am trezit cu dorințe și eram cu cineva care nu înțelege, sau n-ar putea înțelege, adică toate cele cu care am fost până acum.

Dar Lia este altfel, am știut asta de la început, de la primele mesaje schimbate.

Cum am jucat joculețul ăsta de câteva ore - cât a dormit, cât a făcut curat prin casă și cât am stat în baie, timp în care am stat doar încordat de dorință, sunt răvășit complet la față. Căci m-a amăgit continuu și nu mi-a dat nimic, doar tentații și ispitiri.

- Doamne Vali, spală-te pe față, tu vezi în ce fel arăți? Ești roșu și umflat ca un drac.

Dorința masculină e teribilă când se manifestă.

Nu mă pot spăla, sunt legat. Mergem în baie.

- Ai merita să te bag cu capul în veceu, să stau pe tine și să trag apa până mă plictisesc, strigă ea frustrată, ai noroc că sunt fată bună, treci încoace.

- Ăsta e ligheanul în care îmi spăl chiloții, bagă capul în el că altul nu am.

Pune apă rece în ligheanul de pe mașina de spălat. Mă bagă și mă ține cu capul acolo.

- Nu te mai zbate ca un prost, relaxează-te, că d-aia ești așa umflat și roșu la față, stai cu capul în apă rece să-ți revii. Nu am chef să-ți dau drumul din legături să te speli singur, așa stai, cu mâinile la spate. Of! cât trebuie să mai stau după curul tău? strigă și îmi trage una.

Nu îmi este frică că mă îneacă dar mă ținea ferm și am capul sub apă, într-un fel existența mea este în mâinile ei, așa se simte, sub apă nu poți respira, urmează să respir doar când vrea ea. Și știu ce gândește, vrea să mă țină cât mai mult în contact cu apa rece, să-mi revin mai repede. Încerc să cooperez cât mai bine, să nu se enerveze că mă zbat prea din vreme, și să aleagă ea durata cât stau sub apă, mă străduiesc să stau cât mai liniștit deci.


- Am un remediu grozav pentru dorința ta, vrei să vezi? Ia fii atent.

La început nu înțeleg ce face, îi simt mâinile pe ceafă și mă pomenesc cu capul presat în lighean, tocmai m-a băgat cu fața iar, sunt la începutul intervalului de cam un minut de scufundare. Realizez că se urcă pe mine, și simt cum mi se așază cu fundul pe ceafă.

Sunt un tip lent în gândire, nu înțeleg nimic, dar mișcarea ei îmi perturbă puțin stabilitatea, suficient cât să mă arunce din echilibrul de a sta liniștit, ca să nu încerc să inhalez apă. Dau să respir, trag apă, atunci realizez, de asta s-a urcat pe mine, ca să nu mă lase să ies. Sunt legat de mâini la spate, nu am echilibrul normal și nici putere completă.

Încerc să mă ridic și îmi tot zădărnicește încercările, cred că se agață de mașina de spălat, că nu mă pot ridica deloc. Îmi strică echilibrul tot foindu-se pe mine, fără să mă sprijin în mâini nu pot, nu pot să o ridic.

Mă zbat fără niciun rezultat. Încep să inhalez lichid, mă enervez, chiar nu pot face ceva, respir apă practic. Plămânii își fac o minte a lor și încep să tragă, apă sau nu, dar să tragă ceva.

Genunchii îmi vin în ajutor, mă proptesc cu ei în mașina de spălat și cu punctul de sprijin format mă pot ridica de mijloc. Acesta este puternic, dacă are poziție ridică, Lia nu este grea pentru forța mea.

Suflu apă, o am peste tot în mine. Lia îmi stă agățată de gât, îmi stă pe umeri, când mă ridic cu ea lovește ligheanul cu picioarele și acesta se răstoarnă pe jos. Își pune tălpile pe mașina de spălat în locul ligheanului și se dă jos după mine, mă descalecă.

- Vai, dacă știam că te apuci să bei din lighean ți-l dădeam când era ocupat cu chiloți puși la înmuiat, nu acum. Ia zi, mai îmi vrei tălpile sau ți-a trecut?

În momentul ăsta mi-a trecut, că sunt pe jumătate înecat, am apă peste tot înăuntru.

- Foarte bine, o să mergem la cumpărături azi, trebuie să pari relativ normal.

Dar mi-a trecut doar la suprafață, că nu mă gândesc la altceva decât că a stat cu fundul pe mine. Da, am ținut-o pe umeri când am fost în parc luni sau marți, dar nu e același lucru, acum s-a așezat ea, e diferență.


Mergem spre dormitor să se schimbe, să mă schimb. Aștept cu spatele la dormitorul cu jumătăți de pereți.

- A, nu iubitule, vei sta lângă mine când mă schimb, mă vei privi, după cum te voi privi și eu. Uite, eu mă dezbrac prima chiar.

Mă pun în genunchi pe covorașul moale pe care dorm, îmi place că nu-mi înțeapă genunchii, stau comod, aștept. Mă uit spre ea, scoate din șifonier câteva bluze să le probeze, le aruncă întâi pe capul meu. O urmăresc atent, chiar dacă nu mai văd nimic, o aud cum se dezbracă și îmbracă. Disting un pliciuit ușor de elastic pe corp.

- Mm, chiloții ăștia îmi vin cel mai bine, ce crezi? Mda ... sunt buni, cei mai buni, zice și o aud foarte aproape de fața mea, tot trăgând de ei să se așeze pe lângă corp.

- Nu o să ai niciodată privilegiul să-i vezi pe mine.

Vocea ei este serioasă. Poți să înțelegi asta?

- Mmm.

- Bine, vedem noi ce înseamnă mmm.

O aud cum își trage fusta.

- Mda, e ce trebuie.

Vine lângă mine și îmi caută cu vârful piciorului acolo.

- Tipule, râdem, glumim, dar îți jur că dacă te prind vreodată că te uiți sub fusta mea, le pierzi, am grijă să pierzi tot, spune ea și face mișcări ample în zonă, ca să înțeleg că tot înseamnă tot. Încearcă să înțelegi bine, după ce m-ai văzut nu le mai ai.

Mă simt puțin inconfortabil.

Își alege un sutien sau bluză cred, nu reușesc să-mi dau seama.

- Poftim, zice și se face brusc lumină, îmi ia hainele de pe ochi, sunt gata, e rândul tău.

- Te rog frumos să mă dezlegi Lia.

- A, da, așa este, mă simțeam atât de bine cu tine încât am și uitat că ești legat. Poftim.

Mă schimb în grabă, iau pantalonii și tricourile cumpărate când am fost la doctor. Le-am luat ieri sau alaltăieri? Niciodată nu am avut ținere de minte bună.


Am casa mea, că stau la ea acum este altceva, stau pentru noi, pentru timpul petrecut împreună. Firește că am casa și lucrurile mele, mai modeste ca ale ei, da, dar ce contează, proprietar înseamnă proprietar, nu există jumătate de proprietar, proprietar ești sau nu ești.

Mă înghesuie într-un perete. Îmi vorbește de foarte de aproape.

- Mai este ceva ... tipule, Vali. Știu despre tine mai mult decât crezi tu că se poate, nu te gândi la asta, nu îți poți da seama, nu îți bate capul. Important este că știu. Vom merge acolo și e important să faci ce îți spun, cel mai important dintre toate, nu poți înțelege dar poți executa.

- Mai ții minte când mi-ai spus: "doamna Lia, dacă îmi cereți să mă arunc în cap, mă arunc", "înseamnă că așa trebuie și nu înțeleg eu"?

- Da, așa am spus.

- Ei bine, va trebui să faci ceva care îți va părea exact așa. Știu exact ce îți cer - adică ce este pentru tine, ți-am zis că te cunosc mai mult decât crezi tu că se poate, și știu foarte bine și ce fac. Când vine momentul "să sari", vreau să o faci, nu să dai înapoi. E complicat să înțelegi ce am zis?

Înțeleg ce a zis.

Ieșim din bloc. Mergem la subsol, luăm mașina. Doamne ce mașină mare are! Îmi stă inima când o văd. Eu n-am mașină, sunt bune dar mănâncă bani. Am trei biciclete, una de teren, cu care ies ocazional din oraș în limita a 100 de km pe zi, 200 km depărtare totală, mai departe de Predeal nu mă duc, una cu care fac piața și merg la muncă, și una de curse, retrasă, cu care pe la 18 ani făceam sprinturi de la un semafor la altul, mă întreceam cu mașinile. Nu râdeți, că nu mă făceau mulți, cursiera albastră a rușinat mulți șoferi, că atunci cu asta mă ocupam predominant, să mă dau la curse, măcar 4 ore pe zi.


Lia simte că deja am rău de bani, spre deosebire de apartamentul relativ normal în care trăiește și care este în regulă pentru mine, mașina nu este așa, este mașină de cel mai mare lux, nu are finisaje premium, am mai fost la alții în mașini, pot fi mașini normale și mașini cu finisaje mai bune, premium. Nu, asta este cu mai mult decât cu ceva opționale în plus. Mi se face rău imediat. Lia încuie portiera. Aș fi vrut să-i mai pot vorbi cu doamna Lia, dar vremea aia este cam trecută. Îmi doresc să îi spun măcar ceva de genul "Lia, nu te supăra te rog, dar câți bani ai, de ai așa mașină?" dar nu găsesc cuvintele.


- Nu mai sunt aceeași cu cea de azi-dimineață, căreia erai disperat să îi atingi picioarele? Nu mă mai recunoști acum? "Lia, vreau să mă rog de tine să te ling, și tu să nu mă lași" "vreau să râzi de mine că sunt disperat să te ling", acum sunt alta, sunt altcineva?

- Dacă sunt în mașina nu mă mai cunoști?

Este greu răspunsul, ea are dreptate teoretic, că e aceeași, dar este greu de zis de față cu interiorul mașinii. Stau cuminte ca un copil de șase ani pe scaun tot drumul, și sunt crispat rău.

- Doamne Vali, nu mai fi așa prost, zici că ești câine fricos băgat în casă străină, ți-e frică și să te miști.

- Nu-ți fie frică, că nu vreau să te fut acum, te fut mai târziu.

- Când te-am bătut peste cuc poate ți-au căzut bilele în toaleta mea, că nu m-am uitat?

- Sau a rămas legat de pat azi-dimineață când te întindeai după degetele mele?


Dar nu reușește să mă facă să-mi revin. Ea arată foarte bine în mașină, este și ea foarte frumoasă, elegantă, mai ales că s-a îmbrăcat deosebit, nu mai este în haine de casă. Și cele de casă sunt peste normalul meu de fapt, dar nu mă inhibă așa. Eu în casă port haine cu care nu se mai poate ieși pe stradă. Vara port tricouri fără mâneci, tai tricouri normale și le cos la mașină, le modific. Când lucrez umblu în salopete, așa și știi dacă lucrez sau stau acasă. În picioare port adidași sau încălțări de protecția muncii, le iubesc, așa mari și grele pe cât se plâng unii că sunt. Iarna am geci uriașe, tot de protecția muncii, nu umblu cu haine croite pentru aspect.


Ne dăm jos.

- Bine ticălosule, nu o mai cunoști pe mami a ta, lasă că o să vezi tu. Treci după mine.

Lăsăm mașina în parcare. M-a adus la Afi Cotroceni.

Drace zic, aici vin numai ăștia cu bani, în Cotroceni.

- Ia zi, vrei să mâncăm ceva întâi?

Firește că nu vreau să dăm 20 de lei per chiftea.

- Ha ha ha! nici nu mă interesează dacă vrei, întâi mâncăm.

Oprim pe galerie, alegem o unitate de servire după ce se uită puțin la ele.

- Încerc să-mi dau seama care este cea mai scumpă dragule, nu mănânc oriunde.

Ba mănâncă, nu are fasoane, altfel nu aș fi plăcut-o, zice ca să mă enerveze.


Ne punem jos la masă, a comandat porție așa mare de se miră ăia de acolo, că cine o să mănânce. Cum sunt încă umflat la ochi or crede că tipa a dat peste mine cu mașina și acum mă cumpără cu mâncare, îmi trece prin cap. Și așa am haine mai sărăcăcioase, cu cele cumpărate ieri pe fugă nu pare că sunt cu ea.

- Întâi vreau să mănânci tot. Bine, nu e ca și cum ai lasă ceva să fie aruncat, doar zic.

Acasă la mine, după caz mănânc și un kg odată, și nu mă refer la zeamă. Consum mult, proporțional cu înălțimea și activitatea. A cumpărat dinadins așa, în oraș mănânc puțin, nu fac plinul, ar costa prea mult.


Bag în mine. Nu am energie să mă mai lupt cu faptele făcute, mâncarea e cumpărată. Mănânc repede de fel, nu văd sensul să trag de mâncare trei ore, ce este pe masă dispare rapid. În general lumea se uită curioasă când mănânc normal, că pot să mănânc și prefăcut, încet, dar nu am chef acum de fațade. Și Liei nu-i pasă că se uită curioșii, cel puțin nu gurile cască de pe acolo.


Mă ridic în picioare energic. Cu plinul făcut e altceva. Plec cu ea să ne batem cu chestiunea.

- Vali dacă ar fi după mine te-aș ține numai dezbrăcat, chiar și iarna. De fapt mai ales iarna, că ți-aș lega mâinile la spate, să-ți înghețe cucul și să te rogi de mine apoi să ți-l încălzesc sub tălpi. Dar voi avea nevoie să te ții după mine în medii care știu că nu te interesează, și în ele vor fi și situații în care trebuie să ai haine pe tine. Că îți promite mămica că te va ține gol de fiecare dată când se va putea, dar nu o să se poată mereu. Pentru acele situații trebuie astăzi să facem cumpărături.

- Adică intrăm unde zic eu și îmbraci și dezbraci ce-ți dau. E tot ce trebuie să faci. E complicat?


Normal că este. Gândesc mai bine cu burta plină, sunt mai puternic, dar tot mă sperii. Vrea să cumpere haine, și nu are de gând să cumpere un tricou pe care să-l fac eu fără mâneci acasă, cu care să merg când ies cu bicicleta. Și care să fie tricoul meu ăla bun, ăla șmecher. Nu, vrea cu totul altceva ...

- Nu mai gândi atâta, intri după mine, îmbraci dezbraci. E tot ce trebuie să faci. Fii atent, faci asta azi mecanic și mâine îți promit că te ating peste tot, în capul ăla bleg și îți rezolv toate fricile. Haide!

Cuprins

05.06.2021

Vali Grama

Pagina principală ➢ Ziua 6