- Literatură erotică -

Ziua 11

În dimineața următoare Lia mă trezește de la prima oră. Îmi pusese prin haine un cârlig de rufe să mă țină strâns. Am simțul de a nu mă uda noaptea, dacă se întâmplă să îl țin presat de obicei mă trezesc înainte să se întâmple și apuc să schimb poziția.
Era unul din acele momente, o senzație binecunoscută mă face să vreau să deschid repede ochii și să mă mișc puțin. Lia tocmai mă încăleca peste piept.
- Vai, iubitule, chiar voiam să te trezesc, știi ce vreau să fac astăzi?
- Șșș, nu-mi spune nimic, stai să-ți spun, am o prietenă pe care nu am mai văzut-o demult, stă sus spre munte, aici aproape însă, pe DN1, drumul tău favorit... Ce spui, tare aș vrea să o mai văd, cândva mergea la concursuri, am susținut-o mulți ani, eram tinere amândouă ...
Nu prea înțelegeam de ce îmi vine și nici nu-mi trece, deși stau cu burta în sus, deci cu nimic care să mă preseze. Până să pot face ceva, mă ud singur. Încerc să văd ce se petrece.
- Dar s-a întâmplat ceva iubitule, de ce te tot uiți spre pantaloni? Ia stai să vadă mama, zice și bagă mâna pe sub haine.
Își plimbă palma și degetele peste tot și exclamă:
- Vai, ai visat frumos și te-ai udat tot, e chiar drăguț! este super că mă visezi noaptea și te uzi. Ești exact ca adolescenții, ce romantic! Ia spune-mi, cum mă visezi?
Mă mângâie pe față drăgăstos și transpir tot, între alternativa asta și cea de a-i spune că nu-mi place ce face și de a-i da idei. Dacă i-aș fi spus cât de mult urăsc să mă atingă murdară de mine, ar fi făcut imediat mai mult decât să-și șteargă mâna de fața mea. Aleg să stau cuminte și supus, sub mâna ei.
Se apropie de mine și mă miroase îndeaproape.
- Mmm, miroși așa dulce ... și mă atinge cu vârful limbii pe față ... a băiat ascultător, ha ha ha.
Eram transpirat tot de frică, să nu facă mai mult.
- Mâncăm și plecăm imediat, haide la bucătărie chiar acum.

- Stai jos, îți pun eu, nu umbli nicăieri aiurea.
Mă conformez ca un copil, măcar din casă să mă lase să plec spălat pe față.
Mâncăm, strânge repede masa, mă trage de mână în dormitor.
- Haide, dezbrăcarea imediat, dă jos ce ai udat, arată-mi să văd ... ooo ... le-ai murdărit mult, și bluza e udă?? Vai ... de ce nu ai încercat să te oprești, așa frumos mă visai?
Cu un șervețel umed mă freacă la fel ca pe faianță.
- La prietena de la munte nu mai mergi fără mâneci ca golanii, ia un tricou normal, na. Și du-te și spală-te cât mă îmbrac eu, că nu-mi place cum te-am șters.

Mă simt în tricoul cu mâneci ca un golan deghizat. Măcar m-a lăsat cu șapca întoarsă, he he. În parcare aproape de mașină, îmi ia mâna și pune ceva în ea.
- Am bărbat, nu înțepenesc două ore pe scaun, bărbatule treci și condu.
Investighez cheile, să nimeresc să descui ușa măcar, telecomanda nu are doar un buton. Închid ușa cu grijă, că în ce mă urc nu este fosta mea Dacie.
- Vali, dacă te mai urci cu așa sfială te dau jos și aici în parcare te bat, să te vadă toată lumea. Eu mă fut cu tine nu cu mașina tâmpitule, nu este ea mai mare ca tine. Înțelegi?
Dau din cap că da. Dar tot oftez.
- Și acum ce mai este?
- Am lăsat în urmă de mult mașinile, odată cu un întreg trecut de care nu vreau să-mi amintesc.
- Te cred, dar o parte din prezentul tău știe să conducă, și eu, femeia ta, am nevoie de asta, deci vei conduce.
- Bine... zic, aici cred ai dreptate ...

❦✾❁

Sunt ani de când n-am mai condus, dar sunt bun, șoseaua este al doilea cel mai vechi lucru din inima mea, primul este bicicleta. Mașinile și mașinăriile sunt pe locul trei, am o relație specială cu fiarele, dar încerc să le țin la distanță pe unele, că dau dependență.

Ies din oraș pe ruta mea favorită, avem noroc că nu e trafic marțea. Iubesc DN1, de pe vremea când eram puști și făceam București - Ploiești - retur pe bicicletă, în fiecare sâmbătă și duminică. Aveam o cursieră care înghițea asfalt, erau vremuri frumoase. Acum merg ocazional mai sus de Ploiești, dar folosesc o bicicletă de teren cu remorcă cu două roți, pe care mă simt ca pe tractor.

Lia își pune tălpile pe bord și mișcă din degete. Mă tot tachinează cu ele pe obraz, dar e imposibil să-mi iau atenția de la drum, supraveghez aproape egal spatele, cu fața și lateralele șoselei. Profită că este felină în articulații și se tot joacă încercând să vadă cât timp îmi poate atinge buzele cu degetul fără să realizez. Nu conduc încordat, dar nu pot fi luat prin surprindere din nici o parte, ăsta este stilul meu, urmăresc multe când sunt pe șosea. Mă enervez la un moment dat și îi trag degetul înăuntru, o țin suficient de bine încât să nu îl poate retrage. La început nu își dă seama ce plan am și mă necăjește cu el, îl tot mișcă. Eu continui să supraveghez oglinzile și să privesc prin parbriz.
- Vali, dă-mi drumul la deget.
- Vali, mă întind spre tine și te bat.
Nu putea, ținută de deget nu avea cum să ajungă. Caută prin mașină, nu găsește nimic, apucă centura dar nu este bună deloc, stă prea moale. O văd cu coada ochiului, este amuzantă cu centura aia bleagă în mână, mă pufnește râsul, la fel și pe ea.
- Vali, te bat mai târziu dacă nu-mi dai drumul. Mă doare piciorul, dă-mi drumul!
Nu o doare deloc, este foarte agilă. Intră în panică că îi dau drumul de-abia la destinație, eu urmăresc neperturbat șoseaua, nu dau semne că o să fac și altceva.
- Trag frâna de mână dacă nu-mi dai drumul!
Strâng volanul puțin, mă pregătesc, inițial gândesc că nu e o problemă, frâna acționează egal pe roți, nu ne dezechilibrează. Dar realizez imediat că va bloca roțile.
- Ei bine, gata, nu e nevoie să strici cauciucurile.
- Ooo ... să vezi ce încasezi tu diseară ... și o să dormi legat lângă ele în garaj, ai să vezi ... ții la cauciucuri mai mult ca la mine??

❃✾❃

Lăsăm Ploieștiul în dreapta. Am fost mulți ani pe acolo în curse nebune, și de 20 de ore, pe vremea când nu aveam cort și trebuia să mă întorc în aceeași zi din expediție. Că mergeam după cătină, gherghine, coarne, "fructe de pădure" din zonă de deal.
În stânga, spre munte, este spre distracție, spre peisaj. Din cauză de urs nu mă aventurez în zone muntoase pentru cules, sunt lucruri mai bune la munte, dar e alt risc. Acolo merg pentru plăcere, fără să fac nimic.

Lia se întinde spre mine și mă mângâie acolo. Nu i-a trecut pofta de tachinat, o atrage continuu, din cauză de cum conduc. Că merg și încet, nu-mi place viteza la drum întins, pierzi peisajul. Eram convins că prietena nu se mută cu casa până ajungem.
- Ți-a fost făcut oral Vali când conduceai?
Mă pufnește râsul.
- Știu un banc frumos așa, cu oral în timpul mersului.
- Nu schimba subiectul, zice și mă trage de pantaloni.
Nu cred că ar face așa ceva, doar se joacă cu mine.
- Vreau să văd cum este, spune și mă dezgolește, dă pantalonii într-o parte și se întinde spre el.
Nu vreau oricum să facă așa ceva.
- Ei, la naiba, zic și o împiedic cu o mână băgată pe sub ea să nu se mai aplece, că este venită toată deasupra lui. În timpul mersului pasagerii trebuie să stea pe scaune.
- Vrei să mă așez acolo, sau ai nevoie să oprim, atunci?
- ...
- Nu doare când primești oral, este exact așa, spune și mă trage în jos cu mâna, este la fel, dar cu buzele ...
- Dacă nu vrei pot să o fac și doar puțin, cu limba, ce zici? asta nu se pune ca oral, zice și mă atinge explicativ pe acolo cu un deget.
- E și el obosit acum, că te-am visat mai devreme, te joci cu el diseară.
- Diseară mă joc cu tine, pe el îl vreau acum ...

❦❁❀

În dreapta se face intrarea spre Câmpina.
- Trebuie să fim atenți când vedem ieșirea din Câmpina, că acolo facem dreapta.
Găsim, trecem rondul, urcăm spre Cornu, dar nu mergem mult, casa prietenei este mai în margine. Oamenii în părțile astea au teren chiar generos pentru o casă de locuit, bine, comparativ cu cartierele din București. Și au locuințe foarte frumoase, din piatră multă, ca în vremurile medievale. Râul Prahova este aproape și bogat în pietre, îmi închipui că ăsta este motivul alegerii materialului. În capitală nu avem așa.
Ne dăm jos.

- Doamne Lia, tu ești? Nu ne-am mai văzut de o sută de ani!
- Da Cami, eu sunt, am venit să te văd, spune Lia aproape plângând. Nu am mai venit, la București e greu, am vrut dar ...
Cele două se îmbrățișează lung lung de tot, parcă nu le venea să creadă.
- Vali, aceasta este Cami, prietena mea din copilărie, cândva am locuit aici, eram cele mai bune prietene, ne potriveam foarte bine ...
- Și Cami, acesta este Vali, l-am ales drept bărbat, bărbatul meu.
Cami își pune mâna la gură.
- Lia ... dar tu ... ca și mine ... știi ... nu credeam că ...
- El este exact ce visam noi când eram mici, îți vine să crezi?
Cami își duce și mai tare mâna la gură. Nu știu la ce se referea, dar tipul de doi metri din fața ei nu părea reprezentarea unui vis din copilărie. Arăt a orice altceva decât flexibilitate și amuzament.
- Te cred dacă spui. Haideți în casă.
Rămân să deschid porțile și să bag mașina în curte.

- Lia, dar știi că nu am nimic de mâncare pregătit? Nu așteptam pe nimeni, plănuiam să mă duc după urzici, e cam trecută vremea lor că suntem în mai, dar am eu zonele mele, unde e rece, acolo se fac târziu.
- Păi și ce dacă Cami, urzicile sunt foarte bune oricum.
- Mai aveam și de spălat ... le scoți tu? O să mă uit și după ciuperci, au fost ploi, trebuie să fie ieșite ...
- Păi sigur că le scot că eu nu vin, îl iei pe Valerică cu tine, o să adune și el. Sunt obosită, stau acasă.
- Știe să meargă?
- Îl înveți, îl dau pe mâna ta complet. Vezi ce poartă pe deget?
Cami se uită și face ochii mari. Inelul nu era orice inel, îl cunoștea.

- Ce știi despre motociclete, mă întreabă Cami în timp ce ieșeam din casă.
- Despre motociclete? Doamna Cami, nu prea multe. Merg pe bicicletă de la trei ani, deci știu câte ceva despre vehicule pe două roți, dar nu cu motor.
- De ce, nu-ți plac?
- Sunt periculoase, am făcut destule tâmpenii pe bicicletă, care e mai ușor de controlat, cu motor n-aș greși de multe ori.

Deschide garajul, avea o motoretă chiar mărișoară, de teren, o scoate afară. Nu are mișcările plimbărețului de duminică, îmi sare în ochi imediat. A scos-o afară de zici că se alinia la linia de start, cu mișcări determinate, ferme.
- Lia mă susținea în concursuri, am participat cândva, eram mici. Acum mai alerg, dar nu la curse. Știi să stai în spate, ai stat?
- Doamna Cami, am avut odată ocazia să merg, a fost teribil, motoarele se înclină ca să vireze, asta știu. Bicicleta și ea se înclină, dar nu este sesizabil, pe motor am deci impresia că o să cădem la fiecare viraj și încerc să țin contra, e reflexul. Eu pe bicicletă cad dacă mă înclin așa. Sincer nu știu dacă putem merge.
- Spune-mi Cami, lasă doamna. Cum să nu putem merge, de ținut te poți ține, dacă poți să stai agățat e suficient, tu ai mers, dar pe șosea, aici e altfel.

Îmi era și frică, dar nu am zis. Motocicletele sunt periculoase, știu ce am făcut eu fără motor, îmi dau seama ce se poate face cu unul. Cami sare pe motoretă, îi dă pedală, o pornește. Este în fustă și bluză, cum a stat în casă, fără cască, fără mănuși, fără nimic. Eu am în spate rucsacul în care urma să aducem ce găsim, un rucsac mare, aspru, din pânza groasă. Nu cred în echipamente de protecție contra accidentelor, cred în mersul care exclude accidentele. Îmi calc pe inimă și mă urc în spate, îmi este frică, Cami nu dă impresia că merge în stilul meu.
Îmi prinde mâinile de ea într-un anume fel, îmi potrivește picioarele pe rând.
- Așa te ți, nu faci altceva că nu cădem. Tu stai lipit, nu urmărești motorul sau drumul, mă urmărești pe mine, în ce parte mă dau eu te dai și tu, doar copiezi. Ia să vedem.
Se mișcă stânga dreapta și reușesc să prind mișcarea cu copiatul, să mă dau odată cu ea.
- Ei, să vedem ce bărbat și-a luat Lia.

Din curte a ieșit peste gard, are o rampă, când am realizat ce se întâmplă eram deja aterizați și pietrele de pe drum săreau în urma noastră chiar ca la motocros. Iese în sosea, mă țin bine de ea și mă înclin cum fusesem învățat, sunt prea concentrat ca să mai simt riscul căderii dacă ne înclinăm. Face un fel de jaloane plonjeu pe șosea în timp ce urcă serpentina spre Câmpina, cunosc zona. În spatele ei execut bine, felul ăla de jalon în picaj îl mai fac uneori și eu, deși este periculos.
Ajungem la ieșirea spre Fântâna cu cireși, bănuiam că vrea să treacă pe lângă poligon și pista de motocros. Pe teren accidentat începe să fie mai complicat să stau în șa, mai este și înclinarea față spate. Dar nu oprește la pistă, depășește și ne căutăm drum pe marginea pârâului, urcăm coaste mici, să ieșim în drumul forestier. Cu drumul ne adâncim în pădure, mergem câțiva km.

- O lăsăm aici, haide să umblăm, nu te îndepărta de mine prea mult.
Nu aveam de gând să mă îndepărtez deloc, în trecut m-am pierdut de două ori în pădure. Mi se pare ciudat să lăsăm motocicleta în urmă, eu bicicleta nu o las niciodată. Da, chiar și în pădure sau câmp, nu o scap din ochi. Noaptea când sunt cu cortul doarme lângă mine, am luat de patru persoane special ca să aibă loc, și ea și remorca.

Găsim urzici, mă chinui să le culeg, am plecat repede și nu am apucat să zic de mănuși. Nu prea am succes, cu urzicile adunate de mine rămânem flămânzi.
- Pot să-mi fac o mănușă din tricou, dacă nu vă deranjează să-l dau jos, așa pot culege.
- Ei nu, că strici tricoul, îl faci verde, le culeg eu, nu o să dureze mult.
Țin sacoșa după ea și încerc să îi stau în față sau lateral, că are picioare dezvoltate și tot se apleacă de sus, după urzici. Găsim și ciuperci și bureți. Îmi arată care sunt de cules și care nu. Am auzit că sunt soiuri corcite, care par bune dar sunt periculoase, de asta personal evit ciupercile. Ar fi fost o jignire să o zic, așa că tac din gură, de dată asta voi mânca, asta e.
- Am găsit odată ciuperci fosforescente doamna Cami, dar multă lume nu crede.
- Păi nu crede, că nu ciupercile erau fosforescente, crește ceva pe ele. Eu am văzut lemne putrede fosforescente.

✾❧❀

Avem destule, ne vom întoarce.
- Dacă ai mers cu mine, vreau să văd și că ... știi tu ... că chiar mergi, nu că stai în spate ca un rucsac.
Îmi arată puțin comenzile, ambreiaj, viteze. Mi se pare ciudat să am treapta de viteză la picior. Mă urc. În șa sunt ca acasă totuși. Se urcă și ea, îmi ghidează mâinile pe comenzi, mergem. E frumos, dar probabil e dezamăgită, eu merg prudent, și deci plicticos.
- Sunt mai stabile decât crezi tu, astea nu-s biciclete, zice și accelerează ea.
Mergem tare, mai tare decât îmi place. Pot merge, dar nu-mi place. Știu și să virez, nu doar să merg drept, pe bicicletă trec de 50 când fac slalom printre benzi, dar nu fac asta des. Vitezomanii nu trăiesc mult.
Ne întoarcem pe șosea, din drumul forestier coborâm pe la livada cu mere și Fântâna cu cireși, nu o iau pe scurtătură, pe unde am venit.

- Să oprești la pistă, o să dau eu câteva ture.
Aștept pe marginea pistei, mă dau undeva unde pot vedea și săriturile, de frumos e frumos. Răsuna toba motoretei în toată zona aia, apar curioși.
Cami dă câteva ture, sare rampe, înclină motocicleta, face spectacol, știe să meargă.
Oprește brusc lângă mine, sar sus, plecăm pe o roată.

Lia ne întâmpină cu un lighean de rufe.
- E ultimul, am mai scos, am băgat tot.
- Foarte bine, lasă-l pe el, haide să pregătim masa.
Îmi este cam jenă că trei sferturi de lighean sunt lenjerii, dar asta e, dacă a zis, le întind.

❁✾

Nu apuc să intru în casă, că Lia mă dă afară, are acum de bucătărie în mână.
- Afară gătim, faci mămăligă, fierbi urzici și pui ciupercile pe plită la urmă.
Cami are ceva amenajat pentru foc, inspectez și mă apuc să pregătesc pentru aprins. Lia face cartierul general pe o măsuță din apropiere.
Nu sunt sigur care e tuciul de mămăligă și care este de urzici, sunt mai multe disponibile. Apare Cami.
- Știe să facă, dă-i tuciurile care trebuie doar.
- Păi n-ai zis că e din București, sau nu e?
- E dat naibii, le știe pe toate.
Gătesc de câțiva ani la foc de lemn, nu e chiar știință de rachetă.
Fetele stau la masă, trag de un păhărel de vin amestecat cu suc. Eu învârt în tuciuri, merg cu amândouă în același timp și tot distribui jarul și lemnele sub ele, să termine la fel. Ajung și ciupercuțele pe plită, cu sare deasupra, se fac repede. Afară mai are puțin și se înserează.

Mâncăm, sunt bune. Urzica proaspătă e altceva decât cea congelată. Nici mămăliga nu e fadă, am lucrat pe restaurant cândva, am învățat secrete de la bucătari, ăia se pricep. Sare, ulei, piper și delicat, ingredientele de bază din orice mâncare.
- Cum a fost la pădure?
- I-a fost frică, dar s-a ținut.
- Ei, tu nu mergi cum știe el, am făcut trei ore pe drum.
Tac pleoștit, nu au fost trei ore.
- Și cum e, că nu reușesc să-mi închipui, știi cât ne-am chinuit ...
- Vali, treci și strânge masă. Ai chiuveta acolo, pune totul în ordine.

Adun farfuriile, mănânc repede resturile de ciupercuțe rămase și dumicații de mămăligă, mă apuc să strâng, să spăl. Fetele își păstrează paharele și rămân la masă până termin tot. Cami ne invită în casă, deja se înserează, se lasă răcoare. La munte este rece seara.
Are casa mare, frumoasă. Camera de zi are șemineu și televizor deasupra, nu pot să nu mă gândesc că vine căldura de la el spre televizor, deși stă pe o margine destul de lată. În loc de canapea Cami are un pat cu perne mari, pus pe lățime. Caut și eu un scaun, că pe pat s-au întins cele două.

- Vali, noi femeile, în general, dar nu neapărat, da, după ce mâncăm nu mai mușcăm, o vreme. Pentru o scurtă perioadă poți sta aici, pe pat, stai chiar acum.
Mi se face loc între cele două. Mă apropii, mă așez.
- Și acum Cami, mușcă-l repede! Vezi să nu scape!
Mă bosumflu.

- Voiai să știi cum este Cami, haide să vezi. Vali așază-te pe pat în forma literei T și ține brațele ridicate la 45 de grade.
Mă conformez.
- Poftim, urcă-te pe el ca pe motor.
Cami nu este sigură că înțelege, și nici eu.
- Fă exact la fel, gândește-te că te urci în șa.
După nu multă gândire, face exact ce a cerut Lia. Se aruncă peste mine și cade cu toată greutatea pe bazinul meu, mă încalecă exact cum face cu motoreta. Scot un icnet fără să vreau, se trântise. Mă apucă din instinct de mâini, le strânge tare ca un bărbat și mă trage într-o parte, probabil nu le țin în poziția cu care este obișnuită. Intrată în rol își face balans înainte și înapoi și o simt la mâini cum dă să tragă manetele de frână.
- Așa, zice.
- A zis ceva?
Cami își revine și se dă jos mental după motocicletă, încălecase un bărbat. Se gândește.
- Păi nu.
- Păi, așa este, când faci ce-ți dorești, ai vrut să știi. O faci.

Nu i se pare că e cazul să-și ceară scuze că m-a bruscat, continuă să stea pe mine și să proceseze descoperirea. Tot încearcă să pună întrebări dar își răspunde singură la ele. Vrea probabil să zică că bărbații și motocicletele nu-s tot una, că nu poți face la fel, dar o încurcă ce tocmai a făcut.
- Eram tinere Cami, greșeam. Ai văzut cum se face.
Cred că se referă că au încercat să intre în grațiile altora și evident că nu a mers, cu bărbații nu merge așa, nu ne caracterizează recunoștința, avem ierarhie ca la lupi.
- Pai da Lia dar ... nu știu ... poate al tău e altfel ...
Lia se repede la pantalonii mei și mă expune.
- Crezi că are mai multe ca ceilalți?
"- Hei!" zic în gândul meu, și încerc să trag pantalonii înapoi, dar sunt plesnit peste mână.
- Uită-te bine, câte are?
Cami se întoarce și se uită.
- E ca și ceilalți.
- Și eu ce zic?

Lia îmi scoate ochelarii, se așază pe fața mea, și îmi prinde mâinile sub ea să nu protestez, că se lasă greu și nu-mi place. Cami este în același loc, pe abdomenul meu.
- Ia fii atentă Cami. Vali, dacă nu cedezi imediat, te leg frumos cu mâinile la spate și așa stăm pe tine până vine dimineața, știi câte avem de vorbit??
Normal că cedez imediat, deși e tare rău cum stă pe mine. Nici cu Cami nu-i mai bine, că este grea.
- Vezi, stă și nelegat. Trebuie să ceri doar.
Pentru Cami începe să fie clară o parte din treabă, dar nu toată, îmi dau seama după cum vorbește.
- Păi da Lia ... dar ... nu știu ... voi vă cunoașteți ... dacă i-ai dat inelul ... asta înseamnă multe ...
- Mi-au trebuit nouă zile ca să-l dau, am făcut cu el așa din ziua întâi. Dacă nu era ce trebuie nu ajungeam nici până acasă. Mi-am dat seama de când am vorbit pe net că se apropie de ce mă interesează.
- Păi chiar, cum v-ați cunoscut?
- Ei, eram pe un site oarecare, de palavre. Aveam în profil ceva de genul "de ce bărbații nu ascultă niciodată de femei" sau cam așa ceva. Că eram deprimată că nu mă înțeleg cu nimeni. Și printre mesajele pe care le primesc, apare unul "păi or să asculte când or să aibă ce, că voi așteptați să vă hotărască bărbatul, după care vă plângeți că nu primiți ce vreți". Și îți dai seama că l-am luat la descusut puțin. Zic "păi și ce, vrei să zici că dacă îți cere o femeie ceva, tu faci?" Și vine răspunsul: "depinde, dacă știe ce vorbește, da, nu e logic? Tu când erai mică nu făceai ce-ți ziceau alții mai mari? Treaba e să ai pe cine să asculți, acolo e diferența, că lumea nu știe nici să ceară"
- Și când am văzut așa, am zis, ăsta e al meu. I-am pus ceva întrebări largi, răspunde fără să mintă, îl citesc că este sărac și singur, nu-l deranja asta, avea mintea lui, era ce antrena cel mai mult, că vedeam cum scrie. Și îl invit să iasă afară, să vină lângă un mall. El despre mine nu știa multe, i-am zis că am un job oarecare, de birou. După ce ne-am întâlnit a fost ușor să preiau conducerea, că joacă după niște reguli de care îmi dau seama.
- Ia zi vrăbioiule, a fost așa sau nu? zice Lia și se dă la o parte de unde stătuse. Mă frec pe față, mă adun.
- Tu ai știut să mă dezbraci mai întâi, ai pus întrebările cum trebuie. Încercai să mă cunoști pe mine, nu jobul, studiile, casa. Asta m-a și surprins, cineva vorbea cu mine, nu cu alegerile mele. Pentru tine era la fel de grozav ca pentru mine că schimbam fabricile pe șantiere pentru ceva bani în plus, pentru tine era la fel de ok că bicicleta e cea mai bună prietena a mea, au fost multe. Erai interesată de om, nu de detalii.
- Și chestia cu banii a fost un lucru, dacă simțeam că ai mai mulți ca mine nu stabileam nici o întâlnire, sunt sărac, așa este, sincer mi-ai părut mai săracă decât mine, când ai zis că ai un job oarecare pe la birou, sunt destui acolo care câștigă mai prost ca pe șantier. Sărac fiind, nu are nici un sens să mă amestec cu oamenii cu bani. Dar după ce m-ai făcut să bag bicicleta înăuntru, nu mai puteam da înapoi, trebuia să merg cu tine. Și nu o băgăm dacă nu murdăreai mașina, probabil îmi ceream scuze că e o neînțelegere, încălecam și decolam, întâlnirea ar fi fost scurtă. Eu am presupus că vii pe jos, că stai aproape, doar spusesem că vin eu cu bicicleta spre tine.

Cami stă pe mine ca în șa și raționează.
- Deci trebuie să nu judec după detalii, să-mi asum ce fac și să mă port cum simt. Păi e ca la motociclete, că eu fac diferența, nu ele. Eu conduc.
Mă umflă râsul.
- Păi și de căzut nu cazi?
- Am trecut de vârsta aia.

❀❃✾

Tot vorbind noi așa, se face miezul nopții...
- Haide să stingem lumina mare Cami, cea din tavan, e prea multă lumină pentru ora asta, este târziu, lăsăm aprinsă una mică pe hol.

- Literatură erotică -