- Literatură erotică -

Ziua 12

Casele de munte, noaptea, au farmecul lor aparte, farmec ce nu se găsește la casele din câmpie. Lumina nopții vine de la un astru mai apropiat, printr-un cer mai rece, mai curat, vine pură, neamestecată cu luminile orașului.
Lumina nopții pătrunde în camere largi, tăcute, din piatră, prin ferestre de obicei mari, mai mari ca cele obișnuite. Pătrunde în camerele tăcute, aflate departe de zgomotele activității umane. Aici doar brazii șuieră sub vânt, un șuier filtrat până la un nivel de vibrație fundamentală când este perceput în interior.
În liniștea nopții, în camera luminată de lună, nu dormeam. Îmi aud inima bătând, alături de cele două femei, stau în pat cu picioarele sub mine și privesc fereastra. Crestele unor munți se ghicesc în fundal. Este o priveliște deosebită. Lor le aud răsuflarea, sunt entuziasmate ca și mine.


Simt o mână fermă cum mă atinge încet pe piept, se urcă pe el. Aud o șoaptă caldă în ureche:
- Doamne cum îți bate inima, o auzim de aici.
Cele două se apropie, îmi cuprind ființa, sunt între ele, mă atinge și cealaltă mână, palmele lor sunt unite deasupra inimii mele. În liniștea nopții, îmi bate puternic.
- Și eu o aud, șoptește cealaltă lângă mine, și o simt cum pulsează ...
Le simt răsuflarea plăcut în urechi și respir întrerupt, cu inima zvâcnind.

Cele două femei, prietene din copilărie, femei mature acum, mă ating cu mâini calde pe piept, pe sub tricou, în liniștea nopții din casa de munte. Aud suflarea lor fierbinte, o simt din ambele părți ale gâtului, simt în același timp că mă topesc și încremenesc în loc.
Patru palme calde îmi caută pieptul și se lipesc de el. Picioarele lor, îndoite sub ele, îmi ating pulpele și fundul din fiecare parte. Îmi este dat jos tricoul și în răcoarea camerei simt corpurile lor cum radiază prezență spre mine.
Chipul cuiva mi se lipește de piept, respir mai greu, un alt chip se prinde pe spatele meu. Sunt ascultat pulsând nebunește, cu cele două suflete calde și apropiate unindu-se cu mine.
Una dintre ele mă cuprinde pe după mijloc cu picioarele. Apoi cealaltă face la fel. Scap un geamăt în timp ce sunt strâns ferm. O mână îmi atinge suav fața, îmi caută buzele, gura. Tremur de un sentiment pe care nu-l cunosc. Pe spate sunt mângâiat continuu de două mâini diferite, pe abdomen de alta.
Trăiesc o stare de tensiune deosebită, atingerile lor mature mă fac să vibrez fără să știu de unde. Stau nemișcat și mă las atins. Își dau jos bluzele pe rând. Sunt încremenit când sâni goi mă ating din ambele părți, sunt îmbrățișat simultan.
Respir zgomotos în timp ce buze umede îmi caută lobii urechii, îi cuprind, îi trag și le dau drumul, urechile mele simt căldura respirației lor, sunt învăluit, îmi scapă câte un geamăt ușor fără să vreau.
Dinți fini îmi ating gâtul, se joacă pe el și urcă spre maxilar, unde se transformă în limbi ce se mișcă sincron spre bărbie, dau capul spre spate, îmi este atinsă zona gâtului de parcă îmi este atinsă zona sufletului.
Un chip se frecă de fața mea, celălalt coboară spre piept, cu același fel de mângâiere a limbii. Sunt atins cu vârfuri de limbă pe vârful obrajilor și vârful pieptului.
Una dintre ele îmi cuprinde capul cu palmele și mă trage spre ea. Îmi este lipit de pieptul ei, o ascult, inima îi pulsează la fel de nebunește, o ascult mult, cu urechea lipită de un sân cald și ferm.
Apoi cealaltă mă trage la ea, îi ascult inima cu fruntea, cu obrajii, cu gura apoi. O ating acolo, în centru, și scoate un geamăt reținut. Mâini ferme mă trag de obraji, de pielea feței, degete încleștate mă apasă, în timp ce limba mea încercuiește vârful inimii ei.
Sunt întors către cea dintâi și împins să fac la fel, capul meu este presat pe sânul ei, o ating, buzele mele o trag și o eliberează într-o vibrare lentă și dulce.
Mâini cu degete apăsate pornesc în jos, spre corp, unghiile lor mă înfioară de plăcere și teamă. Picioarele celor două mă eliberează pentru scurtă vreme, pantalonii îmi sunt aruncați jos. Sunt cuprins înapoi.
Le sărut sânii pe rând, în timp ce mâini îndrăznețe mă frământă jos, mă strâng, mă trag, mă învăluie. Un chip îmi cuprinde buzele și mă soarbe, mă lasă încremenit. O mâna mă smucește acolo și unghii ascuțite se înfig repetat. Gem, și fiecare geamăt îmi este absorbit de cea care îmi bea răsuflarea. Sunt oferit partenerei ei, a cărei gură o cuprinde pe a mea, o mână cu degete tari mă cuprinde de ele, mă doare strânsoarea lor. Cea care mă sărută se desfată cu sunetul meu, pe care încerc să-l rețin fără folos, căci degetele mă strâng după discreția lor, sunt ud tot de emoție, frică și plăcere.

Mi se dă drumul din strânsoarea picioarelor lor, își înlătură hainele, rămân în lenjerii. Una dintre ele mă întinde pe spate și se așază pe mine, pe el, îl ține presat sub pulpe fierbinți și tari. Tovarășa ei i se așază în brațe și se lasă mângâiată pe sâni. Îi sărut călcâiul care îmi este oferit pentru scurtă vreme. Se întoarce cu spatele, nu știu ce fac, le simt că se mișcă deasupra mea, în timp ce un fund cald, cu o lenjerie fină, se sprijină pe obrajii mei. Îl dezmierd cu vârful nasului, se freacă de mine, acolo dedesubt simt un miros umed, ademenitor, de femeie matură, coaptă.
Sunt sărutat brusc și îndelung, s-a întors către mine și îmi soarbe respirația ca cineva rămas fără aer sub apă. Cea care stă pe mine se lasă pe spate, pe picioarele mele, mă prinde de tălpi. Sărutul încetează, îi ia loc contactul cu lenjeria fină de mai devreme, stă deasupra mea, aplecată spre tovarășa ei. De sub lenjerie simt căldură multă și ceva care mă înnebunește. Mă udă pe toată fața în timp ce își atinge prietena, îmi acoperă gemetele înăbușite, căci degetele de pe tălpile mele îmi transmit mesaje care se amestecă cu cele de la organul ținut captiv sub fesele celei mângâiate.

Cea de deasupra mea începe să se apese și frece puternic. În liniștea camerei, în taina nopții, două voci de înger își împletesc strigătele, cea mângâiată mă strânge puternic de tălpi în timp ce își unește ruga cu cea dintâi.
Se ridică în fund pe mine, este foarte udă și epuizată. Se ridică și cea de-a doua. Mă doare nasul și fața. Sunt la fel de epuizat și fericit ca ele, le simt că se îmbrățișează deasupra mea. Dar nu se îmbrățișează mult, căci se dau la o parte și mă ridică în fund și pe mine, mă cuprind și mă iau între ele, mă includ în îmbrățișarea lor lungă și strânsă, amândouă. Au mirosul schimbat, ceva este altfel. Nu-mi dau drumul din brațe și fiecare clipă în plus mă face să suspin. Mă simt atât de strâns și de iubit încât îmi scapă gemete fără să vreau, de fiecare dată când îmi reînțeleg poziția. Am inima la gât. Îmi doresc să nu-mi dea drumul niciodată.
Îmi caută amândouă cu degetele prin părul transpirat, mă presează pe obrajii fierbinți, mă sărută apăsat, cu rândul, pe gura răsfățată de atâta atenție. În negura nopții, căci luna era apusă de ceva vreme, nu mai știu de cine sunt atins, le iubesc la fel de mult, și inima mea tremură cu emoție la fiecare atingere nouă, ca la o persoană necunoscută, pe care atunci o atingi prima dată.

Ca la un semn cele două mă întind în pat și îmi ridică mâinile în lungul corpului. Sub pătura trasă trei corpuri se adăpostesc de răceala nopții. Sunt cuprins lacom de ele, picioarele mele sunt luate și împletite cu picioarele lor, sexul meu stă lipit de lenjeria uneia, în timp ce lenjeria celeilalte îmi împresoară fesele. Am mâinile lor peste tot pe mine, o răsuflare o simt în ceafă, una chiar în față, e atât de maternă încât simt că mă învârt în pat, dar nu mă lupt cu senzația, mă las să plutesc ușor spre vise ...

❧❦

Când mă trezesc, se vede destulă lumină afară. Fac ochi mici și inima mi se mărește uriaș, cele două nu mi-au drumul din îmbrățișare, sunt între ele la fel ca atunci când am adormit. Ochii încep să-mi plângă de bucurie, în momentul ăsta pot murit mai fericit ca oricând, nu m-au abandonat, sunt tot acolo și mă țin la fel de strâns.
- De ce plângi Vali, aud o șoaptă în fața mea, e ceva care nu e bine?
Încep să-mi curgă lacrimile și mai tare, totul este prea bine, prezența lor e așa de caldă și blândă încât pare din alte lumi. Plâng cu toată puterea, nu mai pot ține, vocea ei șoptită îmi aduce aminte de lucruri pe care nu le-am avut niciodată.
- Vali, suntem aici, șoptește cealaltă voce în urechea mea, nu am plecat, suntem lângă tine, ne simți? spune și mă simt cuprins de peste tot.
- Nu îți dăm drumul, aud o șoaptă în fața mea, ești al nostru acum, al nostru Vali, noi nu ne lăsăm prietenii în urmă.
Toată camera se învârte cu mine și mă ia cu leșin, simt emoții puternice. Nici eu nu-mi las prietenii în urmă, decât poate când vine timpul lor.

Încerc să mă adun, să mă trezesc, să-mi ies din starea în care m-am deșteptat. Maicile mele continuă să mă țină strâns până când sunt revenit și încep să mă mișc spre a fi eliberat. Sunt trezit complet.
- Vă rog frumos să mă iertați doamnele mele, sunt emotiv când sunt pe jumătate treaz, mi-am revenit, mulțumesc foarte mult că sunteți lângă mine.

Este aproape prânzul. Stau lângă ele când pun lucruri pe masă și sunt atins frecvent, cu mângâieri care îmi accentuează starea.
- Doamne, Vali, ce se întâmplă cu tine, întreabă una dintre ele, în timp ce mă îmbrățișează și mă țintuiește de blatul de bucătărie, ești fierbinte rău, arzi tot, spune și îmi atinge fruntea.
Nu mă simt bine. Mă duce spre băncuța de la masă și merg până acolo ca un norișor legat cu ață. Cele două încalecă băncuța, stând fiecare cu fața spre mine. Sunt atins pe urechi, gât, obraji, am febră. Este prima dată când sunt atins cu atâta căldură.
Îmi dau să mănânc cu lingurile lor, pe rând, urzici mestecate cu mămăligă de ele, și gândul că mă împărtășesc cu ființa lor mă face să amețesc și mai tare, percepția realității mi se dă peste cap ca imaginea unui televizor care pierde semnalul.
Încerc de câteva ori să previn senzația că mă răstorn brusc, mâini și piepturi mă sprijină, se luptă să mă țină pe loc, căci senzațiile se amplifică.
Mi se dă o gură de apă, se scurge singură pe gât în jos, mi-am pierdut reflexul, sunt dus spre pat, aici măcar nu contează că simt că mă dau peste cap, căci spre înapoi tot împing. Sunt acompaniat de maicile mele, care se lipesc pe mine, eu apăs cât pot cu ceafa în pat, căci mă rotesc cu viteză, sunt în afara controlului.
- Trebuie să fie de la noi ... nu e obișnuit să fie atins așa ...
- Se pierde când te apropii ... da, am văzut ...
Nu mai sunt prezent cu totul, mâinile lor pe pieptul, fruntea și obrajii mei mă adâncesc spre neștiință.
- Trebuie să o facem ...
- Altfel se chinuie ...
Mângâierile lor se înmulțesc, se amplifică, mă simt strâns și atins pătimaș, de mâini care mă desfac de realitate. Mă lupt să rămân conștient, dar simțurile sunt încărcate, prea încărcate, niciodată nu am simțit așa. Pierd contactul cu conștiența, este ca o adormire de care îți dai seama dar pe care nu o poți întrerupe.

❀❧✾

- Îți revii? își revine ...
Cele două sunt chiar lângă mine, mă privesc.
"M-am trezit, m-am așezat la masă" ... "m-au dus pe pat?" ... începe să fie neclar ... "am fost atins pe tot corpul" ... sunt aici ...
- Ai fost prea emoționat, te-am întins puțin, ești bine acum.
- Haide să ne dăm jos după el. Vino afară la aer, ieșim în curte.

Mă ridic, sunt lăsat în urmă câțiva metri, încerc să le ajung dar păstrează distanța. Mi-o fi fost rău de la ciuperci, încerc să mă recuperez ca după explozie, nu știu sigur ce s-a întâmplat, amintirile se șterg. Mă dau cu apă rece pe față, parcă sunt bine, dar uit evenimente.
- Mi-a fost rău? o fi de la ciuperci?
- Nu e de la ciuperci. Vom merge pe afară puțin, acum cât suntem la munte, acasă nu avem așa. Ia să vedem dacă poți să ne ajungi la fugă, spun și o șterg amândouă în jos pe străduță.
Nu sunt gras, n-am avut niciodată burtă, și nici nu voi avea, așa e soiul meu. Dar sunt totuși greoi, sunt la categoria grea, nu sunt muscă sau pană ca cele două. Sprintez cu toată puterea după ele și se îndepărtează de mine ușor, sunt sprintene. Și nebune, fug fără să se mai oprească, trebuie să mă pun serios pe fugă.

Prind viteză, îmi intru în ritm, înălțimea îmi taxează efortul necesar deplasării, achit, controlul respirației e important. Le ajung după câteva sute de metri, după ce balansatul picioarelor la toată cursa începe să plătească înapoi. Desfac mâinile ca un pelican pliscul și mă lansez între ele, le prind de mijloc în aceleași timp, că fug egal, degetele mele fac priză pe mijlocul lor, reduc viteza până oprim. Dar rămân cu un pas în urmă și îmi strâng brațele, le adun pe amândouă la piept ca pe niște fetițe. Sunt mai mari ca mine, dar mâinile mele le apropie ferm și de la înălțimea ochilor chipul meu le privește implacabil. Pentru mine au sufletele pe care le aveau și acum 20 de ani, și acum 30, pentru mine sunt copile. Îmi umflu pieptul în timp ce le țin strânse, știu ce este drama.

După o vreme le las libere, le mai ating doar pe umeri, pornim înainte, spre o mică pădurice.
- Știi cum se numește strada asta Vali? întreabă Lia.
- ...
- Strada Murelor. De ce crezi că-i zice așa?
- Sunt urși pe aici?! zic și încep să mă uit spre tufișuri. Unde sunt mure sunt și ursi.
- Nu, se numește strada Murelor pentru că sunt mure pe aici, nu urși.

Ne afundăm toți trei în tufele de mure. Începem să chelfănim la ele o vreme.
- Haide cu noi Vali.
Le urmez, ne afundăm în pădurice. Calc pe deal cu iarbă, merg după coline mici, suntem într-un crâng de foioase.
Oprim lângă un anume copac. Lia mă pune jos cu mâinile, mă ghidează și eu mă las exact cum dorește. Stau culcat pe spate, capul îmi vine puțin mai sus, terenul are o ridicătură. Cami îmi depărtează picioarele, face loc chiar generos. Îmi pun mâinile sub cap și privesc cerul. La orizont se zăresc munți mici. Privesc spre București, spre locul meu, dar sunt fericit și aici. Se așază și Lia lângă ea, stau pe pulpele mele cu capul ca pe pernă, se țin de mână, au degetele împletite. S-au așezat culcate pe spate, ca și mine.

Când vorbesc le simt vocile și prin picior, urcând sus, prin interior.
- Sunt treizeci de ani de când am stat așa Vali ... așa ca acum .. chiar peste ...
- Nu mai știu câți ani ai ... ai treizeci, nu?
- Eram copile Lia ... erau alte timpuri ...
- Nu a prins deloc, cred că nu știe ...
- E mai bine atunci. Sunt lucruri care au fost. Important e că noi am rămas.
Le văd cum își strâng împletitura degetelor cu determinarea pe care doar o femeie ce nu a făcut compromisuri până la capăt o poate avea.
- Nu știu ce crezi despre noi Vali, dar nu suntem iubite. Am fost dezbrăcate împreună, eram mici, erau mulți. Am stat ascunse o săptămâna prin locurile astea până am fost descoperite. Nu ne plac bărbații, chiar dacă am reușit să scăpăm. Dacă nu ne ajutam una pe alta nu scăpam, ăia erau mari. Tu nu ai părut la fel, de aceea te-am tolerat, ai fost altfel. Ești altfel. Poate ai și tu ceva, dar nu o să te întrebăm. Poate nici nu știi, tu te vezi normal. Dar orișicum, de asta ți-am spus că probabil nu o vom putea face niciodată. Nu mă pot dezbrăca, am putut sta pe tine aseară, dar nu va fi mereu așa.
- Eu și Cami am ținut legătura multă vreme după ce am plecat de aici, la niște ani. Ne unește același lucru, amândouă nu suntem normale, nu ne putem apropia de nimeni. Ești tânăr, știi cum este, dorința zic. Nu se poate, nu merge, nu este posibil. Nu a fost niciodată. Trecem prin aceleași lucruri. Și asta ne-a unit tot lungul vieții, căci suntem schimbate mult față de cum eram atunci. Ea și-a găsit ușurarea în motocros. Nu a fost nici un băiat sau fată mai bună ca ea, a fost cea mai bună. Am fost acolo mereu. Nu aveam nici o emoție când o așteptam la linia de sosire, ea era prima întotdeauna. Cred că și acum ar fi, dar nu mai vrea, a spus că îi ajunge. O înțeleg, nu-i este ușor, concursul o leagă de lucruri de care vrea să uite.
- Eu mi-am găsit ușurarea în alte activități, mai frivole ar spune unii. Mă învârt în cercuri închise, unde încerc să livrez ceea ce eu nu voi avea vreodată. Fără mine nici ele nu ar putea avea, mi se pare deci corect să le ajut pe cele care au mai puțin decât mine. Ioana, fata despre care ai spus că este pisica mea, știi ca ești primul ei bărbat? Are problemele ei, nu vreau să dezvălui. De Mihaela nici nu vorbesc. Da, nu este mereu așa, ceea ce fac eu nu este o știință care se predă la școală, este ceva ce învăț singură, din încercări și greșeli. Sunt femeia ta Vali, dar nu sunt perfectă, sunt doar o femeie. Sunt o simplă femeie, ca să știu lucruri trebuie să fac lucruri, să încerc lucruri. Îmi pare rău dacă te dezamăgesc, dar asta sunt. Am nevoie să fii și în situații mundane, în care femei cu bani sau nu, se distrează cu tine, e un proces lung de învățare pentru amândoi, înțelegi? nu suntem perfecți.
Sigur că înțeleg.
- Despre tine încă nu știu ce să cred, ești mai complicat decât se vede, dar momentan am încredere că mă descurc, și că lucrurile la care te expun nu te deranjează de fapt. Le accepți și par a-ți plăcea, dar sunt departe de a-ți înțelege motivația, realizez doar că una trebuie să fie, probabil neștiută nici de tine.

✾❀❧

Nu spunem nimic, niciunii. Privim cerul și urmărim cum înserarea se lasă peste ținuturi. În mod bizar ne simțim goi și plini în suflet în același timp. Pe mine chestiunea mă doare într-un fel particular. Mă doare pentru ele, pentru ce au spus, și pentru că nu găsesc nimic drept răspuns afară de tăcere. Sunt femei mai mari ca mine, nu pot avea nici un cuvânt de mângâiere pentru cauza lor, nu ar fi potrivit. Mă doare și că nu pot da timpul înapoi, meritau mai mult decât niște concursuri stupide. Eu nu am făcut concursuri, nu am făcut nimic, doar am așteptat. Fiecare a avut problemele lui în viață, cu ale mele nu am dat piept, ziua luptei este încă departe, nu sunt pregătit.
Mă ridic în fund, le privesc cum stau culcate lipit, între picioarele mele, fiecare cu capul pe câte o pulpă de-a mea. Încă își țin degetele unite în aceeași strânsoare. Le privesc fețele. Chipuri mature, trecute prin lucruri. Pufnesc slab, dezamăgit. În spatele fețelor de acum sunt copilele de atunci, copiii nu ar trebui să meargă la război. Nu toți au avut norocul meu, să se nască acolo, în linia întâi, din ziua întâi. Pentru mine a fost ușor și natural, este singurul lucru pe care îl cunosc, și îl cunosc bine, sunt cel mai bătrân, ăștia vechi știm multe. Da, am fost un laș și nu am dat lupta până acum, dar lecțiile de război nu câștigătorii le țin, ci supraviețuitorii. Eu nu mi-am înfruntat demonii încă, aștept să fie depășiți și lipsiți de secrete, nu-mi plac surprizele. Că dacă îi înfrunți când ești prea slab ... o să pierzi o singură dată și acolo rămâi, la nivelul ăla, nu te mai poți ridica. O văd la ceilalți, blocați la diverse vârste.
Le ating mâinile, umerii, la amândouă în același timp. Fața mea este rece, nu se vede compasiune pe ea. Mai rău decât să pierzi o luptă este să fii compătimit că ai pierdut-o. Le privesc cu înghețarea ce mi-aș fi dorit să-mi fie arătată mie, în locul rușinii pentru mila primită în trecuturile mele. Au avut puterea să continue, nu a fost ușor, decizia de a continua nu este deloc lucru puțin, au deci dreptul la demnitatea de a ține capul sus, nu dreptul la umilința ochiilor ținuți în pământ. Căci cu toții încă luptăm, trecutul poate că doar în ultimul moment este învins, când treci linia, capătul, nu înainte. Și până atunci mai este destul.

Ne ridicăm după ce a început să nu se mai vadă deloc, seara este înaintată bine. Am stat mult pe gânduri să le privesc fețele, după cum m-au privit și ele. Am spus că văd în ele copilele de odinioară, dar firește că au și o latură matură, la care eu nici nu am ajuns. Cu siguranță că gândesc lucruri despre mine pe care nu le pot spune. Sunt un copil în fața lor în multe privințe, știu.
Ne ținem de mână și navigăm printre tufe, copaci și coline. Invocând motivul că să nu cadă se lipesc de mine, le țin de mijloc pe amândouă. Îmi sunt atât de dragi încât le-aș duce pe fiecare pe câte un umăr.
Ieșiți în străduță ne oprim și mai privim odată în urmă. Acum nu mai este locul lor, este locul nostru, a devenit și al meu. Sunt venit mai târziu cu treizeci de ani, dar sunt aici, sunt cu ele.

❀❃

La masă sunt trist, chiar deprimat. Încerc să fiu normal dar nu pot, îmi iese tristețea prin toți porii, ca aerul dintr-un balon făcut din pânză de cearceaf. Urmează să plecăm a doua zi de dimineață și nu știu de ce dar trăiesc asta ca pe o despărțire catastrofală. De obicei nu simt așa, de obicei nu sunt probleme.
Îmi cer scuze de o mulțime de ori, pur și simplu nu pot fi altfel. Nu știu să explic care este problema, rațional înțeleg că ne putem vedea oricând, nu sunt copil. Stau lângă mine la masă și mă ating continuu, dar depresia nu pleacă.
Mi-ar fi fost mai ușor să trec peste asta dacă făceau efort să mă aline, dar și asta este, că atenția și căldura lor sunt sincere și neprefăcute, naturalețea lor mă doare, este ceea ce n-am avut vreodată.

- Literatură erotică -