- Literatură erotică -

Ziua 14

Deschid ochii, la început nu înțeleg de ce nu văd nimic. Trebuie să fi fost foarte obosit, a dormit pe mine și nici n-am simțit. Nici legătura de la gură nu m-a deranjat. Se trezește și ea. Duce o mână acolo și se joacă cu ele astfel încât să mă doară. Încep să mârâi, nu o impresionează. Se proptește cu mâinile pe umerii mei.
- Astăzi este vineri, trebuie să facem curat.
Mâncăm și ne apucăm.

❧❁❃

- Dă-ți hainele jos că faci baia întâi, nu vreau să le murdărești.
Le dezbrac, și mă leagă la gură.
- Să nu-ți sară stropi înăuntru când speli dragule, nu de altceva.
S-a îmbrăcat în niște pantaloni negri, lucioși, strânși pe ea, nu i-am mai văzut până acum. Bluza e tot cam așa. Îmi dă ce trebuie pentru curățenie, un burete.
- Începe cu cada că e buretele nou, ia și freacă, soluție de curățat e în sticla aia.
Mă lungesc peste cadă, să o fac curată. Mă prinde de fund din spate și se împinge în mine.
- N-ai nici o reacție ...
Pai ești femeie, ce reacție să am, zic în gândul meu, dacă erai tip nu îndrăzneai tu, că te lipeam de perete de treceai prin el.
- Acum chiuveta, ai frecat cada de a luat-o dracu' , nu vreau să o vindem, doar o spălăm.
Am mână grea, când îi zic să facă treabă se cunoaște.
- Și toaleta că și tu faci acolo. Freacă bine. Aia trebuie să fie curată.
Are în mână cravașa de călărie, o fi luat-o să se asorteze cu ținuta. Mă împinge cu vârful ei spre toaletă.
- Cum miroase?
Nu am cum să răspund. Are un iz, dar este ok, doar ea o folosește. Da, și eu de puțină vreme, dar eu nu las miros, când bei până la jumătate de găleata de apă pe zi, faci la fel de clar pe cât ai băut. Beau foarte multă apă, cana mea mică are jumătate de kilogram.
- Pune din sticla aia neagră, e pentru miros.
Pun. Miroase bine.
- Bagă mâna înăuntru, spală cum trebuie sub margine sus.
- Ia alt burete pentru capac, vezi în dulăpior.
- Dă bine jos pe lângă ea, și în spate, nu doar în față.
Mă atinge ușor cu cravașa, parcă sunt căluț și mă ghidează. Sună telefonul.
- Spală podeaua, îi ajunge toaletei, trage mașina de spălat afară pe hol mai întâi. Holul din bloc, nu holul din casă.
Mă apuc să desfac furtunul, să strâng cablul. Trag de ea încet, să nu zgârie gresia. O dau până la ușă, îmi trebuie pantalonii. Îmi iau o cravașă pe cur.
- Haide mă dă-o afară mai repede, zice și deschide ușa. Nu o lăsa în ușă, o să vină produsele azi, lasă loc.
Nu vreau deloc să ies afară în fundul gol, și legat la gură. Mă determină repede să mă sucesc.
- Nu e nimeni, ieși mai repede sau te las pe hol dacă te mai mocăi mult, se face curent.
Termin cu mașina, o dau într-un lateral.
- Ai găleată și mop, să fie lună podeaua. Trebuie să faci și tu ceva în casa asta.
La cât țin la ea, și câte face pentru mine, este justificat să îi fac curat și cu limba.

❦✿❀

- Cei de la livrări au sunat, trebuie să apară. Scoate naibii cârpa aia din gură și pune un pantalon pe tine, na.
- Ia-ți papucii, haide jos, îi așteptăm.
Coborâm. Sunt fără tricou și cu urme pe spate, de ieri. Ea este îmbrăcată frumos așa, cu hainele negre, lucioase, de călărie, și cravașa ca accesoriu, arăta chiar elegant, nu ca mine care sunt ca și venit de la gârlă. Dar nu mă deranjează, nu mi-e rușine. Când ai burta dreaptă și tare ca un perete, lumea chiar te place așa, că au ce să vadă.

Apare o mașină, a noastră trebuie să fie. Mă duc după șofer, la ușă. Lia stă lângă intrarea din bloc.
- Salut, ai adus un frigider și o mașină de spălat?
Se uită prin hârtii, zice că da.
- Băieții, zic, n-am cum să le urc singur, plătesc.
Cei doi din mașină dau din cap că da.
Mă duc la Lia, să-mi dea ceva să le dau.
Ăștia mă văd, îmi văd spatele, o văd și pe ea.
- Bosule, da' ce-ai pățit la spate?
- La spate zici? Ha ha ha, m-a prins la alta mă, sunt bagabont, d-aia stă după mine acum, nu vezi cum se uită?

❀❁❀

Mutările se termină, băieții pleacă.
- Vreau să faci curat în toată casa, speli pe jos, parchetul îl ștergi cu cârpă umedă, să fie lună peste tot.
Tot stă în urma mea și mă atinge cu cravașa. Mă mișc repede, am experiența în curățenie, am lucrat așa ceva industrial, nu în apartamente banale. Înainte de 11 casa este lună.
- Mâine vin prietenele mele la mine, doamna Ildiko și restul, cele cărora le-ai lins tu tălpile, he he. Ai văzut că pe ea am anunțat-o prima că m-am căsătorit. Vin să mă felicite și să vadă dacă este ceva de tine, dacă mă faci de râs, după ce pleacă te fac iubita mea, ai de grijă.
Pufăi.
- Păi și ce vrei să fac?
- Ți-e frică deja? Foarte bine, să-ți fie. Deși, ar fi super să fim așa, două femei, ha ha ha!
Mă bosumflu.
- Faci ce trebuie, aia faci, încerci să nu fii prost, și eu și ele vrem un singur lucru de la bărbați, ăla cu care te lăudai tu când mi-ai scris. Că înțelegi și asculți de alții mai mari. Noi suntem ăia mai mari.
- E destul de vag.
- Ce e așa de vag, te întreabă, răspunzi, îți cere, faci. Nu-ți zice nimeni să sari pe geam.
- De salutat cum trebuie să le salut? Și am voie să mă uit spre ele, sau trebuie să mă uit în jos? Și cred că nu pot vorbi neîntrebat? Cât sunt la noi, nu pot sta jos nicăieri, nu?
- Doamne, sunt prietenele mele, așa înspăimântătoare ți se par? O să te civilizez mâine, nu mă bate la cap.

❀❧

Curățenia s-a terminat, ca și întrebările mele. Este prânzul.
- Mănânci ceva sau mă apuc de prăjituri? Și stai jos că-mi stai în cap.
Mă pun cuminte la masă. Se apucă să facă checuri. Mi-ar plăcea să mă țin după ea în genunchi prin bucătărie și să-i pup fundul prin haine, dar nu mă lasă. Ca femeie nu arată cine știe ce, este banală, nici n-o observi. Dar pentru mine este cea mai frumoasă, și are corpul cel mai atrăgător. Oftez uitându-mă la fundul ei, tare mi-ar fi plăcut să mă lase să o pup acolo.
- Pentru ce oftezi?
- Mi-ar plăcea să te pup în fund, așa, prin haine, măcar puțin.
- Pe, nu în. Poftim, și se dă lângă mine.
Apuc să o fac doar o dată, repede.
- Mulțumit?
Oftez mai departe.
- Dacă nu te-ai saturat am ceva cu care te pot sătura de nu te vezi.
Mă uit la ea în tăcere ... aș vrea să-mi dea ceva cu care să mă sature de nu mă văd.

- Na, dă limbi aici, zice și-mi dă bețele de la mixer, cu care făcuse compoziția de chec.
Este dulce, e bună. Cândva aveam fantezii că să-mi dau prietena cu iaurt, ce prost eram, compoziția de la chec e ce trebuie folosit.
- Ce o să faci cu mașina și frigiderul vechi?
- Le arunc, ce pot să fac? Chiar, ia vezi dacă frigiderul nou e destul de rece, să transfer în el, astăzi le vreau înlocuite, să nu rămână pentru mâine nici pe hol.
Mă duc pe lângă el, motorul stătea.
- E rece, zic.
- Nici nu l-ai deschis.
- Dacă motorul stă, înseamnă că a răcit deja.
- Ia și mută atunci, eu mai am aici.
Dau din mâini, sunt destule. Îmi pare rău când îl scot pe cel vechi din priză, ce vină are el că a fost ales prost. Și oricum, apa la dozator nu e un criteriu.
- Îl îngropi sau îi scoți pe hol, că nu mi-e clar??
Îi duc în hol. Mașina făcuse picioare.
- Lia, cineva a luat mașina.
- Înseamnă că nu mai trebuie să o cari până în spatele blocului. Dacă aș fi în locul tău aș spera ca frigiderul să pățească la fel.
Trebuie să fi vorbit cu cineva să le ia, pe culoarele blocului nu umblă lumea ca pe stradă, sunt puțini care trec pe un anume palier, nu e de așteptat să dispară așa repede. Fac exact ce zice, încep să sper că îl ia cineva, este un frigider bun.

✿❃❁

Stăm în camera mare. Lia este pe fotoliu, se uită la televizor. Are în continuare cravașa. Bate cu ea în pantalonii de călărie.
- Am picioarele obosite de la cât am stat după tine cu curățenia și în bucătărie cu checurile, treci încoace și ia măsuri, că de-abia aștepți. Dacă treci cu mâna mai sus de genunchi te bat peste față până îți scot ochii.
Mor de poftă să o ating, sar la picioarele ei imediat. Încep să-i masez tălpile și gambele.
- Vezi că am zis că le am obosite nu murdare, dacă pui limba pe mine iar te bat. Și nici buzele!
O ating frumos cu mâinile doar.
- Nu mai sta în genunchi în fața mea că îți place prea mult, stai în fund ca și cum îmi faci masaj, nu venerație.
- Și dacă începi să te rogi de mine te leg la gură.
Încerc să mă concentrez la a-i face doar masaj. Îmi desfăt ochii cu ea, este frumoasă, e a mea și îmi dă tot ce-mi doresc, deși asta este puțin mai greu de explicat altora.
Îmi doresc să mă rog de ea acum, dar nu mă lasă. E obosită nițel. Din păcate atunci când ai un partener mai tânăr trebuie să consumi energie în plus ca să-l ponderezi. Mă uit la ea și îmi lucesc ochii.
- Ia fă-te tu ghem că sunt epuizată și nu suport cum mă privești, fă-te scăunel să îmi sprijin picioarele pe tine. Parcă de ce te-am alergat cu curățenia de aia te-am ațâțat mai rău.
Un sâmbure de adevăr este, la efort și mișcare mă activez. Și oricum, ea e femeie, normal că îmi vin idei imediat.
- Ar trebui să te leg în poziția asta și să te las așa până mâine ca să nu mă mai obosești atâta. Or să vină prietenele mele și o să fiu chiaună.
Stau cuminte sub călcâiele ei și încep să-mi fac scenarii în minte. Pot să sexualizez cam orice acțiune doresc. Este mai greu acum că nu face nimic, doar privește televizorul. Oare pentru ea este ceva sexual în ce face?

- Nu-mi ajunge să stau pe fotoliu, nu știu de ce sunt așa leșinată, mă duc să mă întind vreo oră ...
- Nu trebuia să bei cafea ieri când erai obosită, de la aia e. Și eu eram, și n-am băut ...
- Și acum ai atâta energie de mă consumă pe mine ... trebuia să împărțim ceașca deci ...
- ...
- Ia vino tu încoace că eu vreau să dorm acum, cine știe ce prostii mai faci pe aici ...
Mergem în baie, mă leagă de țeava de apă.
- Dacă nu stai cuminte și mă faci să mă trezesc să vin la tine ...
Pleacă după ce îmi lipește o cravașă jos.
- Na, să nu ți se pară prea ușor, vezi să nu-ți aud gura acum ...

Iese din baie și stinge lumina, închide și ușa. Rămân singur în bezna camerei. Mă doare rău, nu m-a atins ușor. Și nici nu mă pot freca acolo, să fac să-mi treacă mai repede. Mie nu îmi place bătaia, îmi place cum se poartă cu mine. Că mă și atinge, nu am ce face.

Și oricum, pentru mine ce face este respect. Știe că sunt mai puternic și îmi arată asta. Eu de exemplu am garanția că grupuri sub zece persoane sunt ca și singure în caz de conflict. În caz de necesitate reală, nu de hârjoneli. Pentru că nu este vorba doar de forță, de care oricum nu duc lipsă, îmi exersez în mod deosebit capacitatea pe șantiere, de aia mă și duc pe acolo. Nu, în conflicte unu la zece, forța nu mai face diferența, este vorba de inteligență. Oamenii de exemplu sunt puternici ca grup, dar nu ca indivizi. O gloată poate avea "curaj", dar toți se vor feri să fie ei cei care cad. Nu vrea nimeni să o pățească primul, și asta este o frică ancestrală ușor de exploatat. Trebuie să îi lași să vadă ce faci, să realizeze că îți alegi prima victimă. Toți vor aștepta să nu fie ei. Dar de început începi repede, și începi cu cel care pare mai puternic. În caz de nevoie reală totul durează foarte puțin, când trebuie să o faci, o faci. Oamenii nu mai sunt obișnuiți cu realități tari, mulți dintre noi au devenit foarte moi, nu mai știu nici să fugă, unii. Se vor pierde, la apariția unor ostilități mai dure decât au în minte. Și când începi, nu te mai oprești, te accelerezi în mișcări. Un conflict unu la zece se poate termina foarte prost, doar viteza și determinarea te țin deasupra, ele sunt colacul de salvare. După ce primii doi sau trei sunt pe jos, în restul se instalează garantat panica, groaza. Că ei știu că sunt mai slabi decât ăia care tocmai au căzut, înțeleg că le vine rândul și fac ce este natural, vor să fugă, să scape. Cine se asamblează în grupuri din start nu este suficient de puternic oricum.
Ca fapt divers, forțele de ordine sunt antrenate special contra tehnicilor de dezbinare a grupurilor, ei sunt formați că nu sunt singuri, că ceilalți sunt lângă ei umăr la umăr. Golanii ordinari nu au astfel de pregătire, cum am zis, cine se asamblează în grup nu este un puternic. Iar zece oameni luați la întâmplare, ăia sunt ca și zero din start.

Lia știe nu doar că sunt mai puternic decât ea, știe și că sunt suficient de puternic încât nu reacționez, nu o văd drept țintă. În mod normal bărbații sunt tratați cu respect pentru că au egoul fragil, dacă i-ai trata altfel ți-ar sări în cap. Ei spun că nu este adevărat, spun că merită considerație pentru poziția lor. Își pretind respectul, îl impun chiar, nu acceptă altceva.
Eu față de femei mă simt ca un tanc față de copii. Nu doar că îmi e imposibil să le văd drept ținte sau inamici, dar nu mă afectează cu nimic să stea călare pe mine, nu au ce să-mi facă. Un copil nu îndoaie un tanc dacă sare pe el. Și nici tancul nu se forțează dacă îl plimbă pe copil. O femeie care se joacă cu mine mă poate răni doar dacă din joaca noastră ea este cea rănită, fiind mai puternic eu mă consider responsabil. Și așa cum copiii se duc imediat pe la șenile, și femeile au tendința să facă ce ulterior ne va durea pe amândoi.

Purtarea cu mănuși este un lucru care m-a durut în trecut. Când copilul se repede prin noroi ca să treacă tancul pe curat, doare. Doare sacrificiul, doare neîncrederea în celălalt, doare risipirea unor puncte tari. Pentru mine ăla e adevăratul respect, să-mi ceri să trec prin noroi pentru că știi ce sunt, ce fac. Respect este să mă cunoști, să știi de ce sunt în stare.
Lăsând la o parte că oricum dacă vreau, plec de aici cu jumătate din țevile de apă încă legate de mine, că nu sunt extraordinar de rezistente, Lia mi-a cerut să fie lăsată în pace să se odihnească, nu a făcut altceva. Sunt mai energic ca ea, dacă pot să mă duc până în Predeal călare, că am fost așa, ea cu mine într-un apartament mic nu este pe poziție de egalitate. Nu este. Că m-a legat în baie nu clintește balanța, asta nu mă obosește. Când trăgeam la frânghie, într-o zi ridicam pe bloc greutatea unei mașini, acum mi-a cerut să stau, o oră, ca să se poată odihni. E mult pentru mine?

Nu, să fiu cuminte lângă ea când doarme nu merge. Nu doar că sunt în anii mei buni, dar îmi merge bine instalația, eman dorință prin toți porii, nu poți să dormi lângă mine, nu te poți odihni câtă vreme știi că sunt acolo. Aș invada visele oricum, mintea mea are mintea ei. Cel mai bine este că atunci când are nevoie, să o facă, să ia ce-i trebuie. Dacă ai noroi de traversat, chemi tancul și te urci cu picioarele pe el, nu se va simți mai mic.

✾❀❁

- Ți-a trecut ticălosule sau tot așa te uiți la mine, ia să te văd?
Lumina s-a aprins brusc, Lia este în cadrul ușii, a dormit bine se pare.
Intră și se spală pe față. Ia halatul ei de baie din cuier și mi-l pune pe cap.
- După ce fac vreau să o speli iar, trebuie să o păstrăm curată.
Se aude un susur de apă. Halatul dispare la locul lui.
- Închide ochii, am o bombonică.
Bombonica nu are nici un gust, parcă e hârtie.
- Hai, fă ce ți-am cerut, repede, pregătesc masa până atunci.

Are roșii și castraveți, face salată. Îmi place cu oțet, dar nu mult, că mă strică la burtă. Îmi vin în minte bancuri cu castraveți, când pregătește. Ăla cu "vestea rea e că sunt feliați" și ăla cu "tocătorul de castraveți a fost dat afară și el". Mă umflă râsul.
- Îți spui bancuri singur?
- Doar uneori.
Se așază pe scaunul pe care stau eu. Își caută poziția.
- Ține mâinile la spate, după spătar.
Mănâncă un sfert de castron. Se ridică. Mai îmi vine în minte un banc, cu statul pe scaun, dar ăla e prost. Mă uit la ea. Pocnește din degete și arată spre bol, încep să dau viteză cu lingura. O vrea să ieșim pe afară? Beau ce mai este în el, îl duc la gură cu ambele mâini. Am fața amuzantă când mă uit la ea așa, cu botul băgat înăuntru.
- Ha ha ha, așa făceai tu cu altele? Hi hi hi ești caraghios, ar trebui să te vezi ...
Nu sunt sigur că înțeleg, dar nu dau atenție chestiunii prea mult.

- Haide în parc. Altceva nu mai am de făcut astăzi pentru mâine, curat este, prăjituri sunt, alea sunt înlocuite ... e suficient.
Se duce să se schimbe, vine într-o fustiță neagră, arată tare frumos.
- Lasă-mă și pe mine să te rog ceva ...
- Haide, spune.
- Dă-mi și mie voi să te încalț, să-ți ating picioarele, să te pup pe ele puțin ...
- Ei, hai, poftim. Vreau săndaluțele alea joase, nu vreau tocuri.
He he, ce încântat sunt, îmi dă voie să o ating! Îi prind tălpile cu palmele, înainte să i le pun în săndaluțe, și mi se ridică mult imediat. I le așez în picioare, le potrivesc curelușa, mă pierd uitându-mă la ele. Stă în fața mea, cu picioarele apropiate, mă sprijin pe palme și îi sărut picioarele, sunt cel mai fericit.
- Gata, îți ajunge, ridică-te.
- O să mergem de braț ca un cuplu, nu vreau pe umeri azi.
Și vocea ei este mai matură ca data trecută, când se strica de râs tot drumul. Mă ridic și eu. Sunt tare înalt față de ea, e micuță, mai ales fără tocuri. Dar mie îmi place așa, îmi place că nu încearcă să pară ce nu este, e naturală. Nu mă impresionează urcatul pe cutii de conservă când sunt cu un kilometru mai înalt oricum, nu-mi arată decât nesiguranță. Da, tocurile sunt sexy, dar nu ca încălțăminte uzuală. Nici eu nu port tricou fără mâneci cu orice ocazie, port doar când vreau să fac spectacol.

- Să-ți pup mâna pot? zic în lift.
- Nu. Știu că mă placi, nu am nevoie să mi-o arăți, se vede, ești disperat după mine. Când vreau, îți cer eu. Poți să mă ții de braț, să vedem dacă știi să mergi.
Nu am mers de prea multe ori așa, mă descurc, dar nu extraordinar.
- Ce făceai tu cu ele, dacă nici de braț nu vă țineați? Poți să spui, nu mă supăr.
- Nu e vorba că te superi, nu e ok să zici.
- Haide ... varsă boabele ... vreau să aud.
- Bine, dar nu o să-ți placă. Ne iubeam fizic, aia făceam, credeam că prin asta ne unim, ne apropiem.
- De ce să vă uniți prin asta?
- Păi când o faci e bine, este foarte bine, de ce să nu te apropii? Tu de ce mă atragi, nu pentru că mă simt foarte bine cu tine?
- Da, dar noi nu o facem.
- Ele oricum nu ar fi făcut altceva, cred că și ce se întâmpla era prea mult.
- Știi să o faci bine?
- Ai văzut că nu sunt chiar mediu la dotări, mai am câte ceva sub șapcă ...
- Nu așa blegule, nu întreb cum le ispiteai că nu erau ele în stare să își închipuie singure, asta am înțeles, acolo cum este, când o faci?
Se lasă o tăcere tristă. Nu ar trebui să-i spun, dar are dreptul să știe.
- E cel mai grozav lucru care ți se poate întâmpla. E un punct, adânc în interior, singură nu îl poți ajunge. Am știut de el în toate relațiile, în prima l-am căutat puțin, da. Pentru destule am fost primul care le-a atins așa, nu am fost cu femei prea umblate, e adevărat, le aleg pe cele mai simple. Pentru toate a fost ceva care le-a lăsat fără cuvinte. Și contează și ce ai în pantaloni, degeaba zice lumea.
- Vali, există vibratoare, cu ele poți ajunge.
- Știu. Toate au spus că să fie atinse nu e mare lucru, după ce li s-a întâmplat era clar că fiecare a vorbit de altceva. Nu este vorba doar de atingere, nici un vibrator nu-ți atinge psihologia, când cineva te atinge e mai mult decât o senzație, e o realitate pe care o trăiești, care ți se întâmplă, pe care nu o controlezi, îți sunt induse schimbări homeostatice pe care nu le înțelegi, schimbări care duc cu totul în altă direcție. Nu ai nici cea mai vagă idee de diferență.
- De asta îmi vorbeai ieri cu așa părere de rău despre mine?
- Păi da, că oricare dintre voi merită să trăiască așa ceva. Noi ne atingem singuri foarte bine, voi nu. Trebuie să fie rău să ai mâncărimi unde nu te poți scărpina, și în plus să depinzi de alții, de obicei mai puțin pricepuți. Oamenii nu sunt educați Lia, cei mai mulți dintre noi sunt niște cizme. Majoritatea bărbaților nu știu să spele un tricou la mână, e imposibil să cred că altceva mai avansat știu mai bine, pot să susțină ei cât vor. Tu nici măcar un tip de ăla nu ai avut, care te-ar fi atins execrabil, cum să nu-mi pară rău pentru niște chestii?

❃❧❁

Mergem de braț, pe lângă lac. Îmi pare rău pentru ce i-am spus, dar a vrut să știe, trebuie să fiu corect.
- Și dacă e așa bine, de ce nu au rămas cu tine? Eu nu te lăsam să pleci?!
- Tu cum m-ai opri, dacă ai avea nevoie?
- Depinde de situație, metode sunt multe, important e să ducă unde mă interesează.
- Păi și dacă eu nu vreau, ce faci?
- Dacă sunt disperată să stau cu tine, înseamnă că ne simțim bine amândoi, nu doar eu, nu sunt o psihopată. Și mai înseamnă că ce dai tu impresia că vrei nu este important. Bărbații nu zic neapărat ce doresc. În special în cazul tău, care îți place să te joci.
- Vezi, ele nu gândeau așa. A fost foarte bine pentru ele, de mințit nu te mint. Diferența e că nu au făcut nimic să-și securizeze asta. Când m-am oferit lor, gândesc că li s-a părut prea puțin, de nu au întins mâna. Presupun că un tip ca mine nu părea suficient de valoros, poate voiau mai mult de un bărbat, visau la frați, știu eu? Și oricum, cu genul ăsta de ofertă nu se insistă deloc, când o întâlnești o iei sau o pierzi, nu e loc de gândire multă. Însăși șovăitul e un semn.
- Știi, din punctul ăsta de vedere tu ești cea mai puțin pretențioasă, de te mulțumești cu mine. Și asta și fără să te fi atins acolo. Eu întotdeauna am zis că aia care mă vrea prima, aia mă are. Nu ai idee ce surpriză am avut când m-ai luat, cu inelul. A fost surpriză de când m-ai dus direct acasă de fapt, nu știam unde mergem, dar când am ajuns în parcarea blocului devenise evident. Nici măcar nu ai spus, erai super sigură pe ce faci.
- Ce, voiai să-ți cer voie că te aduc acasă? Dacă nu-ți convenea, puteai să o ștergi și singur, nu-ți mâncasem picioarele. Ai venit singur singurel, nu te-am forțat eu. La fel cu restul tot. Nu era nimic de spus atunci, nu e nimic de spus vreodată. Haide acasă că se face târziu.

- Literatură erotică -