- Literatură erotică -

Ziua 15

Lia mă trezește de dimineață. Este puțin agitată, surprinzător pentru ea. Stă lângă mine să deschid ochii și mâinile ei calde îmi ating pieptul.
- Vali? Vali?? Haide, deschide ochii ... hai Vali ... tot șoptește.
Îi deschid și simt o Lie care mă cotropește cu atingerea blândă a palmelor peste față. Nu mai apuc să văd nimic de ele, sunt pretutindeni.
- Trebuie să te trezești, astăzi e o zi mare.
Stau să mă gândesc puțin. Astăzi nu țin minte să fie vreo zi mare. Urmează ziua copilului, în anii trecuți o serbam în cinstea puștiului care am fost, îmi cumpăram suc și mă plimbam cu bicicleta mea mare și tricoul fără mâneci, prin parc, dar asta o să fie luni, astăzi e sâmbătă. Și ea oricum nu știe că serbez așa ceva, nu știe că am sărbătorile mele.
Nu de asta vorbește. Încerc varianta doi, o fi sărbătoare la alții, una religioasă, gen Înălțarea sau ceva. Dar nu am auzit-o niciodată de religie, în casă nu are iconițe sau similar, iar ea nu pare genul.
Mângâierile ei pe față mă aduc mai aproape de răspuns, că are purtarea schimbată mult. Nu mă deranjează deloc când își coboară tălpile peste mine dimineața, și se întâmplă nu doar să mă calce când se dă jos din pat, ci și să-mi atingă fața cu ele uneori, spre deliciul meu care de-abia aștept să i le pup, nu mă deranjează deloc, dar acum este cu totul altceva, acum mă atinge chiar pasional cu palmele, exact cum se ating doi îndrăgostiți. Trebuie să fie vorba despre noi, astăzi este o zi mare în legătură cu noi, încep să înțeleg.

Lia este nu doar caldă, dar și agitată puțin, chiar neliniștită. Se poartă de parcă plec la bătălie și nu știe dacă mă mai întorc. Eu ca tip îmi îngrijesc mult corpul, am sute de ore de medicină studiată, spre a-l exploata cât mai aproape de ce este corect, și orele de practică sunt cu miile. Sunt dimineți când mă trezesc cu suficientă forță cât să mă ridic și din morți, am investit mult în chestiune, e o știință. Îi văd fricile feminine, dar în momentul ăsta se lipesc de mine ca noroiul de cer.
Mă ridic în fund. Sunt pe podea, pe covorașul ei. O îndepărtez ușor cu mâna, o dau chiar departe. Zvâcnesc din picioare și sar în poziție verticală, ca ăia în filme când se bat și sunt trântiți, și se ridică înapoi. Iubesc mișcarea asta.
Când sunt în formă nu mi se întunecă vederea dacă mă ridic brusc, așa și evaluez. Acum sunt în suficientă formă, că îmi sticlesc ochii ca la lupi.
- Ce o să se întâmple astăzi, Lia?

Se lipește de pieptul meu. Se freacă cu capul de mine. Este o femeie tare, dar acum aproape plânge? Nu se simte în siguranță. Nu cred în supranatural, deși adopt unele concepte. Țâșnesc brusc, enervat, inspectez casa, caut răfuială. Stă blocată în mijlocul camerei mari în timp ce tot zbor pe lângă ea și, cu o față care nu prevestește nimic bun, caut cu privirea în fiecare ungher al casei. Nu găsesc înfruntare pe nicăieri, toate lucrurile sunt blânde și cuminți. Casa este curată. Mă întorc la ea, după mica demonstrație de forță realizez că ce caut nu este acolo încă ci urmează să ajungă, și este mare.
Nu sunt tipul care să se culce pe o ureche înainte de bătălie. Îmi dau seama de amenințare și mă chircesc cu mintea ca un păianjen înainte să atace. Prietenele ei or să vină, și odată cu ele vine și ceva care nu este bun.
- Nu voi putea vorbi.

Realizez că nu vin să ne felicite și să mănânce checuleț. Stomacul începe să se strângă, îl simt, sistemul nervos simpatic se activează deci. Am răspuns bun în caz de nevoie, am relații foarte bune cu corpul meu, sunt ca și pregătit deja.
- Haide să mănânci, să mâncăm, cred că avem timp.
Înfulec repede, atât cât mai intră, burta se închide repede. E important să alimentezi, ajută. Bag de urgență salam, cașcaval și roșii, sunt perfecte pentru ce caut. Mănâncă și ea puțin, stăm în picioare lângă masă. Pare văduvă, așa are mișcările. Dau ordin cazanelor să se pregătească, să scoată fum, vreau să zbârnâie mintea astăzi, să se audă din exterior. Azi ne batem.
Deschid un geam, fața îmi arde deja. Chestiunea nu este glumă.
- Haide să scoatem scaunele te rog.
Dintr-un dulap apar scaunele, erau pliabile ticăloasele, cât m-am tot mirat că de unde apar. După design nu zici, sunt lucrate frumos.
Masa dispare în dormitor. În locul ei, punem în cerc larg 12 scaune. Par la fel, dar Lia le ordonează. Nu văd nimic distinctiv pe ele. Nu zic nimic.
- Au venit, spune, du-te și deschide.

Nu s-a auzit nimic la ușă, o fac mecanic. Mă duc și deschid. Și mă dau repede la perete, ținând ușa deschisă de tot. În interior pătrunde un șir de ... de nici nu știu ce se întâmplă?? Doamne sunt, dar poartă niște măști albe, decorate atât de frumos încât îmi stă inima privind la ele. Culori strălucitoare, foarte vii, auriu, albastru, roșu, verde, purpuriu ... și sunt toate îmbrăcate în costume asortate, nu am mai văzut niciodată așa culori și decorațiuni într-un loc. Sunt de o frumusețe răpitoare.
Închid ușa după ultima, pe hol nu se mai simte nimeni. Le urmez în camera mare. Stau lângă scaune, nu sunt așezate. Lia așteaptă deoparte, lângă perete, unde am stat eu pe cutie prima dată. Are capul în jos. Măștile mă privesc. Realizez că trebuie să intru în cercul pe care îl formează, o fac. Două dintre știmele sosite se duc spre Lia și văd cu coada ochiului cum fac mișcări ca de coasere la gură, și îi pun pe buze ceva dintr-un tubuleț, la fiecare mișcare. Încearcă să stea dreaptă și să se abțină, dar are exact postura unei femei care își privește bărbatul coborât în groapă, am văzut de câteva ori scena, acum este la fel.
Îmi revine în minte partea întunecată ce am realizat că vine odată cu ele, ascunsă de măștile năucitor de frumoase. Nu sunt femei obișnuite, și nu pentru chec au venit. Stomacul mi se face ghem înapoi.
Poartă mănuși la fel de alese ca ținuta ce le îmbracă. Sunt în mijlocul lor. Una dintre ele are în mâini un fel de cuțit îngust, triunghiular? Cred că pumnal se numește, că pare armă, nu ustensilă. Duce mâna în jos, cu el orientat spre mine. Bizar, devin puțin erect. Tot grupul mă flanchează, sunt împresurat. Îl introduce pe sub haine, le taie, cad. Sunt gol în fața tuturor. Hainele sunt înlăturate cu piciorul din cercul în care ne aflăm. Știmele își iau locul pe scaune.

- Cum te numești? spune una dintre ele.
Sunt rămas pe loc, în picioare. Nu sunt sigur nici dacă ar trebui să mă întorc spre ea. Nu pot vorbi cu spatele însă. Răspund în timp ce mă întorc, pivotez pe călcâi.
- Vali sunt. Vali Grama.
Pronunțarea numelui îmi dă curaj, ăla sunt eu.
- Îngenunchează.
Este desculță, toate observ că sunt, trebuie că au lăsat pantofii la intrarea în apartament. Mă las întâi pe un genunchi, mă gândesc puțin, mă pun pe amândoi. Nu este cazul de mândrie. Îmi întinde piciorul. O salut cum sunt învățat. Salutul se termină. Continui să-l țin pe palma mea, nu sunt sigur ce urmează. Este plăcut la atingere.
După cam un minut, îl retrage.
- Te poți ridica.
Mă ridic. Aud altă voce.
- Lia te-a cerut de bărbat?
- Da doamnă.
- Ce ai spus?
- Mi-a spus că voi fi bărbatul ei, deci n-am spus nimic.
- Înțeleg, spune și întinde piciorul în față puțin. Mă cobor și fac la fel, același salut ca cel făcut Liei atunci, în sâmbăta când ne-am cunoscut. Stau în genunchi, cu el în palmă, aștept să îl retragă.
Altcineva deschide discuția.
- Lia este o fată mai deosebită, știi asta, da?
- Am fost informat.
Cea care a vorbit se ridică. Se apropie de mine, prin mască ochii ei sunt pătrunzători. Nu mă tem, mă uit la fel. Îmi place să privesc în ochi adânc.
Simt lama rece acolo, chiar deasupra, mă ține presat.
- Ea nu are nevoie de așa ceva. Tu ai?
Gândesc repede. Am, normal, pentru ea. Dar stai ... ei nu-i trebuie, într-adevăr.
- Nu, și răspunsul s-a auzit în liniștea camerei ca o bufnitură.
Mă simt apăsat.
- Deloc?
Nu înțeleg întrebarea, mi-am lămurit deja că dacă Lia nu are nevoie, atunci nici eu.
- Deloc, las cuvintele să se scurgă ca și cum nu mai este nimic de adăugat.
Simt lama rece cum se șterge de mine în timp ce se retrage.
Zâna își reia locul. Îmi întinde piciorul. O salut la fel.
Altcineva dorește să întrebe.
- Cu ce te ocupi?
- Sunt foarte sărac, mă ocup cu învățatul. Lucrez pe șantiere să-mi acopăr cheltuielile.
- Lia nu este femeie de bărbat care lucrează pe șantier.
- Când voi fi pregătit, situația se va schimba. Pentru mine nu aia este dificultatea.
- Dar care este?
- Să fac ce trebuie, firește.
Îmi întinde piciorul și scena salutului se repetă.
Altă voce se aude.
- Lia are prietene cu care împarte totul. Ce înțelegi prin asta?
- Înțeleg că asta mă implică și pe mine, că voi fi și eu împărțit.
- Nu, înseamnă că suntem egale, înseamnă că niciuna nu este mai mare sau mai mică.
Am dat-o în bară. Este un fel de test. Mă simt rău că am greșit, am răspuns din ce înțeleg eu că presupune pentru mine. Mă albesc la față, tare de tot. Dacă pic testul și sunt exclus? Și nu mai pot fi cu Lia?? Poate de aia este Lia așa pierdută? ea știe ce o să se întâmple ...
Sunt mai alb ca măștile lor, am biologia nebună, sălbatică.
Nu-mi este întins piciorul, e clar, a fost rău. Și sunt sigur că nu trebuie să fie multe răspunsuri greșite, poate unul e suficient?? gândesc cu spaimă consecințele ...
- Nu ești ce trebuie pentru Lia, trebuie să o părăsești. Împreună doar vă veți chinui. Relația voastră nu are viitor.
Se învârtea lumea cu mine. Cer ultimilor neuroni liberi să facă socoteala.
- Bine, zic.
Mă îndrept spre geam, trag de el. Are dreptate. Sunt sărac și nici nu înțeleg bine relația cu Lia, într-adevăr, ne-am chinui. Nu are rost să ne mințim.
- Mâini, deschideți geamul, sună vocea mea interioară. Vom sări, am trăit suficient.
Mâinile îndeplinesc.
- Picioare, executarea.
Sunt apucat de piciorul din spate, care mai are de venit, dreptul este deja pe pervaz. Trag de el, sunt tras înapoi.
- Întoarce-te unde erai.
Mă întorc, halucinez, încă trăiesc săritura. Cineva întinde un picior spre mine, execut mișcarea corect, dar în timpul ăla nu sunt acolo. Din fericire mașina este reglată să meargă bine pe pilot, nici nu-ți dai seama, vin înapoi cu mintea abia după ce mă ridic în picioare.
- Am înțeles că nu suporți durerea, este adevărat?
- Este adevărat, sunt slab, foarte slab.
- Întinde-te pe podea, cu fața în jos.
Mă întind. Cea care vorbise se ridică. Stau culcat, nu o văd bine. Nu mă uit atent. Își aduce piciorul între picioarele mele, caută acolo, cu degetele.
Se urcă pe caisele mele, le presează.
- Să fiu al naibii dacă mișcă careva, zbier la echipaj, nici un mușchi să nu se clintească sau pierdem tot! Ne asumăm orice pierdere acum! că avem șanse să recuperăm!
O simt cum se urcă pe vârful piciorului, durerea este îngrozitoare. Duc mâna la gură, are voie să se miște, ordinul este să rămânem pe loc, atât. Îmi țin gura, doare de fac pe mine și îmi țiuie capul. Cea de deasupra mea mișca ritmic degetele, în timp ce mă presează cu toată greutatea.
Dau și eu ordin de decuplare, picioarele nu mai sunt cu noi, deplasarea e tăiată, funcția nu este disponibilă.
Se retrage, am stări de leșin, de amețeală, dar am rămas pe loc, lucrul cel mai important.
- Ridică-te. Ai nevoie să ne oprim?
Screm o voce, dar nimic nu e disponibil, reușesc să dau din cap că nu.
- Curăță balta pe care ai făcut-o.
Mă cobor, fac din buze mop, pe parchet. Sunt amețit rău, mă sprijin pe antebrațe să pot sta aplecat, este teribil. Termin. Încerc să mă ridic, să mă adun. Trei picioare sunt întinse spre mine. Aha, întrebarea și cerința nu au fost întâmplătoare ...
- Eu pot ce Lia nu poate, vreau acel lucru deci.
Nu gândesc prea mult, ideea la o adică este să ascult de ele, că sunt mai mari, așa a spus și Lia. Și presupun că a zis în sensul că vrea acum, pe loc. Mă pun în genunchi, îi iau ușor un picior cu mâna, îl sărut începând de jos, îmi plimb mâinile pe el. Nu pierd mult timp până ajung să îi mângâi pulpele, e o zonă erogenă cu efect bun, încep să trag spre partea din interior a lor, e cea mai bună alegere pentru ceva rapid.
Sunt dat la o parte.
Vorbește alta.
- Încetează. Nu trebuie să faci așa ceva, ești bărbatul Liei, nu al ei.
Nu zic nimic. Mă opresc.
- Înțelegi că ai greșit?
- Am greșit.
- De ce ai făcut-o?
- Așa mi s-a cerut.
- Care din noi are dreptate atunci, eu sau ea?
Anii de corporație îmi folosesc la ceva.
- Dreptate are ultima care se pronunță cu privire la chestiune, eu doar îndeplinesc ce mi se spune, nu sunt în măsură să decid.
Presupun că este ok, că primesc încă două voturi de salutat.
Una dintre ele își dă masca jos. Este doamna Ildiko, cu ea nu am vorbit.
- Vali, haide să discutăm puțin, ca între fete așa. Știu că nu ești fată, dar ăsta este grup de fete, în care vrei să fii inclus. Tu de ce crezi că am vrea un băiat printre noi, sau mai bine, tu de ce vrei să fii printre noi?
- Eu sunt aici pentru Lia. Din cauză că dumneavoastră sunteți importante pentru ea, am nevoie să fiu acceptat de grup. Mai ales că mi se pare că puteți decide soarta relației noastre, poate mă înșel, dar așa mi se pare.
- Putem ... multe, dar ... nu este important acum. Nu considera că este o admitere, privește asta ca pe un filtru. Nu vrem ca Lia să fie cu oricine, nu intenționez dispreț, dar nu te putem cunoaște fără unele ... discuții.
- Firește, asta înțeleg.
- O să fiu sinceră cu tine, cum am fost și data trecută când am vorbit. Deși probabil vei spune la fel, că așa ai vrut, așa este? Tu ai vrut să sari pe geam, da?
- Da, normal că eu am vrut, sunt propriul meu stăpân.
- Ei, eu consider în continuare, pentru mine, în ochii mei, că nu ai discernământ. Poate sunt bătrână și mă înșel, poate cei de acum sunt altfel, poate tu ești altfel. Ți-am spus asta și data trecută, când ne-ai spălat picioarele cu gura fără să ne cunoști, ți-o spun și acum, cu unele lucruri pe care le-ai făcut, puteai refuza. Înțeleg că ai făcut-o pentru Lia, înțeleg ce te motivează, dar pentru mine este o graniță subțire între motivație și lipsă de discernământ.


- Ești primit în grupul nostru, și poți continua relația cu Lia, căci intențiile îți sunt bune. Prin prisma că sunt lidera grupului, și răspunzătoare de membrele acestuia, pentru tine, pentru ce ai încercat să faci cu geamul, pun obligație tuturor membrelor să îți poarte de grijă prin răpirea alegerilor tale personale. Pentru tine este la fel de normal să deschizi ușa la frigider sau geamul să te arunci, nu ai deci dreptul de alegere în privința ta câtă vreme ești în acest grup. Este spre binele tău.

Doamna Ildiko își pune înapoi masca. Șefa grupului a vorbit.

Știmele răpitor de frumoase se ridică, formează un cerc. Odată cu ele mi se ridică și mie ceva de pe suflet, am trecut de punctul cel mai greu, moralul este în urcare acum. Pot răsufla ușurat puțin. Sunt ghidat să mă culc pe jos, cu fața în sus. Lia este adusă în interiorul cercului de două dintre ele. Este urcată pe mine, tălpile ei goale și reci se lipesc pe pieptul meu. Surprinzător că are alură normală, nu este trecută prin mari emoții. Eu am trecut prin emoții teribile, mai ales după ce am greșit. Văd cum este ștearsă la gură cu ceva, își mișcă buzele. Mă încordez să văd, par a fi lipite.
I se pun în mână două lumânări foarte albe, una în fiecare mână. Nu sunt lumânări mici, subțiri, dar nici foarte mari. Sunt groase cam cât degetul mare. Cineva o trage de mijloc în timp ce îmi sunt înlăturați repede ochelarii de altcineva. Este adusă cu tălpile pe fața mea, și orientată spre picioare. Încearcă să nu mă preseze de tot cu călcâiele pe globul ochilor, dar tot mă doare. Simt picături fierbinți pe piept.
Rând pe rând este plimbată de cele din grup, roată, peste mine, până jos la picioare și înapoi. Lumânările sunt aprinse, le ține deasupra mea, picură pe tot corpul.

Cele 12 au terminat cu plimbatul Liei pe mine. Mă dor ochii de câte ori s-a poziționat înapoi pe ei, cu călcâiele, căci mereu a fost adusă în poziția inițială. Din lumânări a căzut multă ceară, sunt plin, mi-a căzut peste tot, chiar și acolo, din fericire nu sunt prea sensibil jos, sunt circumcis complet, de mic, ca musulmanii, după niște ani își pierde sensibilitatea. Blugii purtați pe piele sunt fini ca orice cârpă moale. Lia este dată jos. Pe rând, lumânările trec la fiecare membră a grupului, care se urcă pe pieptul meu și le lasă să curgă pe fața mea, pe buze. Lia se urcă ultima.

- Vei fi bărbatul Liei și îi vei sta la dispoziție cum i-ai stat sub picioare când am condus-o pe tine.
- Vei fi sub ascultarea noastră cum ne-ai fost sub tălpi, când am lăsat ceara să-ți cadă pe față.
- Vei fi fără opțiuni în privința ta, după cum ți-au fost închise buzele cu ceară de fiecare dintre noi.

Momentul m-a speriat puțin, căci au vorbit încet dar în cor, nu știu de ce dar mă sperie oamenii când spun același lucru simultan.
- Ridică-te.
Mă ridic.
Lia este în fața mea. Cele din grup, cu hainele frumoase și vii, fac zid complet în jurul nostru. Una dintre ele este înăuntru, cu noi. Trebuie să fie lidera, Ildiko. Pune în mâna Liei pumnalul de mai devreme, o face să-l țină în ambele mâini. Îi îndreaptă mâinile spre gâtul meu, vârful acestuia se odihnește pe un lateral al gâtului.

- Prin legile sacre pe care noi (nu am reținut cuvântul) le urmăm, eu, Ildiko (iarăși, un nume greu, și lung), în calitate de lideră a acestui grup, îți dau făgăduit suportul tuturor membrelor că bărbatul ales de tine și de noi, Vali Grama, nu te va necinsti fără să plătească conform acelorași legi care îl aduc de astăzi printre noi.
Pumnalul, aflat în mâinile Liei, este tras ușor spre ea, dar ținut cu vârful pe mine. Puțin sânge a curs, atunci nu am realizat.
Sub linia buricului, un triunghi cu vârful în jos este tăiat în piele. Din extrema de jos, în interior, este trasă o linie dreaptă în sus, până la jumătate.

- Acum ești acceptat în rândurile noastre, ca una dintre noi.
Doamne ce mai sare în sus Lia, și mă umple de pupături ... sunt surprins tare, am zis doar că nu a părut trecută prin mari emoții.
Și celelalte mă pupă, și-au lăsat toate măștile pe o servantă, mă îmbrățișează așa, prin hainele lor frumoase și foarte înfoiate, și primesc o mulțime de felicitări.

❀❁❃

- Cum este Lia, ești mulțumită de ceremonie?
- Vai, doamna Ildiko, cum să nu fiu, mă temeam atât de tare că ... el nu înțelege ... nu i-am spus, nu știe ... știți de ce mă temeam ...
- Lia, legile noastre sunt aspre, dar sunt drepte. Dacă ar fi fost pretins, înseamnă că așa era drept să se întâmple.
Lia oftează și se face mică de tot.
- Știu, dar nu aș fi vrut asta ... nu pentru el ...
- Și ... cred că ați făcut mai bine că i-ați luat alegerile, îmi făceam griji cu el din cauza asta ... îmi va lua puțin timp să-l formez, dar nu va fi greu. Cum ați spus și dumneavoastră, este spre binele lui ...
- Am făcut, am știut că va trebui să o fac încă de atunci, din sâmbăta aceea.
- Dumneavoastră sunteți mai înțeleaptă, doamna Ildiko ... vă mulțumesc pentru el, zice Lia și face un semn bizar spre Ildiko.
- Ei, nu am venit degeaba aici, am auzit că ai făcut checuri pentru noi ...
- Sigur că da, îndată.
Mă duc să aduc masa din dormitor, navighez cu ea prin cadrul ușii, o pun înapoi. Toate știmele se pun la masă, mai este puțin și se întunecă, repede a trecut ziua.

Checurile se distribuie. Pentru mine și Lia nu sunt scaune în cameră.
- Nu începi, Lia? Vrei să te ajutăm noi? E o bună ocazie să începi acum, când suntem toate aici.
- Asta așa este, și chiar ar trebui.
Lia se duce în dormitor și vine de acolo cu un șnur negru, care are ca decorațiune un triunghi simplu, prins cu laț. Stă tot cu vârful în jos, dar față de cel inscripționat pe mine, nu are jumătatea de bară în sus.
- Este o amuletă Vali, te va feri de multe ... neplăceri.
Îmi pune amuleta. Este chiar scurtă, de-abia o văd, dar se simte ok. Primesc o oglindă de mână. E frumoasă așa, neagră, simplă. Triunghiul e gri, pare argint.
- Îți place?
- Da, sigur, e frumoasă.
- Nu pentru frumusețe ți-o dăm, chiar te va feri de multe ...
- ...
- Vreau să promiți tuturor că nu o vei da jos niciodată cât ești în grupul nostru, bine, afară de cazurile în care s-ar strica. Ia-ți angajament cu toată seriozitatea te rog. Înseamnă mult pentru noi.
Nu cred în amulete. Dar amuleta arată decent, o pot purta permanent fără să mă facă de râs. Iar angajamentul de a o purta astfel doar câtă vreme aparțin de grupul lor, este ceva rațional, chiar dacă nu am de gând să-l părăsesc.
- Bine, este ceva rezonabil cererea. Îmi iau angajamentul că nu dau amuleta jos câtă vreme aparțin de grup, excepție cazurile când se întâmplă să se strice sau să se rupă.
- Că nu dau niciodată.
- Îmi iau angajamentul că nu dau niciodată amuleta jos, câtă vreme aparțin de grup, mai puțin dacă se strică ea, până o înlocuiesc.
- Felicitări atunci pentru viața nouă pe care o începi! Acum nu realizezi că de-abia ți se întâmplă, dar vor fi diferențe, vei vedea. Eu îți voi fi nu doar Doamnă ci și Inițiatoare.
Când a spus așa mi-a părut puțin bizar, a vorbit de parcă nu ne cunoaștem, în ultima propoziție. Dar acum, cu atâta lume de față, nu este cazul să zic ceva.

Suntem obosiți cu toții, după ce rămânem singuri nu știm cum să ne culcăm mai repede, a fost o sâmbătă grea.

- Literatură erotică -