- Literatură erotică -

Ziua 16

Se aud bătăi puternice în ușă, sar în sus de pe covoraș. Lia se trezește în același timp cu mine. Ne uităm unul la altul.
- Vă rugăm să deschideți! se aude o voce puternică pe hol.
Nici nu știu ce să cred, așa luat ca din oală. Este clar că bătăile în ușă nu au de gând să înceteze, mă dezmeticesc, mă consult cu Lia din priviri, o să deschidem.
- Stai că ies, te-am auzit!
Mă duc, mă uit pe vizor: Poliția !!?
Mă reped să deschid, bâjbâind pe la chei. Lia este în spate. Vede cum bâjbâi și își dă seama că este de deschis, nu mai întrebă cine e. Deschid ușa larg, doi agenți de poliție în hol!
- Ce s-a întâmplat dom'le?
- Dorim să intrăm, și să vorbim puțin.
- Vă rog.
Intră, închid ușa.
- Un buletin vă rugăm, sau un act de identitate.
Mă uit la Lia, eu nu am nimic la mine. Lia aduce pentru ea. Unul dintre polițiști se uită, compară persoana cu poza, îl înapoiază.
- Și dumneavoastră domnu'?
- N-am buletin la mine.
- Deci nu locuiți aici înseamnă?
- Da, nu stau aici.
- Păi văd că stați, cine este doamna?
- E ... prietena.
- Aseară cine a mai fost în apartament? Dumneavoastră ați fost sigur, că aici v-am găsit.
Este clar că ăștia n-ar înțelege.
- Nimeni, noi doi.
- Doar două persoane, sigur nu a mai fost nimeni? Vedeți că verificăm.
- Da, doar noi doi. Dar ce se întâmplă??
- Ce ați făcut aseară? Ați consum alcool, substanțe stupefiante ceva?
- Nu frate nu beau, tu vezi cum arăt? nu beau, nu fumez, nu trag, zi ce este, mai bine.
- Momentan trebuie să punem întrebări.
- ...
- Deci aseară ați stat în apartament și nu ați făcut nimic, ați stat, da? V-ați ... uitat la televizor să zicem?
Este evident că fiecare ascunde ceva.
- Da, nu am făcut nimic special.
- Și nu ați auzit nimic?
- Ce dracu' să aud?
- Tăietura de la gât când s-a întâmplat?
- M-am zgâriat.
- Dom'le aia e tăietură de cuțit, vă mai întrebăm o singură dată, cu cine ați fost aseară aici și ce ați făcut??
Am 18 ani de carte, științe economice, tâmpiții ăștia nu au temei legal nici să bată la uși să ceară buletine.
- Dom'le știi care e treaba, tu n-ai temei legal nici să bați la uși să ceri buletine, uite, sunt băiat bun, îmi zici ce vrei și poate te ajut.
- Nu, am temei legal să te arestez acum pe loc, ești suspect într-o anchetă în desfășurare, și de fapt, chiar te vom aresta.
- Ba nu poți, n-am făcut nimic, dacă o faci o să am grijă să îți pară foarte rău ... lovesc direct în pâine fii atent. Ca să știi cu cine ai de a face.
- Cristolovene, lasă-l mă în pace, că așa nu merge.
Se întoarce către mine.
- Cum te numești?
- Vali.
- Vali, aseară s-a aruncat un tip de la geam, dezbrăcat, tu nu locuiești aici, ai semne de altercație pe corp și ne ascunzi lucruri cu privire la ce s-a întâmplat ieri. Tu îți înțelegi poziția?
M-am îndoit ca și cum am primit o lovitură în stomac.
- Domn'le e o glumă, nu se poate, nu a căzut nimeni, vorbiți prostii.
Ne uităm unii la alții, este clar că ăștia vorbesc serios. Mă panichez.
- Frate nu se poate! minți! n-a căzut nimeni!! Du-te dracu'!
Fața lor este neclintită. Cineva a căzut.
- Ia haide cu noi, că știi cam multe, hai să vedem dacă cunoști victima.
Mă duc cu ei, Lia rămâne acasă.

❧✾❧

Sosim la INML. Mergem prin ceva holuri, ajungem la frigidere. Mă încearcă o îndoiala profundă că e adevărat. Mergând pe holuri pare ca o glumă proastă. Într-o cameră largă, pe o masă, îl văd de la depărtare. Pun frâna cu amândouă picioarele.
- Dom'le, nu se poate, nu e adevărat.
Mă trag ăia de mâini mai aproape, târâș, este clar că știu cine e și refuz realitatea, și-au dat seama de acasă. Sunt lângă masă. Ăla întins acolo arată exact ca mine, este eu.
- Dom'le nu se poate, ăla nu sunt eu!
- Păi nu am zis că sunteți, am zis dacă îl cunoașteți. Văd că de semănat semănați perfect, ați fost frați?
Mă uit la ei ca la niște tâmpiți. Cum să fii frate cu tine însuți?
- Nu am frați, și deci ăla nu e frate-miu.
- Dar îl cunoașteți?
Are aluniță pe lobul urechii ca și mine, suntem identici, cum dracu' să nu-l cunosc. Este eu.
- Ia deschide-i mă gura, strig la un tip în halat care stă pe lângă noi, nu vreau să pun mâna pe el.
Mă uit. Exact aceleași carii.
Polițiștilor le e limpede că știu cine este dar că nu l-am aruncat eu.
- Bă băieți, nu știu care e treaba, îmi pare rău, dar n-am cu ce să vă ajut, zic cu o voce terminată. Mă arestați sau mă lăsați să mă car, aici am terminat.
- Hai, ziceți ce vreți, că vreau să plec.
Mă îndepărtez, încet, de-abia merg, ăia nu zic nimic.
Mă întorc acasă pe jos, merg ca un mort.

❀❁✿

- Te-ai întors? zice Lia.
- Mda.
- Vrei să vorbim?
- Nu știu. Nu știu dacă vreau.

Zac pe fotoliu, mă gândesc. Lia face nimicuri prin casă, și se tot învârte prin cameră.
- Lia?
- Da Vali?

- Aseară, aici în blocul nostru, s-a aruncat un tip dezbrăcat de la geam ...
- Și se întâmplă ca tipul să fi semănat cu mine, aceeași înălțime, cam aceeași statură ...
- Eu nu pot fi tipul ăla, pentru că sunt aici, corect?
- Tu ești aici, da, deci nu poți fi el, nu poți să fii în două locuri în același timp. El e acolo, tu ești aici.
- Ai idee de ce semăna așa bine cu mine?
- E firesc să semene.
- Cum adică e firesc să semene??
- E tipul cu care m-am văzut 15 zile.
- Păi și unde e tipul ăla acum?
- Nu ai fost la el?
- Eu sunt tipul cu care te vezi de 15 zile, chiar 16.
- Așa este, dar nu chiar. Ți-ai început o viață nouă ieri seară, în care ți-am spus că îți voi fi nu doar Doamnă dar și Inițiatoare. Cel de care vorbești s-a aruncat pe geam, a murit, doar ai văzut.
- Ba pardon, nu a apucat să o facă, cineva l-a apucat de picior și i-a zis să se întoarcă unde era.
- Te-ai întors tu, dar nu și el, unul dintre voi s-a dus jos. Așa se întâmplă întotdeauna.

Tac. Reflectez. Tipul pe care l-am văzut pe masă era real. Da, nu am pus mâna pe el, dar era real. Și polițiștii, și bătăile în ușă și tot. Nu am nici o halucinație. Faptele pe care le trăiesc se întâmplă cu adevărat. Dar eu sunt viu și în nici un caz nu am sărit pe geam. Am vrut să o fac, am fost hotărât, chiar luasem decizia finală ... dar am fost tras înapoi. Și am ajuns până aici, la momentul în care tac și reflectez.
- Niciodată nu accepți când ți se întâmplă Vali, nu te mai chinui. Eu și Cami nici acum nu acceptăm, la 30 de ani după, că nu am scăpat. Eu sunt aici, sunt vie, nu pot să accept altceva. Deși, de învățat am învățat deja. Ți se pare că trăim o iluzie?
- Nu mi se pare că trăim o iluzie.
- Dacă se întâmpla în altă parte decât pe lângă bloc, nici nu ai fi știut.
- Crezi ca s-a mai întâmplat?
- Nu se poate ști, vezi că nu poți accepta nici când vezi. Poate că se mai întâmplă, poate că nu. Cert e că avem doar o viață, pe care o pierdem o singură dată.
- Nu înțeleg.
- Dacă te arunci pe geam vei muri.
- Păi normal.
- Ieri ai făcut-o.
- În minte.
- Ieri ai făcut-o și ai murit, te-ai văzut doar, unde ai fost. Dacă o faci, mori, am stabilit asta.
- Da, dar am scăpat pentru că am fost tras înapoi.
- Păi și de aia tu ești aici, iar Vali de ieri e acolo. Ia dezbracă-te, dă pantalonii jos.
- Ai semnul ... el îl avea??
Asta așa era, ăla nu avea semne.
- Vali care a fost la întâlnire acum două săptămâni nu mai este, tu ești altcineva. Aceeași persoană dar de fapt alta. Nici n-ai mâncat, haide să-ți pun.

Mănânc.
- Cum adică nici tu nu ai scăpat?
- Eram copii mici, ăia erau oameni mari. Chiar crezi că puteam scăpa cu fuga?
Mda, asta nu se poate.
- Sau crezi că după, ne-ar fi lăsat să plecăm?
E cam logic că nu. Asta înseamnă că și ea ...
- Lia, nu se poate așa ceva, ni se pare.
- Ce s-a întâmplat ieri ți se pare?
Nu, ce s-a întâmplat ieri s-a întâmplat. Și în cazul lor trebuie să se fi întâmplat, Lia nu este mincinoasă.
- Credințele noastre spun că nu poți muri dacă nu meriți, dacă ești curat, rămâi. Tu nu aveai vină că săreai, noi te-am împins să o faci.
- Cu ce m-ați împins??
- Te-am făcut să vrei să sari înainte să mă părăsești, ți-am indus în minte fără să știi tu, apoi prietenele cerându-ți să mă părăsești au declanșat asta.
- Pentru nevinovați realitatea se dublează pentru un scurt moment, suficient cât unul să scape.
- Unul?
- Da, cineva trebuie să rămână, să plătească. În cazul tău era posibil să nu se scindeze realitatea, foarte puțini din cei care sar au conjunctura ta, că nu au nici o vină. Noi ți-am înscenat situația, te-am manipulat, de aia forțe superioare au considerat că ești nevinovat. A fost un risc, puteau să nu considere. Cineva trebuia să plătească decizia însă, ne este clar că erai hotărât, că o făceai.
- De obicei scindările se întâmplă când este vorba de copii, un înveliș se duce spre deznodământ, iar sufletul lui primește o șansă nouă, nici nu știe ce s-a întâmplat, în ziua aia crede că nu a intrat în apă, că nu a traversat, crede că a scăpat cu fuga, etc.
- Păi și părinții??
- Sunt forțe superioare care acționează, și acționează spre schimbările minim necesare. După caz victimele nu se găsesc, nu se identifică, sau cei rămași se pierd, depinde.
- În cazul tău, pe tipul "ăla" are cine să-l recunoască?
- Nu.
- Deci nu îl va identifica nimeni, rămâne ca persoană necunoscută.
- Păi ăla stă la mine acasă.
- La tine acasă stai tu. Ei nu pot identifica două persoane identice la tine acasă, corect? ar fi absurd să-ți bată la ușă cu așa tâmpenie, ai zis că ești unic proprietar.
- Păi sunt unic proprietar.
- Deci tipul nu poate fi identificat că e de la tine.
- Păi și de unde o să-l identifice??
- Tu n-o s-o știi niciodată, că nu îți vor spune ție. Îl identifică de undeva aiurea, de unde nu-l știe nimeni, ca pe tine. De fapt, e posibil și să nu mai recunoască nimeni incidentul. Chiar și ție ți se pare că nu este real. Vor spune că aiurezi, dacă te duci să întrebi. Se vede pe tine că nu ești convins de ce trăiești. De ce crezi că pentru ei o să fie prea serios, un tip de care nu întreabă nimeni, căzut de la etaj?
- Păi mi se pare al naibii de ireal.
- Sunt forțe mari care lucrează, Vali. Realitatea nu este chiar ce crezi, e puțin mai complicat decât că am evoluat din maimuțe. Asta credem toți, pentru că nu puteam accepta alte lucruri.

❃✿✾

Lia mă trage spre balcon. Stăm la aer, e prânzul, dar pe partea noastră de apartamente e răcoare, nu bate soarele. Respir aer încă rece. Mă uit în jos. Nu iese nimic în evidență, nici măcar urma pe care o desenează ăia în filme. Sunt viu. Înțeleg că niște lucruri s-au întâmplat. Lucruri pe care nu vreau să le accept, da. Undeva în creier informația faptelor se păstrează, dar pare ceva rupt de realitate.

- Cum de s-a întâmplat să știu? Puteau să ia corpul și să nu aflu nimic, chiar tu ai spus că realitățile se schimbă cu minimul necesar?
- Minimul necesar nu înseamnă un puf! magic. În cazul tău probabil că ai putut afla pentru că ești ateu convins, și ce afli nu schimbă nimic.
- Sunt o persoană foarte conștientă de realitate, eu sunt viu, nu am sărit pe nici un geam, etc.
- Și cel pe care l-ai văzut azi?
- E un eu care a murit. E primul pe care îl văd, au fost mulți, dar se întâmplă altfel. Nici nu credeam că se pot vedea.
E rândul Liei să nu înțeleagă nimic. Rămâne blocată. Nu o iau la mișto.
- Mă joc cu niște chestii, dar nu fizice, ca voi. Înțeleg că grupul vostru are legături spre misticism sau cum îl numiți, eu am altă abordare asupra înțelegerii lumii, inferioară vouă, că păreți a știi multe. Abordarea mea nu o să iasă niciodată din sfera mentalului, pentru mine misticismul nu există.
- Admiți că practicăm ceva pe care negi?
- Da.
- Realizezi că nu pot fi ambele valabile.
- Ba pot fi, chiar tu ai zis de realități scindate.
- Păi tu le negi.
- Pentru mine nu există, există pentru tine. Suntem ca doi peștișori închiși unul lângă altul în bule diferite. E bizar ce s-a întâmplat aseară, dar o să o pun pe seama surescitării.
- Realitatea se despică pentru moment Vali, trăiești în lumea în care trăiesc și eu, lume în care lucruri se întâmplă, este una singură pentru toți. Tu bagi capul în nisip permanent, excepție când îți convine altfel, tocmai ai recunoscut-o singurel. Nu poți să "te joci" cu niște chestii care "nu există", te joci și apoi nu recunoști, asta faci.

Are dreptate, este bună la exprimare, asta fac. Dar nu recunosc așa ceva.

- Lia, vreau să ies să mă plimb cu bicicleta, e duminică, e prânzul, vreau să ies să iau aer.
- Vrei să vin cu tine? Sunt biciclete de închiriat, aproape.
- ... nu cred ... nu o să îți placă, nu e genul tău ... nu fac nimic interesant, merg prin câteva zone banale, ți s-ar părea plictisitor ...

❀✿✾

Jos la mașină mă chinui să umflu roțile, le-am dezumflat în seara când am venit și am rămas la ea. Că se slăbește cauciucul dacă stă mereu în presiune, și face pene mai repede de la un moment dat, la bicicletă sunt mai sensibile, am spart și în capsă de caiet, nu e ca la mașină. Nu am mai mers pe ea de 15 zile, aveam dreptate să le dezumflu. Dau o mulțime de pompe mici, să am aer măcar până la benzinărie, am pompă de urgență, dar e mică, durează mai mult decât am răbdare să umflu. Când am fost pe câmp cu cortul, am dat o mie o sută de pompe la fiecare roată, am cauciucuri mari.

Ies din parcare, mă gândesc la lucruri, la ce s-a întâmplat. Las bicicleta să alunece ușor spre benzinăria de la Diham, dacă nu au, au la fostul Electroaparataj, aia e stația mea favorită de umflat.
N-au, normal. O tipă drăguță, blondă, îmi spune că "nu avem de roți". Mă enervez că merg cu roțile moi, am umflat puțin, doar cât trebuie să nu stric cauciucurile. Chestiunea mă mai distrage de la ce s-a întâmplat.

Nu pot să înțeleg cum se întâmplă ca un individ să semene așa bine cu mine. Trebuie să fie coincidență, un alt tip a sărit, dacă nu aveam episodul ăla ieri nici nu mergeam să-l văd, le-aș fi spus polițiștilor că nu cunosc, nu mă interesează, și cam aia era. Am mai văzut băieți care seamănă cu mine, nu e complet neobișnuit. Bine, ăla semăna cam mult. Sau poate că nu semăna cu mine, dar așa l-am văzut eu, identic. Asta s-a mai întâmplat, halucinații comandate. Când am văzut altceva decât voiam, semnalul de la ochi este totuși trecut prin creier, acesta poate schimba după cum dorește ce "vede", că doar el procesează.

Începe să fie clar că așa s-a întâmplat. A căzut un tâmpit de la etaj, ăia au venit să pună întrebări, eu m-am luat cu ei, că înțelegeam ce voiam, lor li s-a părut ciudat, m-au dus la ăla cu ei. Acolo era altcineva, eu m-am văzut pe mine, firește că nu eram eu, nu aveam cum să fiu eu. Ăia au zis că sunt nebun și au zis lasă-l naibii să plece, că ăsta nu judecă. Iar Lia crede în misticism mai mult decât permite realitatea, trebuie că și creierul ei i-a deformat unele lucruri cheie, care au împins-o pe piste greșite.

Bag aer în roți, trag pe nas mirosul de benzină, îmi place, mă trezește. Ăștia au aer aici de 20 de ani cred. Încalec, plec mai energic.

Sigur Lia așa a pățit. E femeie deșteaptă, și citită, dar acolo se încurcă, și ea și doamna Ildiko. Nu există ce spune, au trăit toate iluzii colective. Creierul ne arată și ce vrem să vedem, că prin el trăim realitatea. Dacă îți schimbi percepția realității, ți se pare că schimbi lumea, ceea ce este incorect, nu lumea se schimbă. Cândva mă distram schimbând câmpul de vedere al ochiului, vedeam lumea în mod panoramic, ori autosugestie ori niște mușchi în globul ocular, că turteam mult imaginea văzută, vedeam totul ca la cinematograf, lung și îngust, era mișto. Străzile păreau mai mult late decât lungi. Diferența e că eu realizez astfel de fenomene din perspectivă tehnică, Lia nu, le atribuie explicații mistice.

Auzi, m-au făcut ele să sar ... nu pot fi manipulat așa, pot fi păcălit, indus în eroare, înșelat, ca fiecare dintre noi, că nu sunt eu Superman, dar nu pot fi manipulat cu așa lucruri, aia a fost decizia mea, că să sar. Era normal acum să-și întărească convingerea că ele au făcut, după ce s-a întâmplat să coincidă așteptările lor cu intenția mea. De aia și stătea Lia așa posomorâtă, credea că se va întâmpla pentru că au pregătit ele ceva. Și dacă nu o făceam, ce făceau? Ar fi zis că nu merge mereu. Nu este nimic de bază în ce pretinde.

Dau viteză, am chef să alerg nițel, sunt sătul de tâmpenii. O să mă duc eu acasă și o să descotorosesc capul Liei și al celorlalte, de aiureli. Am mulți ani de școală în spate, știu ce este cercetarea științifică, așa se numește când studiezi un fenomen, ce fac ele are toate erorile din carte.

Navighez printre mașini, mă dau la ele, fac slalom, îi depășesc pe șoferi ca pe copiii care stau în drum, vreau puțin deranj la instalație, să scoată fum mușchii, acum pompa trebuie să bage, creierul a mers destul. Inima livrează imediat, fug ca nebunul, picioarele se lasă greu, ehe, nu sunt ieșit din formă. Trebuie să mă aerisesc din tâmpenii, am zis că las în urmă misticismul dar văd că am revenit la vechile metehne. Auzi, să-l văd pe ăla că sunt eu, ce tâmpenie ... Și ăia de lângă mine și mai tâmpiți, de nu ziceau nimic, eu as fi zis imediat ...
"De semănat semănați perfect, ați fost frați?" !! Cum să zici așa ceva?? Ăia nu judecă deloc! ... sau, cine știe ce au zis ei și am auzit eu, stai așa, că și cu voci schimbate în chineză am antecedente ... creierul schimbă și ce auzi, nu doar ce vezi. Mda, poate că oamenii or fi zis altceva, nu pot să fiu sigur la o adică ... dacă am putut să văd aiureli, și urechea trebuie că nu a fost departe atunci.

Mă plimb pe Magheru, urc spre Romană, sunt deprimat puțin. Atâtea trăiri, atâtea gânduri, atâtea emoții. Și, degeaba, suntem aceiași, nu suntem schimbați cu nimic, doar proiectăm realități, nu turnăm concretitudini. Bine, dacă lumea s-ar schimba după cum gândim ar fi problemă, se pare că nici așa nu stăpânim fenomenele, când doar gândim, dar să și schimbăm ...

✿✾❃

Merg până la piața Victoriei, nu-mi place artera că e prea circulată, dar voi face turul complet, o să mă cobor apoi pe Calea Victoriei, asta îmi place.

Dacă stau să mă gândesc, ceva se modifică. E sfera mentalului de care îi spuneam Liei. Gândești, raționezi, și lumea ta s-a schimbat, că ai alte concepte, ești alt om decât cel care erai acum câtăva vreme. Ești alt om când ieși din școala decât cum erai când ai intrat, ești alt om când ieși din carieră decât cum erai când erai dornic să intri ... bine, unii rămân acolo, uită să mai iasă, he ...
Îmi fac din când în când schimbări de fundament, rămâne câte un eu în urmă, să facă loc altuia nou, e firesc, este evoluție, altfel trăiești degeaba, dacă rămâi neschimbat. Dacă te întorci acasă exact cum ai plecat, înseamnă că ai ieșit de pomană.

Îndrept bicicleta spre casă, sunt chiar la Universitate.
- Gata, ne ajunge, ne retragem, mergem încet.
- O să te dezumflu iar acasă, nu te las așa, zic și îi fac semn în minte cu ochiul.

❀✾

- Te-ai aerisit? Te rog să nu începi cu scuze că m-ai târât în așa ceva, că știu ce vei face, vei începe să negi ce s-a întâmplat, de aia ai și ieșit singur, să îți poți băga capul în nisip. Acum cu lucrurile astupate te simți prost ca și cum e vina ta, ca și cum tu le-ai proiectat. Am dreptate?? mă ia Lia de cum intru pe ușă.
Dau din cap că "păi, cam da", că este exact cum a zis.
- Pentru că îți sunt Doamnă am dreptul să te pun în genunchi oricând doresc, te rog să o faci acum.
Mă las jos, ca din instinct. Vine în fața mea.
- Îți sunt superioară, nu ai poziția să îmi impui păreri sau viziuni. Mai mult de atât, tu ți-ai pierdut dreptul la propriile alegeri, în fața oricăreia dintre noi nu poți vorbi măcar, decât dacă îți îngăduim asta. O știi prea bine, ceremonia nu o poți nega.
Lia aflată lângă mine, mă atinge cu palma pe obraz.
- Sunt nu doar prietena ta, dar și o Inițiatoare blândă, nu te forțez să accepți ce se întâmplă, te voi lăsa să cedezi tu, în timp, nu îți impun nimic. Înțelegi cât de mult te iubesc?
Dau din cap.
- Dar trebuie să-ți trasez totuși niște limite. Deși nu ești obligat să accepți, îți este interzis să refuzi, nu poți exprima viziunile cu care ai venit, sunt sigură că ai niște explicații foarte plauzibile din orice punct de vedere. Nu ai voie cu ele. M-ai nesocoti pe mine, grupul meu, și ceea ce facem noi. Vrei să faci asta?
- Nu vreau să nesocotesc nimic, nici pe tine, nici grupul tău, nici ceea ce faceți. De asta sunt sigur sigur.
- Atunci în cazul ăsta știi ce ai de făcut. Îți poți păstra opiniile dar nu le poți exprima. Eu voi avea nesfârșită răbdare cu tine, până tranziționezi spre calea noastră, și celelalte vor face la fel.
- Și nu o lua ca pe o pedeapsă, dar astăzi cât a mai rămas din zi îți recomand să rămâi în genunchi, ca să poți medita corect la relația dintre poziția ta și poziția mea. Și sper că vei reține ceva din asta, că nu va fi doar o chestie sexuală pentru tine.

Mă fâțâi prin hol stând în genunchi și fund, ca o găină cu capul tăiat, prin colb. Merg puțin, stau, iar merg. Meditez la aspect. Lia pune în ordine lucruri din hol. Ea stă în picioare, este cea care știe. Mă tot sucesc după ea, să trăiesc perspectiva cea nouă. Ea e mare, eu sunt mic. Ea cunoaște, eu nu. Ea îmi este Inițiatoare, una blândă chiar. De aia a vorbit ieri așa, ca și cum nu ne cunoșteam, că într-adevăr, nu ne cunoaștem, sunt nou în viața aceasta.
- Lia?
- Crezi că am șanse să învăț câte ceva? că tu mă cunoști nițel, poți să-ți dai seama ... crezi că pot reuși?
- Te cunosc? Nu mai ești cel care ai fost, nu am cum să te cunosc deci. Cel care ai fost nu mai este, nu știu dacă el ar fi putut să învețe și nu este relevant, aici ești tu, cineva nou. De învățat vei învăța, ce altceva ai de făcut?

- Literatură erotică -