- Literatură erotică -

Ziua 18

Mă simt zgâlțâit de umăr. Deschid ochii puțin, e prea multă lumină. Lia mă tot scutură. Ce s-o fi întâmplat?
- Vali, trezește-te te rog. Vali?
- Mmm ...
- Ești treaz? Ești treaz. Știi să repari țevi de apă??
Normal că știu să repar țevi de apă, ar fi și culmea să nu știu. Fac ochii mari.
- Normal că știu să repar țevi de apă. Ce, avem inundație??
- Da, este inundație ...
- Păi și ai oprit apa?? zic și sar în sus să văd ce se întâmplă.
Lia mă ține cu mâna de piept.
- Nu poate fi oprită apa, trebuie să vii tu.
- Înseamnă că e dincolo de robinet, trebuie să mergem la administrator, sau cine are cheia de la subsol??
- Nu-i aici, nu mai sări ca un iepure.
- Cum adică nu e aici, înseamnă că nu putem să oprim, curge tare?
- Nu e aici inundația, of ...
Mă domolesc puțin.
- Unde este, la vecini, curge de sus??
- Nu curge nici la vecini, te potolești?
- Te ascult ... ?!
- Una dintre prietene are nevoie, m-a sunat până să te trezești tu, dacă poți să o ajuți.
M-am liniștit imediat. Mda, eram iar instalatorul satului, trebuia să-mi dau seama, întotdeauna nimeresc poziția. Cred că în orașul ăsta sunt deja cam mulți instalatori desculți și flămânzi, că m-am pricopsit eu cu contractele lor, toată lumea mă cheamă pe mine.
Mă frec pe față, mă frec la ochi.
- De ce nu se duce la administrator să oprească apa mai întâi?
- Unde stă nu sunt administratori, de aia trebuie să vii tu.
- Păi și unde stă dacă nu sunt administratori, stă în pădure??
- Stă la curte, ca și tine, nu toți stau la bloc ...
Ei, zi așa. Încep să mă gândesc. A zis că nu poate să oprească apa, înseamnă că nu poate să ridice capacul de la cămin, normal, e femeie. Sau poate că e inundat ...
- Unde este avaria, unde curge?
- Undeva sub pământ, trebuie să sapi. Ai ce trebuie?
Întrebarea mă jignește, aleg să nu răspund. Am ce trebuie ca să ajung până la metrou cu groapa.
- Păi dacă e sub pământ ea de unde știe, a făcut baltă până la suprafață??
- Da ...
- Și balta e după căminul de apă, da? Că dacă e tot în curte, dar până la cămin, nu e treaba instalatorului, trebuie să vină Apa Nova acolo, că e țeava lor. Pot și eu dar nu vreau, nu face nimeni asta, aia trebuie să facă ei.
- E pe undeva aproape de casă ...
- A, ok, e la noi. La ei sunt doar vreo doi metri, imediat cum intri în curte, deși mai pot fi și excepții. Dar nu până lângă casă oricum.

Încep să socotesc, repede. Îmi trebuie un levier să ridic capacul, un târnăcop și o sapă, un bomfaier, un cutter, ce îmi mai trebuie? eventual cleștele mops ...deși mufele le pun cu mâna, sunt de plastic. Problema când lucrezi departe de casă este că dacă îți mai trebuie ceva, durează să te duci și să te întorci. Mă întreb cum s-o fi stricat țeava, stând, sub pământ, nederanjată de nimeni ...
- Mergem și vedem, nu promit nimic. Îmi vor trebui niște lucruri de acasă ...
- O să mâncăm la ea atunci, haide.

❦❁❦

Încep să mă gândesc pe drum dacă târnăcopul se ține bine, de obicei îl las la umflat în apă cu o zi înainte. O să-i mai trag câteva ciocane, repede, poate îi mai bat o pană ... chiar, să iau preventiv toporișca, dacă trebuie împănat când sunt la intervenție, lemne de făcut pene găsesc și pe acolo ...
Îi explic Liei unde stau, mergem după ce trebuie. Ha, să vezi ce or să se mai uite vecinii când mă văd în mașină, toată lumea știe că nu am treabă cu nimeni și că umblu cu bicicleta. Acasă vin rar de tot cu mașini de la muncă, de obicei dube, vin cu colegi, și când vin se uită toți. Mă întristez. E prima dată când vine Lia pe la mine, probabil că mașina ei costă de trei ori cât casa mea. Locuința e în anii 50 făcută, și până acum nu a primit îmbunătățiri, e ca la țară. După ce m-am mutat în ea și am început să trăiesc singur, am descoperit repede că am priorități mai mari decât să tencuiesc pereții, ăia nu fug nicăieri oricum.

- Bagă mașina acolo, nu durează mult să iau ce trebuie. Vrei să intri, să vezi unde stau?
Lia scutură din cap.
- Nu acum, nu e timp.
Mda, trebuie să mergem la țeava cu pricina. Dau fuga prin curte, să descui în casă, să descui garajul, să caut sculele ... He he, n-am mai fost pe aici de aproape trei săptămâni, e ca atunci când lucrez și uit cum mai e pe acasă, vin de la muncă, mă culc și dorm, dimineață rup ușa înapoi spre muncă. Iau facturile de apă și de curent din gard, erau venite, trebuie să le dau bani la ăștia, chiar. Iau și indexul la curent, că e începutul lunii, trebuie să-l trimit.. bine că am venit.
Bag în portbagaj uneltele de intervenție.
- Sper că am luat tot, nu pot să fiu sigur de ce e acolo.

❧✿❦

Prietena stă aproape însă, în cartierul Vatra Luminoasă. Este un cartier frumos, liniștit, cu case chiar mai vechi ca a mea, dar din altă categorie, alea au fost cândva case de lux, au altă arhitectură, etc. Parcăm, pe un colț de stradă, casa de-abia se vede de copaci. O urmez pe Lia, care intră în curte, încep să caut căminul de apă cu ochii.
- Nu aici e spart, în față, ți-am zis că e lângă casă.
Apare și prietena. Se pupă cu Lia.
- Treci și pupă-te, nu fi sălbatic, te cunoaște.
Ne pupăm pe obraji. Nu am nici cea mai vagă idee cine e.
- Îmi pare rău dacă am fost prea grea Vali, trebuia să o fac. Te mai dor?
A ... deci ne cunoaștem, ea a fost aceea ...
- Nu, sunt ok, n-am avut nimic.
De fapt nu, și acum mă ia câte un junghi. Dacă nu dădea din degete ar fi fost perfect.
- Arată-i că nu ești supărat pe ea și salut-o cum te-am învățat.
Eram venit la lucrare, când am în minte treabă nu am altceva, mi se pare tare nepotrivit să fac ce a zis. Lia mă apasă cu mâna pe umăr. Mă cobor până mă las în genunchi.
- Doamna Aida este pe aceeași poziție ca mine față de persoana ta.
Asta știam, este vorba de circumstanțe.
Are niște picioare frumoase, ținute în săndăluțe subțiri. Le scot din ele și încep să-mi semnalizez poziția.
- Sunteți la început, va învăța. Ați făcut ceva până acum?
- Nu, am avut în ziua următoare o situație ... și ieri am serbat ziua copilului ...
- Ce situație, să nu-mi spui că ...
- Ba da, dar l-am corectat înainte să înceapă. O să am destul de lucru cu el.
- Știi că te poți baza pe mine ... și, de fapt, chiar te rog să o faci. Am simțit o legătură între noi când l-am atins, aș vrea să o explorez ...
- Da? Foarte bine atunci, îți aparține oricând dorești.
Terminasem și tocmai îi puneam sandalele la loc când a zis. Ha, ce mișto, poate să mă calce când vrea acum, exact ce îmi doream ...
Mă ridic.
- Haideți să văd unde este țeava spartă.
Este lângă cișmeaua din curte. O fi țeava înțepată, o fi racordul sărit?
- Lia, după ce găsesc avaria, e probabil să trebuiască să mergem în Brico după o piesă, nu țin cumpărate piese în avans, nu are nici un sens, avariile pot fi de multe feluri, piesele necesare sunt de multe feluri, nu țin un sac de rezerve după mine. Și întâi trebuie să opresc apa, unde este căminul de apă doamna Aida?

Apa ieșea pe lângă țeavă, prin crăpăturile betonului. Are o cișmea simplă, din cărămidă tencuită. Ceva îmi spune că spărtura e jos, la înnădire, țeava în sine cedează rar. Nici racordurile nu trebuie să cedeze dacă sunt puse corect.
- O să trebuiască să sparg betonul și apoi să sap o groapă, ca să ajung jos, e un racord acolo, el trebuie să fie cauza scurgerii. O să se facă puțin deranj, că trebuie să am loc să intru în groapă. Pot repara la urmă, dar va trebui cumpărat ceva pentru asta.

Fetele s-au așezat la o măsuță lângă perete și și-au pus picioarele pe masă, cu tălpile spre mine. M-au auzit, dar nu răspund nimic, șușotesc între ele. Mă îndrept cu ochii spre ce am de spart. Mai este o problemă, dacă placa e prea groasă trebuie să aduc ceva electric, târnăcopul nu sparge în beton compact. Asta înseamnă alt drum. Iau lipsa lor de răspuns ca pe un accept, și mă apuc să văd ce se poate face.
Dar betonul este un strat subțire și cam prost, că reușesc să-l desprind. Mă ajută și că are crăpături. Dau la o parte o bucată chiar mare, pământul este expus acum, în el pot să mă adâncesc.
- Iubitule, vino puțin te rog.
Las târnăcopul, tocmai mă încălzeam cu el. Mă apropii de masă.

- Nu vreau să-ți murdărești hainele și să te urci cu ele așa în mașină, mai ales dacă trebuie să mergem să mai cumpăram ceva. Te rog să le dai jos.
Când lucrez, dacă e prea cald îmi dau jos tricoul, dar niciodată pantalonii, nu sapă nimeni dezbrăcat, e un cod nescris al muncitorului, nu e profesionist să muncești dezbrăcat. Cele două mă privesc.
Îmi dau jos tricoul.
- Și pantalonii și încălțămintea, te dezbraci complet. Șapca și amuleta o poți ține, spune Aida.
Ele îmi sunt șefe practic, în grupul în care m-am zbătut să fiu primit, așa că mă conformez.
Îi dau bătaie cu groapa, sparg cu târnăcopul și trag pământul afară cu sapa, am una rotundă, scoate mai bine ca o lopată, că merge și în scurt, la lopată trebuie să ai mai mult loc să împingi, asta ia ca o mână, și ridică drept. Mi se face o foame teribilă, nu am mâncat. Ele la masă au câte ceva pe acolo, tot mă uit, că simt mâncare.

Aida îmi face semn cu degetul să mă apropii. He he, au clătite cu gem, exact ce trebuie la săpat.
- Am fost dezamăgită să aud ce aveai în cap după ce te-ai întors de afară. Mi-a spus Lia tot. Eu nu sunt la fel de blândă ca ea în unele privințe. Fără disciplină nu există coeziune, suntem un grup foarte bine fuzionat, un singur element divergent să fie tolerat și se risipesc eforturi făcute de zeci de ani.
Aida se ridică de la masă, este lângă mine. Îmi atinge picioarele, jos de tot, cu ale ei, să le depărtez.
- Lia este o Inițiatoare prea blândă uneori. Că ți-a recomandat să rămâi în genunchi în seara aia ca să consideri la poziția ei față de tine, este puțin.

Începe să se învârtă lumea cu mine, brusc. Aida m-a atins cu partea de sus a piciorului, puternic. Pentru câteva momente văd negru. Mă prăbușesc pe antebrațe.
Se așază înapoi pe scaun.
- Asta este poziția corectă pentru ce urmai să spui atunci. Te asigur că nu este deloc exagerată față de ce consecințe ar avea apariția de disensiuni în grup. Strădaniile noastre au valoare tocmai pentru că plătim pentru menținerea unității orice preț necesar, altfel ce facem ar fi o bufonerie.
Mă prinde de ceafă și mă trage spre genunchii ei. De-abia mai respir. Îmi dă o clătită rulată, cu gem.
- Eu nu sunt supărată pe tine, nimeni nu este. Dar când e cazul să corectăm o situație, o corectăm întotdeauna, înțelegi?
Încerc să dau din cap, resimt puternic corectura. Și văd puțin critic ce gândisem atunci. Poate că mi s-a părut mie o prostie, dar grupul lor e destul de decis în privința a ce este de fapt. Dacă au dreptate cu ceva?

Cu niște clătite mâncate, și pășind cam greu, îmi rezum munca. Merge mai încet, că mă doare. Reușesc să sap până la racord, este sărit. Trebuie că blegii care l-au montat, l-au împins doar puțin, or fi fost la început, așa se întâmplă mereu. Și eu când am lucrat prima dată cu ele, la pompele mele de puț din curte, nu le montam bine, curgea apă pe la coturi într-o veselie.

Aida vine lângă mine.
- Vreau să te vedem acoperit complet cu noroi, să te privim cum o faci.
Tocmai mi-a arătat altfel decât Lia poziția mea față de ele, nu simt nevoia să repete. Chiar dacă nu-mi vine să fac ce a zis, mă apuc totuși, îmi este frică, sunt fricos. Iau noroi de unde am săpat și încep să dau cu el pe mine, îl pun pe umeri, îl dau pe brațe, pe piept. Sunt într-o poziție mai neobișnuită, mă simt ca și cum sunt amenințat, lucru bizar pentru mine, de ceva ani nu mă poate amenința nimeni.

- Nu înțelegi, așa este?
Cele două sunt lângă groapă.
- Nu înțelegi despre ce este vorba, nu? Crezi că este despre a umili pe cineva, sau a ne arăta autoritatea? Vorbește sincer, oricum știu ce crezi.
- Doamna Aida, nu știu cum s-ar numi, dar este o anumită reținere, da ...
- Noi nu avem nevoie să te umilim, asta nu înțelegi. Te-am acceptat în grupul nostru, dar ești departe de a fi cu noi, acolo este problema, ești în grupul nostru doar formal, doar cu numele.
- Înțeleg ceva, dar ce trebuie să fac?
- De făcut facem noi pentru tine, tu trebuie doar să fii mai deschis și să accepți.
- O să ai ceva de lucru cu el Lia. Haide, ține-l tu, fac eu prima.
Lia îmi cere să pun capul pe pământ, corpul îmi este în groapă. Pun, cu un obraz lipit de beton. Sunt ținut sub pantoful ei, mă apasă. În spate aud un firicel de apă care mă atinge pe glezne.
- Acum tu.
Aida se urcă cu o săndăluță pe obrazul meu, îmi ține capul nemișcat, să privesc spre aiurea. Mă simt ca o găină înainte de tăiere. Lia nu știu ce face în spatele meu, dar percep cam același lucru ca mai devreme.

- Te freci cu tot noroiul din groapă, peste tot, până nu mai e apă în ea și nici zonă curată pe tine, inclusiv pe față. Urechile, buzele și pleoapele le poți omite, dar restul să fie acoperit.
Mă tăvălesc și mă frec peste tot, ca un porc mistreț. Nu este complet nedistractiv. Termin. Ies afară. Mă duc la ele așa, ca omul de noroi. Mă rotesc pe loc în fața lor. Sunt acoperit conform cerinței.
- Te poți întoarce, continuă treaba.
Bizar, mă simt mai aproape de o ființă primitivă sau așa ceva, când mă întorc, după ce m-am dat cu noroiul udat de ele parcă mă simt mai simplu, mai puțin orgolios.
Bag racordul corect, îl strâng bine. Am crezut că o fi țeava spartă, am luat de tăiat degeaba, bine că nu mai trebuie să mergem după racord de înnădire, dar o să trebuiască ciment acum.
Ies afară, mă duc la cămin să dau drumul la apă. Mă întorc. Nu picură pe nicăieri. Dau drumul la robinet, merge normal.
- Ei, merge acum, mai trebuie astupat.

Mă chinui să îndes tot pământul la loc, așez bucățile de beton cum au fost, aproape că nu se vede unde am umblat. Mai trebuie să bag niște material în crăpături, nu are nici un sens să torn altă placă, suprafața existentă este proastă, ar trebui betonată toată curtea dacă vrei să faci o treabă.
- Mai trebuie niște material, să astup fisurile din curte acum, că o să intre apă pe lângă ele și se duce sub casă. E vreo 20 de lei un săculeț, nu e scump.
- Mă duc eu, zice Lia, tu rămâi aici, oricum durează până te speli. Stai cu Aida, poate mai înveți câte ceva.

✾❃❁

Suntem singuri. Aida îmi cere să mă apropii, să mă pun în genunchi. Prin fusta largă, trecută puțin de jumătate, se văd picioare bronzate. Mă pot uita liber la ele, ce poartă o acoperă acolo.
- Aceasta este poziția ce trebuie să o ai când o Inițiatoare îți vorbește. Sunt momente când trecem drept oameni obișnuiți ca să nu atragem atenția, și momente când predăm, caz în care trebuie să adopți postura de acum.
- Una dintre dificultățile pe care le întâmpini când trebuie să afișezi poziția corespunzătoare față de noi, este aceea că inevitabil te gândești că ce facem este un joc. Și deci nu poți da valoare reală la ceea ce se întâmplă. De aceea îți este greu, că nu înțelegi adevărata situație.
- Iar altă cauză este că până acum nu ai mai întâlnit pe cineva care să te inițieze, o pot vedea că ai cunoscut doar persoane retrograde, până în prezent.
- Căile noastre de a iniția se aseamănă din păcate cu practicile libertine ale altora, care au pervertit căi vechi de mii de ani, până la punctul în care acestea nu mai există în conștiența colectivă. De exemplu ce am făcut noi mai devreme, cu pământul, apa și corpul tău. Este una dintre cele mai vechi și simple forme de agregare cunoscute. Ne porți urmele acum, amândurora dintre noi, care îți suntem Inițiatoare. Ești îmbrăcat cu noi, la suprafață doar, căci sunt și alte căi de a ne purta și de a te uni cu noi, tinere adept.
- Tu trebuie să fii fericit că îți arătăm considerația de a-ți îngădui să ne porți, noi nu suntem persoane de rând și ceea ce facem nu este pentru ochii celor mulți. În timp o vei înțelege mai bine, și atitudinea ta va fi alta.
- Te poți ridica, îți voi arăta că să ne porți urma pe corp nu a fost intenționată ca umilire.

Aida îmi cere să împreunez mâinile și le leagă lipite, la încheietură. Restul de frânghie îl aruncă peste o creangă, trage. Foarte neobișnuit pentru o persoană mai ușoară ca mine, mă suspendă de mâini la mică distanță față de sol. Îmi imprimă o mișcare lentă, mă legăn atârnat de copac, în curtea ei umbrită de vegetație.
- În mod normal, ca parte a procesului de inițiere, trebuie să fii atins acum cu o nuia decojită de alun, până îți pierzi pe moment conștiința. Pare dur, dar este necesar, după o așa experiență ești altă persoană, și privești Inițiatoarea cu alți ochi. Astăzi nu o voi face, este târziu, doar te voi dezbrăca de urma noastră.
Sunt spălat peste tot, are un furtun cu pistol de stropit, în mână. Cu cealaltă mă atinge peste tot, și atingerile ei se simt ciudat, parcă mă transformă treptat în altceva. O aud murmurând în timp ce mă freacă cu mâna și mă udă cu pistolul.
Sunt lăsat să mă legăn în adierea vântului de după amiază, mă simt ca o rufă pusă la uscat. Apare Lia.
- Aoleu Lia, am uitat să-ți spun ce fel de material să iei, ai plecat repede, m-am zăpăcit, sper că nu ai luat, sau stai, că ai stat destul, ce ai luat?
Lia ignoră cum mă agit legănat sub copac și o ia pe Aida cu ea. Se întorc după puțin timp cu un sac de adeziv de BCA! Îl varsă pe jos și Aida îl întinde cu mătura în toate crăpăturile. Ia pistolul de stropit și udă ușor toată suprafața. Nu înțeleg nimic?! Ce fac ele este metoda mea personală, de așa ceva nu știe nimeni, nu face nimeni, eu am dezvoltat-o. De unde au știut ce material să ia în primul rând? ăla e folosit la altceva, nimeni în magazin nu-l recomandă pentru asta, lumea nu știe de mișcare oricum, nici măcar meseriașii, că îi văd pe șantiere ...

Cele două consumă clătitele. Mă legăn. Mi-e foame, devreme nu am mâncat multe. Ele termină de mâncat. Îmi sunt trași pantalonii pe mine. Sunt încălțat. Mă coboară la sol. Primesc tricoul.
- Ia-ți la revedere, vom pleca.
Aida mă ia în brațe, doar mă strânge, nu ne mai pupăm, nu zicem nimic. Îmi trece prin minte că aș vrea să mă atingă iar acolo, deși a fost neplăcut.
- Nu acum, altă dată, vei mai veni aici.

Pe drum spre casa mea să lăsăm sculele, mă tot frământ. Cum de au știut de trucul cu adezivul de BCA și de metoda cu mătura? Nu le-am spus nimic despre cum voi repara, nici măcar nu ascultau când le-am zis ce voi face înainte să încep. Și cum de m-a simțit Aida că mi-a trecut prin cap că mi-ar plăcea să o facă iar? Că nu cred că a zis întâmplător ... Și nu, pe fața mea nu se vedea, doar mi-a trecut prin minte, ce a făcut nu e o plăcere.
Sunt lucruri complicate.

❦❀✿

Pe stradă, toată lumea la porți, normal, așa e după-amiaza în cartier. Mă dau jos, dau din cap spre vecini, mă enervează când se uită spre altundeva decât unde este treaba lor, dar nu se pot abține, că nu m-au văzut niciodată cu femei acasă.
Lia se dă jos. Dă din cap, în treacăt. Foarte bine Lio, zic în gândul meu, evită-i naibii că dacă le dai bună ziua nu mai scapi de ei. E un motiv pentru care îi ocolesc.
Descui, deschid poarta, iau sculele din mașină, Lia închide portbagajul. Mă urmează în curte. În urma noastră, poarta de doi metri și zece, se închide. Eu am făcut-o, tot gardul, din lemn, scândurile sunt tăiate oblic alternativ la margini, astfel încât să nu se vadă printre ele.
- Aici stau, asta este lumea mea. Calci pe un teren foarte exclusiv, pe aici nu umblă nimeni afară de mine. Aici am eu rezervația, vezi? zic râzând.
Lia nu râde. Mă urmează prin curte și se uită în jur, dar este limpede că nu la împrejurimi se uită.
- De cât timp stai aici?
- Sunt destui, zic, sunt destui ani.

Și grei, terenul a fost câmp de luptă cu multe fantome ale trecutului. E bizar cum oamenii aspiră să conducă lumea dar sunt învinși de o crăpătură în perete, care le depășește competența. Eu a trebuit să înving toată moștenirea îndrumărilor lor, a durat mult timp până să mă institui ca rege al colinei. Acum nu mai concep să alerg înainte să știu să merg, am făcut asta cândva, când lucram în corporație dar acasă nu știam a spăla un tricou. Am stat să pun la punct multe aspecte înainte să mai ies din casă și să mă încarc cu alte și alte nesiguranțe transmise de ceilalți.
- Când am venit aici, aveam doar câteva haine cu mine, ceva cărți și puține scule. Iar bani deloc. Prima dată am cumpărat o plită electrică ieftină, o tigăiță de 18 de lei și o oală mică de inox, de 35 de lei. A costat mult pentru bugetul meu, mai ales că inoxul era dublu mai scump ca fierul smălțuit. Cu inox am lucrat pe bucătărie, îl cunoșteam ca material, costă dar merită, am făcut sacrificiul bine, oala e ca nouă și acum. Le-am folosit pentru clătite cu gem la început, sunt două feluri de mâncare ușor de preparat, și îți dau destulă energie. Pentru o vreme nu necesită nici ținere la rece.
- Acum am tuciuri de fontă la care nici nu visam atunci, sunt mult mai scumpe ca tigăițele de 18 lei, dar fac cu ele mâncăruri superioare, la foc adevărat. Am și alt suport tehnic față de trecut, la început nici frigider nu aveam. Acum doar legumele pentru gătit ce le congelez au peste o sută de kilograme pe an ... și mai sunt și altele afară de legume, pe care le procesez.
- Cu casa ce vei face?
- Vine și vremea ei, mai am câteva lucruri de făcut înainte. O voi reface perete cu perete, o să fie o joacă, partea grea a fost să ajung aici. De la tigăițe care păreau scumpe la 18 lei, am ajuns la destulă stabilitate încât să stau acasă și jumătate de an, acolo a fost greul de fapt. Contează baza întâi, ce se vede deasupra nu e important.
- Deci practic asta e cutia ta cu nisip, în care te joci ...
- Da, poți să-i spui și așa, dar are și rol de suport pentru mine, nu e doar o cutie cu jucării.

Lia se plimbă prin curte, se uită. Îi explic zonele, ce este cu fiecare parte a curții, au roluri distincte în organizarea mea. Mă simt ciudat când explic, eu pentru mine le știu. Nu mi-am gândit niciodată cutia de nisip pentru a doua persoană, e o zonă privată.

- Ciudat cum ai făcut rădăcini în cel mai arid loc posibil. Te-ai înconjurat de lucruri materiale, fără nici o suflare vie pe lângă tine, și ești mai fericit cu ele decât cu orice altceva. La asta mă și uitam când am venit, pentru mine locul arată ca o temniță barată pe dinăuntru, ce e aici e gândit pentru o singură persoană, a ta ...
- Este zonă proprie, nu publică, aici toate merg după rânduiala mea particulară.
- Haide să mergem atunci, înainte să nu te mai pot scoate de aici, din împărăție.

- Literatură erotică -