- Literatură erotică -

Ziua 19

De-abia mă trezesc, mă simt obosit, trebuie să fie de la șanțul de ieri, sunt ieșit din formă. Lia a împăturit o păturică și stă pe ea, așezată pe mine, acolo jos. Încep să mârâi puțin, să știe că m-am trezit. Mă uit la ea, își face unghiile, întoarsă cu spatele.
- Te-ai sculat? Se fâțâie cu fundul pe păturică.
- Nu simt nimic, unde e?
Eu continui să mă lungesc după ce face ea.
- Vreau și eu să văd, te rog ...
- Ce să vezi? îmi fac unghiile.
- Întoarce-te și tu spre mine ... să mă uit și eu ...
Lia se rotește. Acum își ține tălpile pe pieptul meu. Pot să o privesc de aproape, mi se face poftă. Ea își continuă netulburată mișcările, își curăță pielițele unghiilor.
- Acum ce vrei, de te uiți așa?
O cunosc de destul timp încât să nu-mi fie jenă să zic ce vreau.
- Vreau să le ating și eu, să te ajut să le cureți, zic și deschid gura spre ele, mă întind.
- Nu știu dacă meriți, sub mine nu simt nimic.
- Lasă-mă să le ling puțin, o să le cureți mai ușor, pielițele ude cad imediat ...
- Bine, fie, dar vreau să le faci perfecte.

Sunt degetele femeii pe care o iubesc, împarte cu mine momentul ei de îngrijire, nu este doar o chestie sexuală. I le cuprind pe rând cu buzele. Se preface interesată doar de rezultat și le împinge înăuntru pe fiecare, le mișcă pe rând, să le atingă de limbă, să le frece de ea. Sunt fericit că ne atingem și așa, aș fi vrut să fac pentru ea mai mult de atât.

Le scoate și le examinează.
- Nu mi se pare nici o îmbunătățire, se taie la fel. Poftim, linge-le după ce termin, măcar lasă-le curate.
Am mâinile legate, cum mă culcă mereu în dormitorul ei, că i-aș cuprinde tălpile mici cu mâinile și nu m-aș opri să le ating decât după ce mi-ar da bătaie. Și le odihnește pe bărbia mea, una lângă alta, și se amuză cum mă chinui să-i ajung degetele cu buzele.
- Ah, da, vrei mai mult, știu ... Eu de ce nu am mai mult, stau cu fundul chiar pe tine, nu oferi nimic ...
Sunt puternic jos dar nu o pot mișca astfel încât să simtă, stă pe mine cu totul, și este și pătura între noi.
- Haide să facem altfel, să vedem dacă sus ai cu ce.
Se dă la o parte și mută pătura făcută pătrățel, mi-o pune pe față și mă încalecă. O simt grea dar forma nu i-o pot simți deloc. Călcâiele ei îmi fixează urechile. Păturica mă împiedică să respir normal.
- Vreau să fiu linsă iubitule, haide, fă-mă mândră de tine, zice ea și se tot trântește cu fundul pe păturică. Firește că nu-i pot face nimic, mă chinui să respir, în momentele când se apasă mai puțin.
O mână îndrăzneață se strecoară pe sub pantaloni, avansează încet. Cuprinde tot, strânge de la bază.
- Crezi că dacă ți-ar lipsi asta, ai mai fi la fel?
Se mută după fața mea pe piept, înlătură păturica cu cealaltă mână, mă privește în ochi, așteaptă răspuns.
- Nu știu, n-am cum să-mi dau seama ...
Îmi ține tot ce am, între degetul mijlociu și degetul mare. Simt restul palmei ei lipit de mine.
- Vreau să zic, nu este mult față de toată persoana.
- Când sunt excitat, am așa gânduri, dar nu cred că ar merge.
- Ce anume? Că pierzi asta? zice scuturându-mă cu mâna.
- Nu, că aș ceda diferența ca să fim mai apropiați, ca să fim la fel.
- Vai, dar sună grozav, de ce să nu meargă? Hai să o facem!
- Mm, nu cred că merge, dacă devenim la fel s-ar putea să nu ne mai plăcem.
Lia meditează serios.
- Și dacă sâmbătă ți s-ar fi întâmplat?
- Ei, dacă se întâmpla, presupun că așa ar fi fost mai bine, dar câtă vreme nu s-a întâmplat, cred că și ele au gândit ca mine, că dacă devenim la fel ...
- Și dacă aș lua eu ce cedezi tu, așa crezi că ar merge? Să am eu asta. Nu am fi la fel ...
- Ar merge doar dacă rămâi femeie, nu-mi plac bărbații.
- Deci doar dacă ar fi ceva temporar, ca un accesoriu ... ha ha ha!
- Mda, vezi, dacă era demontabilă chestia, atunci da ...

Se așază înapoi, de data asta fără păturică.
- Mă poți atinge, prin blugi, îmi pare rău că te-am făcut să te simți prost când am zis că nu simt nimic. Haide, acum chiar vreau să simt, udă-mi pantalonii cu limbuța, hi hi hi.
Se freacă de mine cu fundul și îmi tot lovește nasul, parcă pe el îl caută special. Încerc să o ating cum a spus, și cum vreau și eu, dar se tot mișcă. Cu mâna strecurată acolo mai devreme, mă tot trage în sus și în jos. Cum mă chinui să o ating cu vârful limbii, și mâna ei tot spre un vârf insistă, printr-o asociere bizară îmi vine mai repede decât anticipez. Încerc să o opresc, și nu o mai caut cu limba.
- Lia te rog frumos oprește-te. Nu îmi mai face așa.
Îmi răspunde cu un râs subțire și conștient.
- Hi hi hi, ce s-a întâmplat, îți vine? Foarte bine, asta și vreau, să te eliberez, spune și continuă mișcarea.
- De ce crezi că te-am pus să te întinzi cu limba spre blugii mei? Uite de asta, zice și începe să facă repede din mână, ha ha ha , ce mă distrează!
Mă mișc sub ea, încerc să o întrerup, nu-mi place așa, nu înțelege ce face.
Se așază pe mine mai bine, și se tot amuză continuând.
- Vreau să dai din tine tot iubitule, tot, mă distrează când te descarc, e chiar relaxant ... Haide, fă-mi plăcere, să te văd cum te scurgi ... tot tot ...
Mă încordez, mă scurg, sub mâinile ei nerăbdătoare nu pot bloca nimic, sare peste tot, râde iar ca o adolescentă.
- Ooo, ia uite cum am stropit ... vezi că nu e ceva rău? Am udat peste tot cu el ... hi hi hi, nu a fost bine?
Se dă jos după mine, îmi arată parchetul. Ne ridicăm în picioare. Mă ia în brațe din spate, cu o mână printre picioare mă prinde ferm de ele.
- Iubitule, îmi pare rău dacă ce urmează acum nu o să fie la fel de bine. Eu am să fac tot posibilul să fie cât mai puțin neplăcut.
Vocea ei este serioasă, matură.
- Te iubesc și țin la tine, știu că te și bat, dar o fac că te ador, sunt topită după tine. Însă oricât de mult te plac, nu te pot lăsa să mă disprețuiești. Tu ai vrea asta?
Dau din cap ca nu, sigur că nu vreau asta.
- Eu te-am eliberat că așa am avut chef, dar tu trebuie să faci acum ceva pentru că este absolut necesar.
Mă uit spre ea cu coada ochiului, nu înțeleg ce vrea să spună. Degetele ei se încleștează unde mă ține, Lia mă trage în jos, mă face să mă aplec, mă pune în genunchi.
- Mai important decât orice altceva este să avem o poziție clară unul față de altul. Te-am eliberat aici, pe parchetul meu, unde eu sunt stăpână. Tu trebuie să faci ce doresc, înțelegi ce zic? este vorba de ascultare, nu de altceva.
Mă strânge tare, mă doare. Mă las moale în mâna ei. Îmi împinge fața spre podea.
- Trebuie să previn schimbarea relațiilor dintre noi după momentele când te descarc. Pe jos să fie lună, după aia ești liber.
Nu obiectez, că vorbește serios și continuă să mă țină strâns, nu este momentul. Fac ce dorește, oricum suntem doar noi doi.

- Nu am ce-ți face Vali, am înțeles și realizez oricum că nu-ți place, dar prefer să fiu fermă și să nu-ți placă, decât să fiu blândă și să te scap din mână, orice dar asta nu, nu se poate. Nu te-am luat pentru o vreme, te-am luat pentru totdeauna, altfel decât ținut strâns nu vei fi niciodată, chiar nu vreau să te pierd. Eu nu sunt ca proastele dinaintea mea.

Mă ridic de jos, dezamăgit. De mine nu-i pasă deloc.
- Ți-o tai în somn dacă e cazul, altfel decât ca mine nu există, tu înțelegi? Câtă vreme faci ca mine nu ți se întâmplă nimic. Voi bărbații după ce vă dați drumul, nu mai dați doi bani pe fraiera care v-a terminat, mă contrazici?
Ridic din umeri, ce să contrazic, asta cam așa este.
- Dacă te las să te eliberezi și atât, știu ce gândești după, că m-ai depășit, că ești mai bun, că sunt istorie. Începi să plănuiești să cauți pe alta. Spune că nu am dreptate!
Dau din cap într-o parte, sunt niște nuanțe totuși.
Lia mă cuprinde drăgăstos de mijloc.
- Nu mai bine te pun eu să-mi lingi parchetul, ca să nu-ți vină idei proaste? Ți se pare ție acum că ești mai bun ca mine, că m-ai depășit, sau ceva similar? Ți se pare că ești deasupra mea, că ai învins?
Mda, nu mi se pare că sunt superior.
Mă pupă pe obraz.
- Vezi cum două minute de fermitate salvează o relație de o viață? Am certitudinea că dacă sunt fermă când e cazul, rămânem împreună pentru totdeauna. Ce părere ai? zice și mă prinde iar de jos.
Mă umflă râsul față de argumentul cu prinsul, dar nu pot să nu-i dau dreptate. Înclin din cap.
- Nu contează ce părere ai, hi hi hi, nu schimbă nimic.

La masă stau cam îmbufnat. Este un subiect pe care aș vrea mult să-l deschid, dar la care nu am cuvintele ce trebuie. Că nu pare a înțelege și mă doare ideea de a o răni în vreun fel, cu o exprimare spusă greșit. Trebuie să tot bat pe lângă tufiș, să ocolesc chestiunea mai întâi.
- Vali, dacă ai ceva să-mi spui, păstrează te rog până la Crăciun, atunci te voi asculta cu toată luarea aminte.
Mă las să alunec de pe scaun, pe genunchi, spre ea. Nu o pot ține pentru mine, și-ar face gânduri dacă tac. Mă prind cu mâna de gamba ei, de jos.
- Lia, știi că sunt la picioarele tale oricând ... și că ești tot ce îmi doresc ...
- Dacă îmi mai pui mâna pe picior, zice și îl smulge din mâna mea, te calc pe ea pe ca să ți-o rup ... dar fie, zi ce este acum?
- Nu vreau să te supăr ... dar am nevoie să zic ceva ...
- Dacă nu vrei să mă superi, treci la masă și continui de mâncat.
Încep să-mi curgă lacrimile, este important pentru mine.
- Te rog Lia ...
- Nu mă interesează să aud, vrei să spui ceva despre care nu-mi pasă. Treci pe scaun acum!
Mă întorc dezamăgit.
- Vrei să spui că nu îți place să te eliberez, că te doare emoțional când se întâmplă. Am o veste proastă pentru tine, mă încântă asta, e motivul principal pentru care o fac. Am sesizat din primele dăți oportunitatea. Pentru mine e o cale în plus să te chinui și să mă pun deasupra ta, așadar ce îți fac nu se va schimba vreodată.
Fac ochii mari. Greu nu este de dat seama că nu-mi place și nu vreau, dar m-a citit perfect. Mă doare teribil când o face, nu știu să explic de ce.
- De asemenea nu, nu poți să te rogi de mine că faci altceva în schimb, nu ești în poziția de a alege și nici nu ai cu ce, deja faci tot ce vreau. Și oricum, ce simți când îți fac asta este ceva deosebit, te doare într-un fel care îmi umple inima de bucurie, nu pot renunța la așa ceva. Poate doar pentru o formă și mai eficientă de durere.

Tac posomorât de tot. Lia vorbește întruna despre ce mă necăjește, râde și se bucură de situație, că sufăr și nu pot schimba ceva. Înțeleg că o atrage să mă apese așa, și încep să realizez că nu pot face nimic ... Când mă gândesc că nu am opțiuni și că poate obține orice poftește, se învârte camera cu mine. Nu pot nici măcar să mă rog de ea ...
Mă ridic de la masă și mă simt exact ca o păpușă ținută în sfori.
- Lia ... eu nu pot vorbi pentru mine ...
- Păi nu poți.
- Și tu îmi faci ce îți vine, iar eu nu pot să zic nimic ...
- Este normal.
- Dar nu este corect, unele lucruri mă dor ...
- Ce anume te doare? Lipsa libertății? Trebuie să-mi fi recunoscător pentru asta. Până să mă cunoști pe mine erai liber, dar fericit?
- Fericit nu eram.
- Ei, vezi, ce te doare acum este fericirea, ha ha ha, așa se simte.
- Dar nu pot așa, nu e bine ...
Îmi face brusc mișcarea Aidei de ieri. Îmbrățișez podeaua.
- Este destul. Ai nevoie să fii reglat puțin, prea multă fericire te copleșește repede văd, nu ești obișnuit.
Mă trage după ea în baie, o urmez mai mult târâș. Caută înfrigurată prin încăpere cu privirea, vede pe jos câteva șosete de ale ei, le face ghem, nu vrea să țip.
- Până nu te văd leșinat nu încetez, ca să știi cât durează.
Mă tăvălesc pe jos, scap pe mine, nu încetinește deloc. Mă fac ghem ca un armadillo, nu-mi folosește la nimic, mă trage cu mâna, mă dă roată să mă expună. Cureaua ei subțire, cu atingere meschină, cade întruna.
După ce intru în panică total, mă resetez, pentru niște momente nu mai știu ce este cu mine, mă agăț speriat de ea, am uitat unde mă aflu, cine sunt, ce fac acolo.

- Nu exiști, ești o jucărie, eu te conduc. Tu ești doar o jucărie.
- Când nu asculți, așa pățești. Trebuie să-ți fie frică de mine.

❦❀✾

Doi pumni de apă rece mă dezmeticesc. Lia mă ia în brațe ca pe un copil scăpat de la înec. Sunt terifiat, tremur.
- Nu mai pățești nimic acum Vali, gata ... dacă nu mă asculți ... trebuia să faci ce-ți spun ...
Încă șocat, nu mai știu ce se întâmplă, știu doar că îmi este foarte frică. O strâng în brațe cu spaimă, caut să mă ascund, nici eu nu știu de ce fug.
- Îți este frică, faci ce-ți spun de acum?
Dau din cap speriat.
- Fac orice spui tu, îmi este frică ...

În camera principală încep să-mi revin. Lia stă pe fotoliu, iar mie îmi permite să stau jos lângă ea, în față. Își sprijină tălpile pe mine și privește la televizor. Încep să mă adun. Am vocea mai aproape de normal.
- Lia ... ? ... m-ai ... m-ai bătut tu mai devreme ...
- Sigur că eu te-am bătut, îți revine memoria și o verifici? Altcineva nu mai este aici.
- Nu vreau să ... te supăr, dar ... ce am făcut?
- Ai încercat să ai opțiuni.
- ... Opțiuni?
- Da, vreau ca relația să meargă într-un fel, și tu ai vrut să discutăm asta. Când mai ai păreri, așa pățești.
- Păi stai ... ce am făcut?
- Nu ai acceptat ce vreau să fac eu cu tine, repet, nu ai opțiuni, nu conduci tu.
Nu prea înțeleg ce zice, sunt și amețit puțin, dar totuși.
- Când vreau ceva, doar accepți, nu este greu deloc. Trebuie să gândești că ești ca și o jucărie. Nu e deloc complicat pentru tine.
- Uite, exemplu, întinde-te pe jos, ca un covoraș.

Lia calcă pe mine, după ce mă întind.
- Te poți ridica, observă că nu ești bătut. A fost dificil să faci ce am cerut?
- Nu, a fost foarte simplu.
- Atunci, cunoști acum diferența între a asculta și a nu asculta.
- Și îmbracă-te, vom ieși pe afară.

Mă îmbrac imediat, o aștept în afara dormitorului. Iese în niște haine obișnuite. Îmi întinde mâna și ieșim din casă și bloc ca un cuplu normal.
Ne urcăm în mașină. Nu știu unde mergem. Mă simt puțin ca o jucărie și senzația mă destinde, în general privesc realitatea prin prisme mai dure.

Oprim în centru, parchează. Am mai fost pe aici.
- Vali, mergem să o vedem pe Ioana ... o mai ți minte, da? A întrebat de tine, voia să știe ce mai faci.
Sigur că o mai țin minte, pisica slăbuță care rămăsese blocată în lift, că era prima dată. Mă uit nedumerit, cum adică a întrebat de mine, că ce mai fac?
- I-am spus că poate vedea și singură, te aduc la ea.
Mă uit contrariat.
- Ce nu știi este că pe Ioana o protejez eu, în consecință îți recomand să te porți frumos cu ea.
- Pai și ce vrei să fac ?!
- Ți-am spus că nu a avut niciodată prieten, tu ești primul, trebuie să nu o dezamăgești și să-i fii iubitul ideal deci. Haide, dă-te jos din mașină, te-ai lipit de scaun??
Mă dau, merg spre bar mai mult tras. Ioana este mai mică ca mine, și neexperimentată complet, nu mă simt deloc iubitul ideal pentru ea, de-abia face față Lia să mă țină în linie, care se străduiește mult.

Intrăm înăuntru, Lia mă trage după ea. Apuc să salut cu capul o ospătăriță și sunt dus mai departe de Lia, Ioana nu se vede în salon, trebuie că este prin spate. În încăperea de după bar Ioana stă la o măsuță, îi pune să mănânce cealaltă ospătăriță, aia de o seamă cu mine. Se bucură că mă vede, arată de parcă a stat cu gândul doar la mine, îmi sare în brațe. O prind și eu, îi simt corpul moale și plăpând ca al bișonului unei patroane pentru care am pus cândva camere de supraveghere, la un depozit ce-l avea, este mai mult puf decât carne.
- Îți mulțumesc Lia că ați venit pe aici, voiam să ne vedem ... spune Ioana.
- Vai, dar nu este nimic Ioana, venim oricând, nu stăm departe.
- Știi Vali, Ioana mi-a spus că îi place că ești mare acolo, și i-am spus că te poate avea atunci, știe că nu fac nimic cu tine, suntem foarte apropiate.
Sunt stânjenit de ce a zis, mai este și ospătărița pe acolo, destul că mi-a văzut pantalonii udați de patroana ei data trecută, acum mai aude și asta.
- Da, îmi place, se simte minunat, spune Ioana și mă acoperă cu sărutări pe față, de nu mai văd nimic.
Grozav, zic în gândul meu, asta mică se îndrăgostește de mine, Lia își dă seama ce face?

Dau din mâini să nimeresc un perete ceva, să mă sprijin, Ioana sărită în brațele mele mă trage de cap când mă sărută, și îmi pierd echilibrul.
- Haide Vali, vino încoace, zice Lia și mă duce de mână spre măsuță. Mă reazem de ea, Ioana își descolăcește picioarele din jurul mijlocului meu și stă în fund pe masă. Mă mângâie pe abdomen și mâinile i se duc mai jos imediat, vrea să vadă, pune mâna. Lia o mângâie pe cap.
- Îți promite Lia că nu te dezamăgește niciodată, poți avea încredere. Doar mă cunoști.
- Of, Lia, ești foarte bună cu mine, știu, și îți mulțumesc mult pentru ce faci. Și știi că nu rămân datoare, la mine nu e problemă.
- Nici la mine nu este iubita mea, îmi este natural ce fac.
- Și el?
- El? Ooo.. el este făcut pentru așa ceva, de asta și există, să ne folosească nouă.
Ioana se uită la mine ca o fetiță care primește o jucărie, vie, dar jucărie. Ba nu pentru asta sunt făcut, dar nu mă crede nimeni. Țăranii în timp de pace cred că tancul este pentru adus lemne de la pădure.
- Nu e așa dragule, nu pentru asta ești? Am decis că vei fi iubitul Ioanei, și că o vei face fericită oricând dorește. Ce ține ea în mână este al ei acum, îți dorești ceva mai mult de atât?
Ce dracu' era să zic?
- Ei, sigur, orice spuneți voi.
- Îmi va purta numele, chiar acolo, vreau să scrie pe el că este al meu, al Ioanei.
- Sigur că da Ioana, îl voi duce la Cosmina mâine înainte de prânz, îl va scrie frumos. Cu tuș permanent, desigur.
Am pălit, nu am tatuaje, mi-ar fi plăcut să am dar îmi dau seama că după ce mă răzgândesc nu le mai pot da jos. Nu mă încântă deloc ce au zis, trebuie neapărat să vorbesc cu Lia între patru ochi ...

O senzație cunoscută mă întrerupe din raționament. Aplecată spre el, Ioana mă cuprinde acolo, cu gura. Se apasă puternic, în mod normal nu poate fi luat înăuntru decât puțin din el. Rămân cu gura căscată. Lia mă privește încântată. Îmi dau seama că dacă o întrerup că nu vreau, mi-o fur mai rău ca de dimineață. Lia mă simte și se uită explicit la mine, știe ce gândesc. Îmi face semn cu gura deschisă că e excitată, că îi vine, vrea să mă facă să mă concentrez pe ce se întâmplă, să mă împiedice să blochez simțurile.
Jos Ioana mă strânge din toate părțile, și mă trage mult în interior, doar în vârf nu sunt presat. E de mirare că nu se îneacă, nu are reflex. Mă ține puțin pe loc când ajunge la capăt, și strâmtoarea mă mărește. Mă scoate și mă înghite iar înapoi. Nu are experiență, nu a mai făcut-o, probabil a exersat mișcarea pe jucării. Nu vreau să termin, dar nu-mi dă de ales, sunt strâns și este și insistentă, asta mă face să cedez repede. Încep să vibrez jos, nu sunt încântat.
Mâna Liei mă depărtează de capul Ioanei, doar vârful mai este la ea. Pulsez și o simt cum mă atinge acolo, pe dedesubt. Cu o mână se sprijină de el, mă ține pe loc. Spre sfârșit mă freacă nervoasă, cu o mișcare smucită.

Când Ioana îmi dă drumul, Lia îmi cere să o sărut, mă apropie de gura Ioanei.
- Sărut-o frumos, să vadă că o iubești.
Ne cuprinde în brațe când ne sărutăm și ne ține lipiți. Ioana îmi transferă de la ea și caută înapoi. Nu am tendințe de împotrivire, cum sunt ținut așa aproape de cele două mă las dus chiar ca o jucărie. În mod ciudat mă neliniștesc dacă gândesc să mă opun, găsesc calmare să fiu condus și atât. Ioana se joacă o mulțime cu gura mea.

Rămân fără cuvinte când văd că ospătărița aia de o seamă cu mine a văzut tot, de la depărtare. De ea îmi este parcă mai jenă, doar aveam aceeași vârstă și condiție socială. Ea muncește onest și eu mă țin de alte alea. În mod normal mi-ar fi și de tânăra pisică, dar după ce aranjament se pare că a făcut cu Lia, nu mai este cazul, când au vorbit am rămas cu impresia că m-a cumpărat sau ceva similar. Și din câte o cunosc pe Lia, nu poate fi departe de adevăr. Dacă are atâta premeditare, nu mai este cazul de rușine.

Ioana rămâne să se ocupe de local, este seară și este agitație deja în salon. Cu mine pare că nu mai poate sta, Lia mă trage de mână să plecăm.
- Ei na, vrei să rămâi cu ea acum, mă înșeli? Nu vezi că are treabă, e barul plin, treci acasă.
În mașină mă simt ciudat. Am făcut ce au dorit, dar tot cred că am făcut ceva greșit.
- Lia ... am ... făcut ce trebuie?
- Dacă nu ești bătut, înseamnă că ai făcut ce trebuie. Ești?
- Ei, întreb serios ... știu că sună aiurea.
Lia calcă frâna brusc.
- Nu sună aiurea tâmpitule, dacă nu făceai ce trebuie te călcam în picioare chiar acolo, la atâtica ai scăpat, nici nu ai idee. Vezi că nu vreau să te bat de față cu ea, dar nu este exclus. Știe că uneori este necesar, înțelege că altfel nu obții rezultate.
Din spate se aude claxonând.
- Provine dintr-o familie avută, a fost singură până acum pentru că nu am găsit tipul potrivit pentru ea, nu o interesează soluția secundă. Despre tine am certitudinea că o să mergi pe sârmă când pocnesc din degete, deci ești ce trebuie. Lămurit?
Mașina se pune iar în mișcare.

După o lungă tăcere, aproape de casă, întreb.
- Păi și ce vrei să fac eu pentru ea, nici măcar nu e genul meu?
- Tu? Tu nu faci nimic, că nu ai opțiuni, ai uitat? Te punem noi ce să faci, e suficient să exiști, e tot ce ne interesează. Ți-am mai zis că gândești prea mult.

- Literatură erotică -