- Literatură erotică -

Ziua 21

Nu mă pot mișca, am ochii întredeschiși, sunt treaz dar complet paralizat. Fac eforturi să mă urnesc, fără succes, este ca și cum sunt deconectat de la controlul corpului. Încerc să țip, să mă zbat, nu reușesc. Cu cât mă agit mai tare, cu atât mă trezesc mai mult și realizez mai bine că sunt blocat. Nu visez. În cameră percep o prezență ostilă ce mă pândește din spate, pare conștientă de slăbiciunea ce o am, că nu se dă o clipă spre câmpul meu vizual, stă numai unde nu văd.
Mă enervez în mod natural, cu mine nu merge să te joci de-a vânătorul, e o idee foarte proastă să faci asta. Concentrez imediat toate gândurile spre cum să mă sucesc și să dau piept cu entitatea. Nu am controlul fizicului, dar cel al minții merge. Îmi închipui continuu o întoarcere și o ripostă năprasnică, până la urmă corpul trebuie să ia comanda. Față de bătăușii lași iau neapărat piciorul de pe frână, că de obicei sunt blând. Dar taxez rău când simt încercată manipularea prin iluzia puterii/ autorității, au făcut-o alții înainte, acum cine mai apare cu aceeași schemă plătește pentru toți din urmă, eu de-abia aștept să pice cineva. Nu mă impresionează o stafie care se ascunde vederii și caută să nu dea luptă dreaptă.
Ce este în spatele meu dispare repejor însă, odată ce mă smulg brusc din blocaj, cu mârâieli și zbateri. Mi-a scăpat, n-am prins-o.

- Bună dimineață Vali. Îmi pare rău pentru aseară. Nu am vrut să te bruschez, am greșit.
Sunt încă mâhnit că a fugit fantoma de mai devreme, doar puțin trebuia să dau ochii cu ea ...
- Lia, ce se întâmplă cu noi când dormim?
- Depinde. Sunt suflete care pleacă pe alte tărâmuri și suflete care niciodată nu ies, de ce?
- Cum adică pleacă? În locul lor cine rămâne?
- În locul lor rămâne corpul, firește.
- Pff ... Păi și dacă nu mai poate să intre, dacă ascunde cineva corpul, sau îl încuie?
- Vali, sufletul nu este material și nu poate fi oprit cu lacăte deci, altfel am sta încuiați undeva și am trăi veșnic. Sufletul nu cu încuietori de fier se oprește. Dar ce fel de întrebări sunt astea?
- Ei, eram curios.
- Spuneam că o să încerc să mă controlez mai mult când sunt lângă tine, să nu mai am scăpări ca aseară.
- N-am vrut să te supăr, e vina mea, te-am enervat.
- Nu ai făcut nimic, eu mi-am pierdut cumpătul, până acum nu mi s-a mai întâmplat.
- Lia, mi-a fost foarte frică după ce ai țipat la mine, a fost de parcă erai cu totul altceva ...
În mod bizar pentru contextul conversației, simt deodată nevoia puternică să mă fac mic, lăsându-mă pe genunchi în fața Liei. O fac, mirat.
- Vali, nu știu dacă îți mai pot, sau dacă mai este cazul să ascund, sunt puțin mai mult decât par. Nu ești pregătit să auzi, așa că o voi spune pentru cât ești acum, prietena ta nu este ce pare.

Mă uit la femeia micuță, ștearsă, între două vârste, care îmi îngăduie prietenia ei, și fără de care sar pe geam fără discuții. Cum să nu fie ce pare?
- Ești tot ce îmi doresc, sau îmi voi dori vreodată.
- Sunt și lucruri pe care categoric nu ți le dorești. Ai văzut-o noaptea trecută.
Imaginea scenei de ieri mă face să mă albesc, este proaspătă în minte. Ce s-a întâmplat a fost îngrozitor pentru mine.
- Nu înțeleg, ești aceeași persoană, ceva trebuie să meargă astfel încât să fii cum ești în general. Poate am făcut eu ceva greșit?
- Ai făcut, dar și dacă nu faci ceva, tot nu mi se schimbă natura.
Profit că sunt în genunchi ca să mă rog de ea. Întind palmele spre mâinile ei.
- Lia, spune-mi ce să fac ca să nu se mai întâmple ca aseară.
- Ai încercat să te împotrivești pentru un moment și mișcarea mi-a trezit alte instincte. Tu ce poți face este să te lași pe mâna mea cu orice îți fac. Este cel mai bine. Și oricum, unul dintre aspectele pe care le ai de asimilat este că Inițiatoarea îți posedă viața curentă, la a ta ai renunțat în timpul ceremoniei, cea pe care o ai acum se datorează mie.
- Deci pentru ce ți se întâmplă eu aștept să accepți fără opunere. Ai dreptul să plângi, să te temi, să nu-ți placă. Dar trebuie să fii cu pieptul oferit spre mine permanent. Oricând doresc să pui în mâinile mele suflarea ta, trebuie să o faci. Și te învăț să faci asta cu seninătate și bucurie, este cea mai bună cale.
Tac și ascult. Are dreptate că am renunțat la viața mea în sâmbăta aceea, dar cum sunt încă viu, îmi vine greu să mă las sufocat fără să zic nimic. Însă nu vreau să mai trăiesc ce a fost în ziua precedentă, când a țipat la mine era cu totul altă persoană, parcă se transformase.
- Vom mai face asta și în timp vei învăța să-ți predai sufletul mie, ușor și natural, fără împotrivirile de acum. Nu poți de la început, de aceea te voi lua încet. Ridică-te, lecția de astăzi s-a terminat.

Mă ridic, cu sentimente amestecate. Am încredere să pun în mâinile ei ce dorește, dar corpul are altă părere, aspectul fizic nu-l pot nega, instinctul de conservare este un zeu puternic. Presupun că sunt mai slab față de cât mă cred, câtă vreme nu pot face chiar orice vreau? Să aleg să sar a fost simplu, să mă sfârșesc cuminte sub mâinile ei nu părea deloc la fel de ușor, aseară. Senzația de sufocare e cumplită.

Îmi doresc mult de tot să o mulțumesc, în timp ce o urmez spre bucătărie. Îi admir corpul subțire cum pășește încet, parcă plutind, și mă agit în spatele ei ca un fluture atras de lumină. Poartă o fustă diafană, până aproape de pământ, și i se ghicește linia fundului sub ea, odată cu tălpile ce se zăresc fracțiuni de moment, când le ridică de pe podea. Îmi vine să o rog să mă lase acolo, la nivelul lor, dar are nevoie de la mine de mai mult decât de a-i sta la picioare, trebuie să-i stau la dispoziție cu totul, și aseară am văzut că nu este așa ușor.

- Am să mă străduiesc mai tare Lia, să îmbrățișez voința ta, îmi pare rău pentru ieri, înțeleg că te dezamăgesc.
- Nu mă dezamăgești, ești așa cum este firesc să fii, eu nu resping realitatea. Te voi transforma, ți-am spus că este ceva de durată. Știi că ești cel mai important proiect al meu de până acum?
- Nu, ce proiect sunt?
- Am mai avut câteva încercări înainte, mai mult probe. Atunci nu am vrut să obțin ceva, nu aveam oricum materialul care trebuie. Eu și prietenele mele ne ocupăm și cu lucruri despre care lumea nu știe că există, suntem un cerc destul de ... exclusiv. La ora actuală nu cunoaștem pe nimeni cu interese similare. Și nici nu credem că sunt, în orice caz. Despre ce facem nu există documentație. Dacă totul merge bine, cândva vei scrie o carte despre asta, dar nu acum, îți vom spune noi când.
- Nu știu ce să zic, trebuie să zic ceva?
- Nu, ți-am spus doar ca să știi.

Nu sunt curios peste o limită, și ce a destăinuit pare serios, nu vreau să mă fac de râs cu întrebări puerile deci. Presupun că lucrează la ceva chiar important, și pentru că am un loc central în asta, voi adopta o atitudine discretă față de lucrurile ce sunt de aflat.
Mă uit la ea cum mănâncă, avem niște copane de găină. Rupe și trage în același timp, fără grabă, carnea de pe os. Este chiar sexy cum o face. Mă gândesc cum ar fi dacă eram și eu cât un copan, și mă mânca tot așa de încet. Din afară ar fi fost la fel de grozav cred. Probabil așa este și când mă sufocă, dar din interior este groaznic. Dar poate că sunt și eu sălbatic, și nu știu să mă joc. Am mai avut prietene, dar nu la fel, nu erau bune de nimic. Nu am experiență cu tipe ca Lia, e unică pentru mine.

- De unde sunt copanele? Nu te-am văzut prăjind, și astea nu sunt de cumpărat, că sunt proaspete?
- Ai văzut în magazine fripturi vechi?
- Vreau să zic, sunt făcute acum.
- Doamna Maria mi le-a dat azi de dimineață, până să te trezești.
- Vecina care a auzit când mă băteai?
- Nu, aceea e doamna Mariana. Doamna Maria este doamna de la magazin.
- Aha. Are rude la țară, asta nu e găină normală.
- Ha ha ha, te pricepi și la găini acum? Cum este o găină normală?
- Alea de țară sunt mai slabe și mai tari, pe aici ce se vinde este moale și umflat bine, ăsta e normalul zonei. Găina nu e de la noi.
- Îți las ție copanul ăsta dacă spui ce a fost, găină sau cocoș?
Mă uit la copan, cocoșii sunt mai mari, dar diferența e mică în tigaie, te poți păcăli.
- Lia, cocoșii se bat între ei, excepție dacă sunt castrați, dar lumea nu mai crește claponi, deși e simplă operația. Suntem în iunie și copanul provine de la o pasăre adultă, nu taie nimeni cocoșul principal în mijlocul verii, și nici cu altul nu stă cineva să se chinuie să-l crească separat, ca să-l taie și să-l trimită la București, păsările trebuie să fi fost găini toate.
Lia îmi pune copanul în farfurie.
- Ce, așa e?
- Habar n-am, izbucnește râzând, dar nu mai mănânc, îl poți avea, domnu' detectiv.

❧❃✿

După ce termin masa Lia mă cheamă în dormitor. Pe pat a scos niște haine. Îmi face semn cu capul să trec în ele. Mă apropii ușor, am mâinile dezlegate, nu vreau să o întărât. Iau hainele și le trag spre capătul opus al patului. Mă dezbrac. Din pantaloni se revarsă, mare.
Se apropie de mine încet.
Duc imediat mâinile la spate. Un deget cu o unghie ascuțită se trage în lung, acolo jos.
- Dacă ... aș vrea să văd ce gust are ... ai prefera să-l tai întâi, sau nu?
Transpir rece.
- Aș prefera la fel cu ce vrei tu ...
- Și cum crezi că ar fi acel fel?
- Ai vrea ce m-ar chinui mai mult, deci atașat cred?
- Nu blegule, nu vreau să te chinui, încerc să fac altceva cu tine dar îți este greu să vezi. Ești confuz, dar măcar ai prins spiritul care trebuie, că să te oferi. Îmbracă-te, mergem.
Îmi este frică de ea, după scena de aseară nu vreau să-i mai văd latura întunecată, mai bine fac ce dorește. Când m-a aruncat jos după pat mi-a fost clar că am de a face cu o forță nenaturală pe care nu o pot învinge. Am partea mea de experiență în tâmpenii nu chiar ortodoxe, ce are ea este peste nivelul meu.

- Unde mergem? zic în drum spre mașină.
- Ieri am făcut o greșeală, nu este doar de la tine. Am să cer părerea cuiva, acolo mergem.

✿❀❃

Ajungem chiar aproape de centru, urcă pe trotuar și parchează în fața unor geamuri mari, cu draperii, nu văd ce este în spatele lor. Intrăm.
Văd o scară care duce la etaj, trecem pe sub ea, prin stânga. Lia deschide o ușă masivă de lemn, spre o încăpere chiar mare. Arată ca o cameră de avocat, nu că am fost printr-una, dar sunt numai cărți, piele și mobilier scump. În dreapta văd o canapea, pusă în lung, într-o parte.
La biroul din capăt, pe un scaun ce se rotește, de mărimea unui fotoliu, stă o tipă cu față lată, albă. Cred că a fost sâmbăta trecută la ceremonie, nu le-am reținut bine chipurile că erau multe, și fără măști au stat scurt timp, dar pe ea parcă o recunosc după statură, e mai lată ca mine, și asta fără să fie grasă, se reține ușor, că nu întâlnesc zilnic așa.
Ea trebuie să fie, îmi aduc aminte acum, după piept, când m-au strâns în brațe și m-au felicitat, la urmă, a fost un moment puțin stânjenitor cu una dintre ele, că nu ajungeam să ne pupăm bine pe obraji din cauza sânilor, a fost necesar să ne dăm mai departe și să ne înclinăm puțin.

- Bună Irina.
- Bună Lia.
Prietena mea se așază pe scaun. Rămân stingher în picioare.
- Am venit că am o problemă, aceea. Nu știu sigur ce trebuie să fac, să văd ce zici și tu.
- Să aud întâi cum s-a întâmplat, este relevant.
Cele două se uită la mine. Cu mâna întinsă, Irina mă poftește să mă culc pe canapea. Realizez că trebuie să mă întind ca pe pat, las adidașii la capăt și mă așez culcat.
- Mâinile pe lângă corp, ochii închiși, indiferent ce simți, nu deschizi ochii și nu te miști până nu spun, da?
Încerc să mă închid în universul mic, al ochilor închiși. Îmi ia câteva minute să mă obișnuiesc. Din cauza mâinilor întinse pe lângă corp mă simt cam deconectat, de la un moment dat.
Pe față mă gâdilă ceva, brusc. Se simte ca pămătufurile alea multicolore de șters praful. Nu deschid ochii, m-am obișnuit deja cu noua stare.
Canapeaua este destul de lată, cineva se așază pe marginea ei, în drept cu mijlocul meu. Trebuie să fie Irina.
- Ce ți-a făcut Lia aseară?
- Mi-a cerut să mă sting în fața ei.
- Cum adică să te stingi, ce îți făcea?
- Mi-a lipit peste gură un leucoplast, și mi-a înfundat nările cu două tampoane. A spus că ea îmi este stăpână și vrea să vadă cum îmi pierd cunoștința.
- Și ce s-a întâmplat?
- M-a ținut așa până am leșinat, eram legat la mâini, stătea peste mine. Când m-am trezit a spus că să-mi bag bine în cap că îmi poate face orice dorește. Și eu am rugat-o să-i fie milă de mine, a fost foarte chinuitor ce am simțit.
- Și?
- Și ea a spus că nu este decât o joacă, că nu e nimic serios. Și m-am plâns că a fost îngrozitor.
- Și și-a pierdut cumpătul?
- Da, m-a aruncat jos de pe pat și a spus că dacă vreau, îmi arată ea ce este îngrozitor. Partea ei de cameră se întunecase, și nu mai puteam respira, nu mai simțeam nimic, nu mai auzeam, și vedeam mai mult negru.
- Da, e suficient.
Simt o mână pusă peste pieptul meu.
- Ce i-ai explicat Lia, știe?
- Foarte puțin.
- Vali, prietena ta are ... niște particularități. O consult de mulți ani. Sunt psiholog, în caz că nu îți dai seama. A primit de la mine o serie de indicații de urmat, pe care văd că nu le-a respectat în mod deosebit. Una dintre ele este să-și lase iubitul în compania prietenelor ei. În termeni de specialitate manifestă o tulburare disociativă de personalitate, de care este conștientă. Adică are dublă personalitate, că să mă exprim pe înțelesul tău. Din păcate latura ei recesivă include fenomenul de gelozie morbidă. Fără tratament, tulburarea ei ar duce la uciderea partenerului, este motivul principal al crimelor din dragoste. În mod normal categoria asta de afecțiuni se tratează cu regim medicamentos și terapie cognitivă. În cazul ei, pentru că este profund conștientă de ea și de aspectele personalității ei, am decis să încercăm o variantă alternativă de abordare. Imaginează-ți că în sufletul ei sunt doi lupi, unul alb și unul negru, ce se luptă. Care din ei crezi că va pierde?
- Cel alb probabil? Ăla negru trebuie să fie cel rău, cred.
- Nu, va pierde cel pe care îl hrănește cel mai puțin. Cu cât te ține mai mult pentru ea, cu atât își hrănește gelozia mai tare. Faptul că încearcă să te sufoce nu este întâmplător, vrea să te conțină doar pentru ea. Pe principiul că dacă respiri, nu ești doar acolo, doar al ei. Eu am avut discuția asta cu Lia de foarte multă vreme, îți găsești un iubit și îl împarți imediat, nu te lipești de el. Până nu se îndepărtează suficient de personalitatea ei secundară, cea cu gelozia morbidă, nu este în siguranță să aibă iubiți. Nici pentru ea, nici pentru ei.
- Înțeleg, acum că spuneți ... m-a împărțit de la început cu altele, nu eram sigur de ce.
- Cu cine te-a împărțit?
- Cu Mihaela, o fată de la pescărie ...
- O cunosc, plătește Lia pentru ea să mă ocup din când în când, nu este deloc ce am recomandat, dar întâi continuă. Cine a mai fost?
- Un grup de colege de la jobul ei, cred, după discuții, vorbeau subiecte corporatiste.
- Cum adică "un grup", și cum adică "crezi", tu nu le-ai văzut?
- Eram legat la ochi.
- Legat la ochi? Aha ... o dată presupun. Și altcineva?
- Ioana, o prietenă de-a lui Lia.
- Aia slăbuță și tânără?
- Da. Și altcineva nu știu dacă se pune, că doar ne-am atins, prietena ei, Cami.
- Erai cu ea deci, și pe Cami o cunosc, Lia te-a dus acolo. Atât?
- Păi da. A ... și cu Cosmina am stat puțin, dar voia altceva.
- Lia? Asta ți-am recomandat eu să faci? Legat la ochi? Mihaela?? Cami ??? Cosmina ???? Și nici Ioana nu este cine știe ce alegere, o știi prea bine. Ce ți-am spus eu să cauți?
- Să caut tipe care îl pot fura, care pot avea o relație cu el. Ai zis să-l dau, că dacă îl țin o să fac cum am mai făcut.
- Păi și tu ce faci? Cine e amenințarea ta, Mihaela? La Ioana nici nu s-ar uita, se vede pe el că umblă după femei mari. De la Cosmina cred că a rupt ușa când a scăpat. Și Cami e ca tine, nu face nimic. Mai e și departe. Iar alea de la muncă? nici nu le-a văzut, cum anume să se întâmple ceva? Vezi ce te apucasei să faci aseară ... Cristina nu o să te scape la nesfârșit, îți zic.
- Știu Irina dar ... acesta este altceva, pe el îl vreau. E diferit, nu știu dacă poți înțelege, pe el chiar îl vreau.
- Uiți că am fost cumpănă în consiliu?
- Off, nu, nu am cum să uit. Irina, pe el nu vreau să-l pierd. Ție îți este ușor să vorbești, când nu ești implicată e altceva.
- Mie îmi este ușor să vorbesc știind că sunt liberă, și că voi fi și mâine. Asta ar trebui să ai în cap permanent.

Lia își schimbă brusc vocea.
- Bine, de asta am venit, spune-mi ce trebuie să fac.
- Îl trimiți în preajma altora, a celor care te cunosc. Să treacă pe la toate. Pe cele pe care le știu o să le anunț chiar eu de ce se întâmplă, să pună monopol pe el, că tu nu ești pregătită să ai pe cineva. Sunt convinsă că nu-l mănâncă niciuna, și dacă nu mai ajunge pe mâna la d-alde Cosmina, nu fuge de acasă, tot la tine vine. Pe Hanna o anunț eu, ca și pe grupul nostru. Îți place sau nu, trebuie să știe toată lumea de problemă.
- Nu îmi este jenă, asta e situația, îmi recunosc deficiența, spune-le, am nevoie de ajutorul tuturor.
- Pe cine mai ai?
- Pe fetele de la coafor.
- E bine și așa, încearcă să-l pierzi pe acolo în mod regulat. Până nu renunți la el, nu îl poți avea în mod sănătos, o să fie o iubire bolnavă cu deznodământ știut. N-am ce-ți face mai mult. Când îl ții, îți înrăutățești situația.
- Doamna Irina? Nu vă supărați ... dar eu n-am înțeles ... eu o iubesc pe Lia ... să înțeleg că ... că ar trebui să mă țin departe de ea? că ... îi face rău dacă este cu mine?
- Tu poți să te duci și pe Lună, că nu te îndepărtezi un centimetru de ea, este obsedată de tine, și obsesia ei nu te avantajează, ai văzut aseară. Nu tu trebuie să te oprești de la ea, ci ea trebuie să-ți "dea drumul". Asta nu înseamnă că trebuie să te iubească mai puțin, deși probabil așa înțelege, este o parte din problemă asta. Ea te vrea doar pentru ea, într-un fel distructiv. Nu pricep de ce trebuie să-ți explic cu amănuntul, ești bărbat, tu nu ai văzut semne de alarmă la ea până acum? Nu pari a fi la prima femeie, celelalte cum au fost?
- Ei, nu erau așa, dar mie îmi place cum este Lia.
- Îți place până te trezești într-o dimineață că nu te mai trezești. Bine, tu ai vrut să sari pe gem, deci na, nu e relevant ce zic. Nici tu nu ești departe de Lia cu niște chestii, dar măcar vă potriviți.
Ridic din umeri. Lia nu are nimic, e cum ar trebui să fie toate. Și eu la fel. Psihologii mai pun de la ei, să le meargă vânzarea. Nu mă prostesc ăștia pe mine.
- Am înțeles eu Vali, nu e prima dată când vorbesc cu Irina subiectul. Are dreptate cu tot ce a zis, rațional o știu foarte bine, dar intervine și a doua mea latură, cea de care nu pot să nu ascult, că este tot parte din mine. Mi se pare că fără ea înseamnă să fiu rece și fără sentimente, încerc să separ lucrurile dar este dificil. Trebuie să te las să stai pe lângă altele și să accept că nu ești doar al meu. Când ți-am spus la început că și pe tine te-aș băga la cuptor, că nici nu e greu, nu am spus-o ca glumă, sunt vinovată, da. Nu știu cum ai luat-o tu. Am gânduri că te-aș mânca, să exiști doar în mine, să fii doar al meu. Știu că nu e normal ce zic, dar asta este, nu suntem perfecți niciunii. Pentru mine nu e ceva rău să posed pe cineva, dar înțeleg că în situația mea dorința depășește repede limitele acceptabile. Pentru asta și lucrez la problemă cu Irina, mă ajută de mulți ani, am fost într-o stare mult mai rea decât sunt acum.

✾❀✿

Nu cred o iotă din toată povestea. Pe drum spre casă tăcem. Lia e o fată grozavă. M-a chinuit rău ieri, dar ce să zic, mă iubește, asta e cel mai important.
- Lia, dacă nu erau constrângerile fizicului, nu ziceam nimic nici dacă mă mâncai bucățică cu bucățică, eu te plac mult.
- Taci din gură blegule, gândești cu capu' din pantaloni, și îmi hrănești latura pe care vreau să o elimin, înainte să te elimine ea pe tine. Vezi că psihologii nu pun de la ei, am probleme reale. Ăia de dinaintea ta ar fi de acord cu mine.
- Eu cred că dacă sunt cuminte și fac orice vrei tu, nu îmi faci rău. Anteriorii erau așa?
- La început au fost cuminți, când au ridicat capul a început dansul.
Nu mă interesează să mă lupt cu femei, am mai spus asta, tancul nu trage în copii. Deși admit, aseară situația a fost invers, Lia este puțin mai mult decât bistabilă sau cum a zis psihologa. Nu este o forță pe care să o înfrunt, am văzut, dar nu e problemă, nu voi mai face greșeala asta a doua oară.
- Norocul tău că am prietene care mă susțin, mă vor ajuta, te voi da pe mâna lor și am să încerc să mă împac cu asta. Știu că nu îți vor face ceva rău. Fără ele ți-aș face eu, am o vârstă, mă cunosc deja.
- Pot să fiu puțin băgăcios și să zic ceva?
- Poți.
- Ție îți și place să mă oferi, nu este doar o cale spre vindecare. De fiecare dată când s-a întâmplat, ai părut satisfăcută ...
- Mă urăsc pentru ce sunt, pentru firea mea dublă. Când te-am dat Mihaelei prima data am plâns continuu cât ai lipsit. Mi se părea nedrept că ea te poate avea înaintea mea, chiar dacă ne-am cunoscut doar de trei zile, și oricum, eu fizic nu te puteam avea. Nu te pot avea. Altei părți din mine nu-i pasă de dramă, este partea care te-a dat, care te dă. Dar de suferit am suferit oricum. Și sufăr, cam de fiecare dată. Încerc să mă rănesc singură când o fac, când te dau, caut să te umilesc ca să rănesc partea care mă face să te aștept plângând. Partea care mă face să mor de dorință să te transform în ceva doar al meu, ceva neanimat. Nu te avantajează acea parte, și nu este singura pe care o am.
Ascult ce zice, și mă gândesc. O să vedem despre asta, în privința femeilor am cheile mele, dar cu ele tot timpul intervin ultimele. O să le chem după ce toate celelalte au făcut mișcările de care spun, până atunci le las pe ele să mute.

- Literatură erotică -