- Literatură erotică -

Pagina următoare

Ziua 23

Sunt luat în brațe ... vai! cât îmi doresc să mă sărute ... mâinile ei m-au cuprins de mijloc ... mă trag spre ea. Încerc să o ajung, vreau atât de mult să ne atingem ... să ne pupăm ... îmi lipsește vocea pentru a-i spune ceva ... nu pot exprima ... doar gândesc ... sărută-mă, sărută-mă te rog ...


Devin conștient. A, sunt în pat, mă trezesc. Am visat frumos doar. Bine că nu m-a iubit prea mult, când o femeie mă place în vis, înseamnă că voi lăsa impresie proastă cuiva în realitate. Astăzi trebuie să fiu puțin mai atent deci. He he, am un sistem mai bun ca ăla cu alerte naționale, al meu vede în viitor.


- S-a întâmplat ceva Vali?
- Am visat că eram luat în brațe, dar nu puteam vorbi. Îmi doream atât de mult să mă sărute ...
- Ha ha, și te-ai trezit înainte să o facă?
- Da ... hei! acum pot vorbi normal!
- Nu vrei să te pupi cu mine, ca continuare a visului?
- Cu tine sunt fericit dacă-mi dai voie să-ți sărut picioarele ... nu mă gândesc mai sus.
- Îți dau, ia să te văd.


Mă salt pe o mână ca să mă ridic din așternut, și sar prin răsucire lângă marginea patului, cad în poziția ghemuit, mă las pe genunchi. Lia scoate din cearceaf vârful piciorului drept, mă apropii cu mâinile, încet.
- Încerci să mă faci să te bat mai puțin, de mi te tot pui așa la picioare? Sau îți era frică că te mușc iar?
- Nici una, nici alta. Îmi place poziția asta față de tine. Pare un lucru natural.
- Pentru un tip atât de detașat de chestiuni mundane cum ești tu, nu este deloc natural că vrei să-ți predai libertatea pe tavă cuiva. Dai mereu impresia că independența e tot ce prețuiești, și totuși mori de dorință să o lași la picioarele mele. Suntem căsătoriți, nu mai trebuie să mă curtezi.
- Și ce dacă, zic eu frecându-mă cu obrazul de piciorul ei. Pentru alegerile mele nu mă judecă nimeni. Pot să mă lungesc în fața tălpilor tale toată viața, nu o să-mi ceară cineva socoteală.
- Mi se pare mai practic să te lungești în fața fundului meu, de la o vârstă apreciem mai mult un scaun umblător ca un covor pupăcios. Haide, ia du-mă până la bucătărie.


Mergem prin apartament ca fata săracului pornită pe țap spre curțile boierești, nici călare, nici pe jos. Vom mânca, fac curse de la frigider la chiuvetă, la dulap, la masă, la aragaz. Îmi place să o duc în spate. Lia înseamnă foarte mult pentru mine ...


- Sunt convinsă că vrei să stau pe tine cât mănânc, dar vreau să dai impresia pentru cinci minute că ești altceva decât perna de sub fundul meu. Ia loc la masă.
- Astăzi o să te întâlnești cu Hanna, este o colegă de la mine de la serviciu. I-am povestit de tine și vrea să te cunoască. Spre deosebire de grupul de prietene ce te-a acceptat printre noi, cercul de la muncă nu este la fel de unit, acolo nu toată lumea place pe toată lumea. Hanna este o astfel de persoană, cu puține prietenii formate. Vreau să o întâlnești dacă a dorit asta și să stați de vorbă, cu ea mă înțeleg foarte bine. Crezi că e complicat?
Mă gândesc. În spatele unei simple cerințe - "vă vedeți", "stați de vorbă", pot fi o mulțime de ramificații. De unde știu eu ce vrea tipa asta de fapt, și dacă nu avem nici o treabă unii cu alții? poate fi o întâlnire foarte ciudată ... Chibzuiesc serios dacă "e complicat" sau nu ...
- Bun, dacă n-ai nimic de zis înseamnă că totul este limpede. Uite, am să te ajut puțin chiar, treci încoace.
Mă dezbracă în dormitor și trage pe mine haine de stradă. Nu omite să-mi dea o palmă peste câtamai băiatul care intră cu greu în blugi. De asta iubesc eu tricourile cu poale mari.
- Unde ne-am întâlnit noi, zice, și ușa în spatele meu face tranc!
Încep să-mi ambalez creierul. Nu tu detalii, nu tu nimic. N-am nici bani la mine, dacă îmi trebuie? Eh, dacă eram în zona mea făceam rost imediat de la cunoscuți. Și de unde știe când ajung? n-a zis nici o oră de întâlnire ... Poate o anunță că am plecat ? ... Femeile astea încep să gândească mai mult ca mine ...

❃✾

Mă plimb cu mâinile la spate ca un guguștiuc, în fața centrului comercial. Nu am nici cea mai vagă idee pe cine aștept. Dar și la întâlnirile pe nevăzute îți cam dai seama când te-ai găsit cu cealaltă persoană. O siluetă mlădioasă se îndreaptă spre mine. Ea trebuie să fie. Și este chiar sprintenă în mișcări.
- Bună Vali, eu sunt Hanna, pe mine mă așteptai.
- Sărut mâna, da, presupun că pe dumneavoastră?
- Eu știam cum arăți, mi-a arătat Lia poze. Haide să mergem înăuntru, să luăm loc undeva. Servim o cafea, nu trebuie să plătim, am relații aici.

❁✾✿

Privesc peste balustradă în jos, de la măsuță. O mulțime de cumpărători duminica. Iese lumea la promenadă. Îmi privesc și interlocutoarea, arată bine, dar este ușor de văzut de ce are integrare scăzută în colectiv, are altă fizionomie. Grupurile te resping dacă nu semeni cu ele. Dar mie îmi place, îi studiez detaliile feței în timp ce vorbește cu ospătărița. Și îmbrăcămintea e altfel, dar nu pot să-mi dau seama ce.


- Lia mi-a povestit despre tine și am dorit să te cunosc. Știi, cu ea mă înțeleg bine la job.
Dau și eu din cap că da, să fac prezență.
- Tu acum lucrezi?
- Nu, nu fac asta mereu.
- Păi cum se poate?
- Iau contracte când am nevoie, nu am carieră.
- Și nu ai fost curios să începi una?
- Sigur că am fost, la început. Cel mai departe am ajuns coordonator logistic, înainte să termin studiile. Nu era cine știe ce, administram un parc auto mic, vreo 50 de autoutilitare. Dar când am terminat facultatea, eram retras demult din mirajul carierei. Nu este pentru toți.
- Ce anume ai studiat?
- Științe economice, am două licențe în asta, una în marketing, una în management. Prima nu are legătură cu vânzarea efectivă după cum crede toată lumea, este o formă specializată de management, e altceva.
- Dar Lia mi-a spus că lucrezi în construcții?
- Acum da, pentru mine este cel mai rentabil domeniu la ora actuală. Deși pare simplă, după facultate mi-au trebuit câțiva ani să-mi dau seama că este varianta cea mai bună pentru mine.


Pe masă sosesc un fel de prăjituri în pahare cu picior.
- Ei, ce cafele neobișnuite, zic și eu zâmbind ca și cum văd pentru prima dată așa ceva.
- Îmi plac dulciurile, și am presupus că și ție ...
- Da, sunt binevenite, mulțumesc frumos.
- Mai spune-mi despre ce făceai când erai coordonator te rog. Ce trebuia să faci de fapt?
Zâmbesc, un zâmbet mare cât măsuța la care servim.
- Să fac? Nu trebuia să fac aproape nimic. Erau 50 de șoferi care livrau singuri în jumătate de țară. Eu trebuia să mă asigur că se va livra conform planului. Rutele erau la mine, marfa era la mine, reclamațiile erau la mine, reparațiile, angajările, motorina, relația cu autoritățile statului - ITP, RCA, radieri, înmatriculări, roviniete. Tot ce ținea de livrări, marfă și parcul auto, totul avea un singur responsabil. Mă ajuta mult un sistem informatic, știam și în ce mână se găsește un colet într-un moment dat, că se scanau și la primire și la predare. În zilele de vârf livram jumătate de milion de articole pe zi, livram chestii mici, și unele foarte scumpe, un pachet cât o cutie de pantofi putea costa cât o garsonieră de la periferie. Să răspund la 30 de solicitări pe mail îmi lua două ore, cu tot cu rezolvare. Pentru cele câteva mii de puncte în care livram, 30 de reclamații pe zi erau un scor bun. Mai era și situația facturilor roșii, care nu prea se întorceau, degeaba livrezi corect dacă nu ai dovada de la client că ai livrat, nu poți cere banii ulterior, erau deci și câteva treburi strict administrative, pe lângă logistica propriu-zisă. Dar totul îl rezolvam de la calculator.
- A, dacă te înțelegi bine cu computerele, de asta te-ai plăcut cu Lia, acum înțeleg.
- Ei, nu este așa complicat. Urmez instrucțiunile, sunt intuitive.
- Te pot întreba ce planuri de viitor ai?
- Viitorul apropiat sau cel îndepărtat?
- Ambele te rog.
- Pentru viitorul apropiat nu plănuiesc nimic special, trag de timp ca să învăț lucruri. De fapt, să le pun la punct, că pe majoritatea le cunosc. De la un moment dat voi vrea să transform în bani ce am învățat, dar nu asta mă preocupă acum.
- Și cum vezi transformarea în bani?
- Ei, asta este simplu, când ai expertiză viabilă monetizarea devine o formalitate, important este să ai cunoștințele care trebuie.


- Mă poți însoți la cumpărături astăzi? Am dorit să îl cunosc doar așa, la o discuție, pe băiatul Liei, dar vreau să vizitez câteva magazine și parcă nu as face-o singură. Te deranjează?
- Cum să mă deranjeze, vă însoțesc cu plăcere, sigur că da.
- Presupun că te întrebi de ce am dorit să vorbim. Știi, o bună amică de-a mea a sunat să întrebe dacă pot găsi un job prietenului Liei. Să nu te superi pe mine, dar se pare că voi vă potriviți chiar bine, nici ei nu-i place să vină prea des pe la serviciu. Ție îți voi oferi un job de asistent administrativ, vei îndeplini sarcini preponderent fizice, când se întâmplă să ne trebuiască. Te vei descurca, ți se potrivește, și chiar căutam să avem un băiat la dispoziție.

Hanna își strecoară mâna pe sub a mea, plecăm. Încerc să merg degajat dar probabil stau încordat ca un băț. Nu o cunosc și nu vreau să fac impresie proastă. S-a arătat prietenoasă cu mine, dar mi-a atribuit un contract fără să mă întrebe dacă vreau, și acum mă ține de braț cu familiaritate. Nu știu ce să cred, în chestiuni sociale nu sunt prea experimentat.
- Am să încerc să te prezint săptămâna asta doamnei Doina, este cea care va aproba venirea ta, dar va fi doar o formalitate, lucrezi pentru noi de acum. Nu-ți face probleme, nu te solicităm permanent, o vom face de fapt doar când dorim să o mai vedem pe Lia pe la noi, nu va lăsa să se întâmple să vii fără ea. Nici nu ai idee cât de protectivă este față de lucrurile ce îi aparțin.


Încep să mă întreb ce o fi lucrând Lia, de profesează fără să vină la serviciu. Despre cât de posesivă este am cam realizat, de când a spus că e ultima femeie pe care o să o am în viață. Planul de acțiune dictat de Irina trebuie să-i vină chiar greu, are multă voință să-l accepte. Eu am fost tot timpul "indisciplinat", am făcut mereu ce mi-a plăcut, nu ce "era necesar". Și încă "mă joc", și fac eforturi permanent să nu iau lucrurile în serios. Săraca Lia trebuie să meargă exact pe calea cealaltă, îmi pare rău pentru ea. Aș fi vrut să fie liberă ca mine ...


- Ce-ți place să faci de obicei Vali? Ai o activitate favorită?
- Mă ocup cu mai multe lucruri, depinde de timp, de perioadă, le abordez pe rând. Dar una dintre cele mai frumoase activități sunt excursiile, ies din când în când în natură, cu cortul. Pentru mine o parte importantă este drumul, mă duc cu bicicleta, în limita a o sută de kilometri pe zi. Știu că este încet, dar deplasarea e de agrement, nu de concurs. Și car și o mulțime de lucruri, pe durata excursiei vreau să nu-mi lipsească nimic.
- Dar o sută de kilometri pe zi nu este deloc puțin.
- La curse distanța se face în două ore, în pluton. Eu o acopăr în șapte, este încet. Îmi pare rău doamna Hanna, nu vă pot spune lucruri mai interesante, știu că alții se duc în diverse țări în excursii, nu cu cortul pe lângă București, dar eu asta fac.
Hanna se oprește și se întoarce spre mine zâmbind. Are ochii frumoși, dar prea îndrăzneți ca să mă simt în largul meu când mă privește. Mă lipește de o mașină, tot vorbind am ajuns în parcare, și vine în fața mea.
- Ești un băiat bun, dar foarte neexperimentat cu femeile. De ce crezi că este neinteresant ce faci?
Îi simt suflarea, și mirosul ei, de cafea cu prăjituri. Încerc să nu mă mișc deloc, este chiar lângă mine. Cineva ca ea nu poate fi interesată de ce caut eu prin boscheții din lunca râurilor, în zonele de deal.
- Păi ... doamnele preferă comoditatea, confortul. Expedițiile mele nu sunt atractive pentru cele ca dumneavoastră ...
Stă cu fața atât de aproape încât îmi dă impresia că urmează să mă sărute. Și îmi doresc atât de mult să o facă ... sunt într-o stare de încordare neobișnuită, sărutul ar întrerupe-o. Doamna Hanna ... sărutați-mă vă rog ...
- Nu toate femeile sunt la fel Vali. Cândva am participat la maratoane, alergam unul întreg, ai idee cât înseamnă asta?
Scutur din cap ușor, nu am nici cea mai vagă idee. Cu ea în imediata mea apropiere nu îndrăznesc să gândesc prea mult.
- Este puțin peste 40 de kilometri. O să spui că doar voi băieții alergați?
Mă înmoi imediat, de tot.
- Doamna Hanna, eu nu pot alerga nici 500 de metri, am încercat. Pe bicicletă da, pe jos nu se poate.
Este venită lângă mine într-atât încât îmi vine să îi zic pur și simplu "vă rog frumos să mă sărutați", dar nu îndrăznesc, mi-e rușine, nu îi pot spune așa ceva. Doamne, vă rog, atingeți-mă într-un fel ...
Se lipește de mine și mă simt de parcă mi s-au ridicat toate greutățile de pe suflet. Of, doamna Hanna, pentru asta o să accept orice veți dori ...
- Uite Vali, știu că Lia este prietena ta, și nu-ți cer să facem nimic, mi-ar plăcea să fim prieteni doar, ce spui?
- O să fim orice doriți dumneavoastră doamna Hanna, sigur că da.
Hanna îmi așază o șuviță imaginară, port părul foarte scurt.
- Doresc să conversăm din când în când și să mă consideri prietenă, atât. Ești tânăr, nu sunt interesată să-ți fac nimic. Ai spus că mă poți însoți la cumpărături, am să te rog să mă și ajuți cu ele.

✾❃

Luăm mașina ei, una albă, mică, cu linii suple. Vom cumpăra mâncare. Sunt mult mai destins acum, că ne-am împrietenit oficial. O urmez prin magazine, cam sunt de specialități, dintr-unul cumpără halva, ehe, e favorita mea. Plasele din mâinile mele se înmulțesc.
- Mi-a plăcut că ai recunosc că nu poți să alergi. Mulți nu o fac, dar pentru cineva ca mine este evident ce capabilități au, eu am alergat dintotdeauna. Nu ai vrea să înveți asta?
- Ar fi frumos, dar doar ca idee. Sunt prea greu pentru alergări, și indiferent de ce aș reuși ca performanță, pe bicicletă am ori trei. Pentru mine este vorba și de eficiență. Ăă ... vă rog frumos să mă iertați, nu este ca și cum vă refuz, mi-ar plăcea să mă învățați, vreau să zic că ...
- Nu trebuie să te scuzi, dacă nu ai alergat până acum este de înțeles că nu vei avea succes, asta se practică din primii ani de viață. Am întrebat dacă ești interesat doar. Eu pe bicicletă nu mă descurc, știu să merg, dar nu în trafic.
- Pai și asta tot de la prima vârstă se învață, eu o fac de dinainte de trei ani. Când am început să umblu pe drumurile publice, aveam deja 11 ani de mers pe bicicletă. Când am luat carnetul, la 19 ani, eram obișnuit cu traficul de cinci ani. Că îi văd pe șoferii începători cum se chinuie să descopere pentru prima dată șoseaua la 20 de ani ... asta se deprinde în timp, nu în alea 30 de ore de practică.
- Tu ai dreptate și că ești prea greu, pentru maraton. Ai constituția ideală pentru sprint însă. Cel care deține recordul mondial la suta de metri plat este cu puțin mai greu ca tine, știi? La înălțime cred că sunteți la fel.
- Posibil. Îmi plac sprinturile, dar mă simt ca un camion când o fac. He he, tipul ăla să fie recunoscător că nu mă interesează să-i iau locul.
- După toate aceste cumpărături, cred că frumos este să te invit să le servim. Sigur îți este foame. O voi anunța eu pe Lia că întrevederea noastră se prelungește.

✿❃✾

Doamna Hanna are o casă frumoasă, cu linii moderne, dar care dau totuși impresia de aspect tradițional. Văd decor de piatră pe pereți, lucrând în construcții nu pot să nu mă gândesc la cât a costat un asemenea finisaj - foarte mult. Pe lângă materiale, e problemă la manoperă, nu toți cunosc specialități. Pe jos are un covor vărgat, predomină alb cu albastru, arată bine combinația, dar sunt culori strălucitoare, cam pretențioase pentru podele. Cum l-o fi păstrând așa curat?


Primesc o bucată mare de halva. O alegere excelentă, nu sunt genul pe care să-l inviți să mănânce sarmale. Hanna are în față vinete și câteva mâncăruri similare ca aspect, despre care nu știu ce ar fi. Nu mă simt curios în a încerca lucruri noi. Văd pe masă și un fel de chiftele, dar nu sunt asta, doar seamănă. Nu mă atrage descoperitul. Mă concentrez pe bucata mea de halva, este cea mai bună.
Venită lângă mine, cu un deget îmi șterge buza. Stau nemișcat sub atingerea ei.
- Haide să stăm pe canapea, spune și se întoarce prin răsucire.
O urmez. Încerc să nu calc pe covorul ce are culori așa frumoase, parcă e păcat să-l atingi.
Iau loc și se așază chiar lângă mine. Mă privește iarăși de aproape, dar de data asta are mâinile pe brațele mele.
- Vreau să te rog să-mi faci un serviciu, spune, și o ascult încremenit.
- Cred că mi s-a pus un cârcel.
Se întinde pe spate, spre colțarul canapelei, și își pune călcâiele între pulpele mele. Mă întorc spre ea și tălpile ei îmi ating acum băiatul, le simt calde, cum mă apasă.
- Începe cu ăsta te rog, pare cel mai afectat.
Prin ciorapii fini, îi văd degetele, lungi și sexy. Îi frământ talpa cu mâinile și încerc să nu mă concentrez asupra celuilalt picior, ce se odihnește chiar unde picioarele mele se unesc. O privesc cum stă întinsă, relaxată, pe canapeaua ei scumpă, din casa elegantă ce o deține. Oare o fi fericită? În casa mea nici Spartacus n-ar face față, și totuși nu sunt mulțumit. Nu muncesc destul pentru a obține fericirea, nu mă chinuiesc suficient. Fac eforturi, dar încă nu ating ce-mi doresc. Cum ar avea ea mai mult decât mine deci?


Își freacă talpa de blugii mei, mă atinge acolo, mă pipăie în toată lungimea. Și întinde grațios piciorul spre mâinile mele, dorește să continui cu el. Pe celălalt îl sprijină pe pieptul meu, pe perna pectoralilor. Vreau să o întreb dacă este fericită în viață, dar nu știu cum să o fac astfel încă să nu sune ca o întrebare de copii. De părut pare împlinită, cel puțin la modul general.
- Doamna Hanna ... ? Aș dori să vă întreb ceva ... dumneavoastră sigur aveți o vedere mai largă ...
- Ce credeți că este fericirea?
Își mișcă piciorul din palmele mele, și mă prinde cu călcâiele pe după mijloc. Le simt atingerea catifelată, a lor și a gambelor, cum alunecă pe după mine, mă cuprinde cu picioarele și le strânge în jurul meu.
- Fericirea? Fericirea este când faci ce-ți dorești fără să tulburi mediul în ce te afli. Pe tine te deranjează timpul petrecut cu mine, acum?
- Pe mine?? nu ... zic eu surprins de perspectivă.
- Astăzi îmi doream să stau în liniștea casei, în compania unui băiat cuminte, fără să am ceva anume în gând. De ce crezi că asta nu este o fericire?
Are dreptate că așa cred, dar nu știu să explic. Tac.
- Crezi că am făcut această casă cu mult sau cu puțin stres?
Mă gândesc. Tind să cred că a fost foarte mult, nu este o casă ieftină, sigur a costat enorm efort. Este casă de bogați.
- Cunoști citatul cu cămila și urechile acului?
- Sigur că da, "mai lesne este să treacă o cămilă prin urechile acului decât un bogat în împărăția cerurilor".
Doamna Hanna se ridică din poziția culcat, dar continuă să mă țină strâns de mijloc. Mă prinde de umeri și mă privește drept în ochi. Mă simt speriat pentru prima dată de așa ceva, până acum nu m-a privit nimeni astfel. Nu atât de adânc.
- Tu cum te consideri vis a vis de enunț?


După nu multă gândire, realizez cu stupoare că deși sunt sărac, bogatul de fapt sunt eu. Nu sunt fericit niciodată, pentru că mereu aleg să mă chinui spre a obține câte ceva. Din mulțimea de domenii pe care am încercat să le stăpânesc nu pot renunța la nici unul, nu mă pot dezlipi, asemeni bogatului de averea sa. Am căutat mereu să-mi sporesc eforturile, spre a-mi înmulți cunoștințele, cu care să ating o fericire pe care nu-mi îngădui să o trăiesc însă, nu o consider niciodată utilă, nu încă.
Nu am să pot sta vreodată întins, trăind clipa ca doamna Hanna. Mă voi zbate până mor, moment în care nu mă voi alege cu nimic.
Devin surescitat, intru în panică. Realizez că sunt un condamnat practic, dată fiind firea mea nu voi reuși niciodată să fac altfel, sunt unul dintre cei care vor pierde, de fapt, sunt unul dintre cei care pierd permanent dar nu realizează. De asta nu mă bucur niciodată de nimic.
Doamna Hanna își mută palmele pe obrajii mei, ard, sunt fierbinți.
- Știu că nu mă cunoști încă și nu ai suficientă încredere în mine. Nu îți vreau răul, te poți schimba, ești tânăr, e normal să faci greșeli. Te pot ajuta, dacă ești atent la mine poți învăța multe. Nu te afli nicidecum într-o situație fără ieșire, să știi.
Date fiind cele ce le cunosc despre mine, mă îndoiesc profund cu privire la existența unei ieșiri din această situație.
Mâinile ei îmi prind obrajii, mă trag spre ea. Am privirea pierdută, mă gândesc la situația mea, din prisma noii descoperiri. Nasurile noastre aproape că se ating.
- Vrei să îți fiu prietenă, și să ai încredere în mine?
Șoapta ei încă miroase a prăjituri.
- Nu am să-ți înșel încrederea niciodată, sunt serioasă. Mă crezi?
Degetul ei mare alunecă în lungul buzelor mele și simt că îmi revin puțin în simțiri. Trăiesc senzația că îmi doresc să mă arunc într-o plasă de siguranță.
- Da, vreau să-mi fiți prietenă, și să am încredere în dumneavoastră.
Îmi mângâie părul ca și cum ar fi lung.
- Cu toții ne atingem fericirea, mai devreme sau mai târziu, nu vei rămâne tocmai tu fără succes, bine? Trebuie doar să nu-ți fie frică.
Sunt sărutat pe vârful nasului. Este târziu, trebuie să mă întorc acasă, am lipsit toată ziua.

Pagina următoare

- Literatură erotică -